Gina, un „iepuraş“ cu multe ocupaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vedeta este prototipul fetei simple de la ţară, care a cunoscut succesul în Capitală după ce a pozat în „Playboy“. Gina Pistol (28 de ani) este model, prezintă emisiuni TV,  joacă în filme şi apare în reality-show-uri, deşi nu are o ocupaţie stabilă.

Le vedeţi pe stradă, în cluburi, la sălile de fitness. Unele sunt mai norocoase şi ajung peste noapte „vedete", statut pe care şi-l asumă ca pe o altă haină sclipitoare. Stilul lor de viaţă a devenit însă model pentru multe tinere care visează şi ele să intre sub umbrela generoasă a termenului piţipoancă sau, şi mai bine, să devină o piţipoancă celebră. Astăzi continuăm cu o altă vedetă de carton, una dintre „fetele-piţi" celebre în showbizul autohton.

VIDEO Viaţă de piţipoancă / Simona Sensual, „veterana" piţipoancelor

Ramona Gabor, „vedetă" pe spatele Monicăi

Vedeta din Roşiorii de ­Vede a devenit cunoscută după ce a pozat în „Playboy". Înainte de a face acest pas care i-a schimbat viaţa, Gina a lucrat ca operator la un centru de copiere şi a fost vânzătoare la un magazin din oraşul natal. Ulterior, ea a venit la Bucureşti, unde a lucrat la o firmă de articole sportive.

Gina consideră că apariţia în paginile revistei pentru bărbaţi i-a fost de un real ajutor în carieră, dar susţine că meritul de a se menţine în continuare în atenţia publicului îi aparţine, pentru că „multe alte fete s-au pierdut".

Deşi nu are o ocupaţie stabilă, Gina Pistol este o prezenţă constantă în tabloide prin prisma stilului ei de viaţă: are relaţii sentimentale tumultoase şi este implicată în diferite scandaluri. În plus, fără să facă nimic special, Gina vrea să creadă că se pricepe la multe: lucrează ca model, prezintă emisiuni TV, joacă în filme şi în seriale, este protagonistă de reality-show-uri şi serveşte drept imagine pentru diferite produse.

Fotbalişti şi operaţii estetice

Gina mai are la activ trei rinoplastii care i-au cauzat probleme de respiraţie. Şi injecţiile cu colagen din buze i-au creat neplăceri: din cauza dozei mari, vedeta s-a ales cu buzele umflate şi a fost nevoită să recurgă la o nouă operaţie pentru a le micşora volumul.

Una dintre cele mai mediatizate relaţii ale vedetei a fost cea cu fotbalistul Ciprian Marica. Ziare din Italia, Spania şi Germania au scris despre relaţie celor doi. Din cauza eşecurilor sentimentale, ea s-a ales cu eticheta de „fată bună care are ghinion în dragoste".

„Nicio zi nu seamănă cu cealaltă. Primul lucru pe care-l fac după ce mă trezesc este să merg la sală, pe la 12.00, şi stau până pe la 13.30-14.00. După aceea, am diferite joburi - evenimente, prezentări de modă - sau şedinţe foto şi emisiuni", povesteşte Gina modul în care decurge o zi din viaţa ei. Dacă nu este implicată în niciuna dintre aceste activităţi, ea iese cu fetele „la o cafea pe Lipscani" sau se ocupă de casă, adică face „mâncare sau curat". Seara este dedicată familiei şi iubitului, în timp ce în cluburi iese doar o dată pe săptămână, cu prietenii.

Comentariu: Campanie de autopromovare

Alin Gălăţescu, analist de modă

„Gina Pistol e un exemplu tipic românesc, dar pozitiv, de gestionare cu succes a unei campanii de autopromovare, începută în reviste pentru bărbaţi şi continuată în cele pentru femei. Gina şi-a găsit cumva o voce în care alternează ţinute sexy, dar soft, cu cele neoclasice, uneori foarte frumoase".

Părerea cititorilor

E foarte drăguţă, calmă şi caldă. Nu vrea să pară altceva decât e.
Cristina Ionescu, 30 de ani

Mie una îmi place tipa, mi se pare frumoasă şi destul de şic.
Roxana Zegrean, 23 de ani

E super OK, fără fiţe. Arată foarte bine, ştie să se întreţină şi să se pună în valoare.
Petrică Tănase, 34 de ani

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite