Glume, gafe şi lacrimi în discursurile vedetelor

Momentele de maximă emoţie ale actorilor au dat naştere unor discursuri de neuitat, rămase în istoria cinematografiei. Mulţi dintre cei care se uită la evenimente la care se decernează premii o fac şi pentru momentele amuzante care pot reieşi din discursul de mulţumire al laureatului.

De-a lungul timpului, în cadrul ceremoniilor de decernare a premiilor, au existat discursuri amuzante, hilare, isterice şi lacrimogene.

Cel mai recent exemplu este cel al lui Kate Winslet la Globurile de Aur, unde actriţa a fost premiată de două ori. Winslet, care îşi formase „un obicei din a nu câştiga nimic“, a fost luată prin surprindere, fiind pentru prima oară în istoria Globurilor de Aur când aceeaşi actriţă a câştigat la ambele categorii.

Când a urcat a doua oară pe scenă în aceeaşi seară, Winslet a izbucnit în lacrimi şi nu a putut să se oprească până când a coborât. A vrut să-şi ceară scuze pentru celelalte actriţe nominalizate care nu au câştigat şi ar fi meritat, exceptând un nume pe care nu a reuşit să şi-l amintească din prima.

„Îmi pare atât de rău Anne, Meryl, Kristin şi... oh Doamne, cine-i cealaltă?“, a gafat aceasta. „Cealaltă“ era Angelina Jolie. Deşi momentul „vulnerabil“ era uşor explicabil din cauza emoţiilor, criticul de film de la „The Telegraph“, Barry Norman, crede că aceasta şi-a spulberat şansele la Oscar, pentru că s-a referit la Angelina Jolie, „regina Hollywoodului“ ca la „cealaltă“.

De la plâns la râs

Halle Berry, copleşită de emoţie la primul Oscar  Foto: Epa

De la discursuri amuzante şi lacrimogene până la un singur cuvânt de mulţumire, discursurile reprezintă momentele de maximă audienţă la asemenea ceremonii.

Când Angelina Jolie a câştigat Oscarul în 2000 la categoria „Cea mai bună actriţă“ pentru rolul din „Tinereţe furată“, aceasta s-a urcat pe scenă şi primul lucru pe care l-a spus a fost că este foarte îndrăgostită de fratele ei.

Publicul a păstrat liniştea în aşteptarea unei completări care să lămurească situaţia, actriţa fiind recunoscută pentru „excentricităţile ei“.

I-a mulţumit tatălui ei, actorul Jon Voight, căruia i-a spus că este un actor grozav, dar că e mai bun ca tată. În prezent, actriţa nu vorbeşte cu tatăl ei, situaţie care durează de câţiva ani. Aceasta a fost calmă de-a lungul discursului, nu a plâns şi nici nu a mulţumit prea multor oameni.

Discursul lui Halle Berry, în 2002, este unul dintre cele mai lacrimogene din istoria premiilor. Berry a fost prima actriţă de culoare premiată cu un Oscar.

Al Pacino, un actor emotiv   Foto: Epa

Ajunsă pe scenă, şi-a cerut scuze şi a spus „momentul acesta este mult mai mare decât mine“. Actriţa a plâns în hohote cât a stat pe scenă, mulţumind tuturor femeilor de culoare, inclusiv lui Oprah Winfrey şi avocaţilor ei.

Mulţumiri popoarelor

Charlize Theron mai mult s-a bâlbâit când a primit Oscarul pentru rolul din „Monster“, în 2004. Actriţa de origine sud-africană a mulţumit tuturor celor din Africa de Sud, menţionând că „se uită toţi“ la ceremonie.

Gwyneth Paltrow a mulţumit tuturor membrilor decedaţi din familia ei, în 1999, când a luat Oscarul pentru rolul principal din filmul „Shakespeare in Love“. „Nu simt că merit acest premiu“, a conchis aceasta.

„Sunt regele lumii“, a urlat regizorul James Cameron, citând o replică pe care Leonardo DiCaprio a spus-o în „Titanic“. Cameron a câştigat în 1998, când filmul menţionat anterior a fost premiat de 11 ori. După aceea, regizorul a cerut publicului câteva momente de reculegere pentru victimele Titanicului.

Un moment care i-a amuzat pe mulţi iubitori ai filmului a fost premierea lui Roberto Benigni pentru pelicula „La vita e bella“. Acesta a sărit din scaun în scaun, a alergat înspre scenă şi a luat-o în braţe pe Sophia Loren.

Charlize Theron a mulţumit Africii de Sud   Foto: Epa

„Vreau să vă pup pe toţi“, a spus el în engleza sa foarte greu de înţeles, dar foarte fericit. Benigni a mai amuzat publicul când le-a mulţumit părinţilor săi pentru cel mai frumos cadou oferit lui, „sărăcia“.

Discursuri cu implicaţii politice

Dacă pentru unii actori un premiu reprezintă o reuşită mai mult sau mai puţin personală, pentru alţii, discursul este momentul perfect în care-şi pot afirma cu tărie convingerile de ordin politic.

Michael Moore, de exemplu, regizorul american recunoscut pentru lupta sa acerbă împotriva preşedintelui Bush, s-a folosit de momentul premierii pentru a-şi prezenta părerile. Filmul său, „Bowling for Columbine“, a primit Oscarul în 2003, iar regizorul a urcat pe scenă, alături de ceilalţi nominalizaţi la aceeaşi categorie, pentru a susţine împreună că lor le place nonficţiunea.

„Iar Bush ne trimite la război pe motive fictive, aşa că ruşine lui Bush“, a strigat acesta. O parte din public l-a aplaudat, dar alţii l-au huiduit, până când, într-un final, i-au oprit discursul.

Regizorul Oliver Stone a fost laureat al Oscarului în 1987 pentru filmul despre războiul din Vietnam, „Platoon“. „Premiul acesta e un semn că aţi înţeles ce s-a întâmplat în Vietnam şi ce spuneţi voi este că aşa ceva nu trebuie să se mai întâmple“, spune în discursul său.

„Dacă se mai întâmplă, înseamnă că toţi băieţii aceia au murit acolo degeaba şi că America nu a învăţat nimic din război“, şi-a încheiat Stone momentul.

„Naşul“ nu a vrut Oscar

Discursul de mulţumire al lui Marlon Brando în 1973 a fost diferit faţă de cele de până atunci. El a trimis o indiancă în locul său, dar nu cu scopul de a ridica Oscarul câştigat, ci ca să-l refuze. Motivul: felul în care industria americană a filmului tratează indienii.