VIDEO Forever Folk e o "poveste" care merită trăită chiar dacă într-un an au strâns doar 14 dolari

O poveste frumoasă începe întodeauna cu "a fost o dată","Forever Folk" este o astfel de poveste. De curând "Forever Folk" a împlinit doi ani şi există nişte iubitori de poveste, muzică şi frumos care au promis să o ducă mai departe.

Bunele intenţii a şase entuziaşti s-au cristalizat într-un portal care să promoveze "muzica sufletului", muzica folk. Site-ul a fost lansat în 19 iunie 2008. Entuziaştii făceau parte dintr-o "gaşcă" care "practica" de ceva timp folk-ul. Cunoscătorii ştiu că cei din Gashkademia de Folk te ţin în priză când se adună, iar dacă ai bafta de a face parte din publicul lor te alegi cu o porţie sănătoasă de energie şi umor.

"Gaşca" a prezentat artişti sau piese care au marcat istoria muzicii folk de pe la noi, au sprijinit cu patos şi cu argumente debutanţii în ale folk-ului, n-au lipsit pe la festivaluri şi lansări de profil, au organizat evenimente, au dat premii, au jurizat, dar mai ales au făcut ce au ştiut mai bine, au cântat cu bucurie cu şi pentru public.

Şi pentru că orice poveste are un erou principal, la "Forever Folk" acesta este Make. Marius Matache râde, se întristează, cântă, glumeşte, aleargă, bate pe la uşi în numele folk-ului şi chiar dacă vremurile sunt pe alocuri vitrege, el nu se descurajează niciodată. Cum o astfel de iniţiativă, indeferent de cum o prezintă "eroul", nu e floare la ureche, la ceas aniversar am cerut "reţeta" de la una din gazdele portalului unde folk-ul este la el acasă.

Adevărul: Despre Marius Matache se spune că nu poate sta departe de folk. E adevărat?

Marius Matache: Cu siguranţă nu pot sta departe de muzică. De aici am şi mari probleme cu gâtul de multe ori, pentru că în permanenţă fredonez ceva. Când sunt alături de alţi artişti în spectacole simt automat nevoia să cânt şi alături de ei, iar în perioadele de pauză vocală totală, nu renunţatul la vorbit e cel mai greu lucru, ci renunţatul la cântat. Folkul deţine şi el o bucată generoasă din mine, fără o explicaţie ştiinţifică.

De unde această pasiune pentru folk?

Pe la 6-7 ani, bunica mea şi-a dorit să mă ducă la şcoala de muzică, să învăţ "ştiinţific" un instrument, vioară sau pian. Din păcate pentru mine, nu a fost foarte convingătoare. Cum nu existau antecedente muzicale în familie, iniţiativa ei a rămas fără ecou, eu fiind mult mai interesat de „maidanul cu dragoste....pentru fotbal".

Ţin minte totuşi că, puşti fiind, oriunde mergeam cu ai mei prin concedii, vedeam grupuri „dotate" cu chitări şi mă „lipeam" instantaneu de ei. Îi ascultam într-o linişte de care nimeni nu mă crede capabil acum.

Prima chitară am „obţinut-o" în urma unui barter - am dat un Hristev verde (celebra culegere de probleme de fizică) pe ea. Era o chitară de dimensiuni mai mici, astfel că, de câte ori mergeam cu ea în Parcul Mare din Slobozia, prietenii mei glumeau spunându-mi „iar ai venit cu cuşca aia de porumbei!" sau „şi-a adus Make scorbura cu el".

"ForeverFolk are meritul de a fi primul proiect coerent de promovare online a muzicii folk"

De cântat m-am apucat pentru că toti cei patru prieteni ai mei cântau şi am exclus posibilitatea ca eu să fiu mai „fraier". Deşi m-am apucat ultimul de cântat şi cu toate că n-am fost cel mai „talentat" din grup, cred că am rămas singurul care cântă la un nivel semiprofesionist. De altfel, alături de cei patru (pe numele lor „de scenă" Cezar, Niky, Dragoş zis Indianu' şi Robert zis Gulye), am înfiinţat în 1995 prima noastră trupă, pe care eu am botezat-o „Alde Noi". Ne plăcea să o prescurtăm ADN. Din păcate, eram mult prea tineri, adică aveam prea multe orgolii, prea puţină minte şi ştiam prea puţină muzică, aşa că prea mult timp n-am rezistat împreună.

Primul bis din viaţa mea s-a întâmplat să fie în toamna lui 1995. Atunci mi-am şi făcut debutul solo, la Balul Bobocilor de la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul" din Slobozia. Eram clasa a XII-a la acelaşi liceu. La Casa de Cultură a Sindicatelor, toată sala mi-a scandat numele atunci, a fost impresionant.

În acelaşi an am compus şi primul meu cântec, l-am numit „Zmeul". Deşi l-am vrut cântec de dragoste, când l-am prezentat prietenilor, mi-au recomandat, printre hohote de râs, să merg cu el la emisiunea „Abracadabra".

Amuzant este că şi azi mai cânt acea piesă, doar că dacă pe-atunci mă credeam un Făt-Frumos pe un cal alb, astăzi mă asemăn din ce în ce mai pregnant cu Zmeul cel Rău.

La modul serios am început să cânt prin 2004, când alături de Mădălin Giambaşu am înfiinţat trupa „Imperfect". Ulterior trupa a devenit una de acompaniament „Folk Band Imperfect" (F.B.I.). Mai cântăm şi acum împreună la diverse evenimente. Transformarea s-a produs pentru că Mădălin şi apoi cel de-al treilea component - Radu Tudoroiu - pleaca la studii in S.U.A. şi respectiv Anglia.

Saltul calitativ s-a văzut în momentul în care ne-am alăturat, ca Imperfect, proiectului „Zona de Mijloc", din care s-a desprins ulterior „Gashkademia de Folk". Gashkademicienii sunt, la ora actuală, Daniel Iancu, Ovidiu Mihăilescu, Puiu Creţu, Teddy Tudoroiu, Dan Caramihai şi Marius Matache. Dar Gashkademia de folk nu e un proiect restrictiv, fiecare din noi e un artist liber să cânte şi să compună când, unde şi cum doreşte. Doar că, din când în când, ne strângem pe aceeaşi scenă, pentru a cânta împreună, pentru a ne „juca" pe piesele celorlalţi şi tot aşa.

Povestea Forever Folk începe aşa... Cum anume?

Povestea ForeverFolk incepe cu un mic blog, intitulat folkde.menta.ro (care acum nu mai există) realizat de Edy Paicu. După care, nucleul de prieteni fiind deja format, ne-am gândit să îi dăm şi noi o mână de ajutor la acest blog. Numai că, în foarte scurt timp, ne-am gândit că dacă tot ne apucăm de muncă, măcar să îl facem ca un brand bine definit, cu un domeniu personalizat, nu ceva de gen .wordpress.com sau .blogspot.com. E adevărat, ne-am pregătit şi pentru un eventual eşec, astfel că am ales un domeniu .com, pentru ca în caz că proiectul nu va merge, să nu pierdem decât cei 10 dolari pentru primul an.

"Gashkademicienii sunt, la ora actuală, Daniel Iancu, Ovidiu Mihăilescu, Puiu Creţu, Teddy Tudoroiu, Dan Caramihai şi Marius Matache"

Aveam şi un loc de şedinţe - nume de cod "la Oana la bar", un mic bar în Pasajul Villacrosse. Încercam să funcţionăm mai mult ca un ziar şi mai puţin ca un blog - întotdeauna am spus că suntem un portal de muzică folk şi nu un blog. Numai că, după un concert George Baicea am hotărât să facem şi o categorie non-folk, intitulată "Nu e folk, dar ne place", unde să putem promova lucruri frumoase, proeicte, concerte de rock, blues sau muzică clasică, să povestim despre locuri din România sau din lume, stagiuni sau piese de teatru, orice ni se pare de calitate.

Cârcotaşi există întotdeauna, dar am preferat să îi ignorăm şi să ne vedem de treaba noastră, una extrem de serioasă. Aşa de serioasă cum nici nu ne-am imaginat atunci când am început. Şi aici intervin cei care ne-au sprijinit - doamna Teodora Ionescu, unul din cei mai competenţi cronicari de muzică folk, Maria Gheorghiu, care ne-a menţionat constant în emisiunile de radio şi televiziune pe care le realizează şi care ne cere constant sugestii despre artiştii tineri ce apar în circuitul muzicii folk.

De asemenea, domnului Ion Drăgusanu, realizatorul Festivalului de Muzică Folk „La Suceava, În Cetate", primul festival la care am participat în calitate de parteneri media şi la care anul acesta am participat pentru al 3-lea an consecutiv. Ulterior, am fost parteneri la multe festivaluri şi evenimente, dar acesta fiind primul, are ceva aparte.

Dar pot spune că, după primul an, foarte mulţi folkişti consacraţi au început să aprecieze munca noastră în promovarea muzicii folk, în contextul dezvoltării semnificative a online-ului ca unealtă de promovare.

Cum se numesc cei şase entuziaşti? Cine a rămas, cine a plecat, cine a venit?

Echipa iniţială îi includea pe Ovidiu Mihăilescu, Edy Paicu, Andreea Rădulescu, Gabriel Ţapu, Raluca Chirculescu şi Marius Matache, iar după ceva timp, ni s-a alăturat Oana Duma. La aniversarea de un an, mai eram doar ultimii 3: Raluca, Oana si subsemnatul. N-a plecat nimeni cu scandal cum s-ar aştepta cei care caută senzaţionalul în orice. Doar că în anumite momente, strategiile noastre, ţintele noastre, erau diferite. Astfel, fiecare a mers pe drumul lui. De exemplu, cu Edy colaborăm foarte bine ca parteneri media la serile de folk pe care le organizează săptămânal.

Au existat momente dramatice, când ai vrut să renunţi la Forever Folk?

Mai multe! Au fost momente în care mi se părea că mă lupt cu morile de vânt (mai ales când, încercând să realizăm biografiile artiştilor, descopeream că mulţi dintre ei nu aveau un site personal sau dacă îl aveau nu era adus la zi).

Au fost momente în care eu imi doream să apăs acceleraţia în ceea ce priveşte dezvoltarea site-ului şi mi se părea că cei din echipă nu sunt la fel de energici în această privinţă (ceea ce era şi normal, fiecare având altă ocupaţie). Făceam planuri care nu se respectau, nu ştiam multe din regulile proiectelor online (de exemplu, prima varianta a site-ului era flash, un format foarte elegant, dar care nu era viabil pentru conţinutul pe care noi îl produceam).

Am reinventat roata şi apa caldă de câteva ori. Dar, datorită fetelor, Oana şi Raluca, am luat-o de fiecare dată de la început, am căutat să rezolvăm situaţiile punctual, am învăţat din greşeli şi am continuat.

Cum stai cu timpul? Pentru ce faceţi voi e nevoie de timp şi bani.

Timpul e o nebuloasă. Am atâtea proiecte încât m-am obişnuit să lucrez pe priorităţi, pe deadline-uri. Oricum, pentru mine stresul e stimulativ. Dacă nu depunem un proiect în ultima clipă, înseamnă că ceva e în neregulă, că am uitat ceva.

Îmi amintesc că la depunerea unui proiect SOCRATES, unul din colegii mei de la Universitatea din Bucureşti a ţinut-o de vorbă pe doamna de la oficiul poştal până am ajuns noi cu plicurile complete. Regula e simplă: unde arde, acolo îmi canalizez energia.

"Nu există dubii, dacă sacrificiile merită sau nu. Merită!"

Banii sunt un subiect delicat. www.ForeverFolk.com e un proiect de voluntariat, nu produce bani. Singurele câştiguri de pe urma lui sunt discuri pe care cantautorii ni le-au dăruit în diverse ocazii şi cu diverse scopuri şi invitaţii la concertele la care contribuim. Am încercat la un moment dat să avem GoogleAds pe site, dar cum într-un an de zile am strâns 14 dolari, am renunţat. Prefer să nu stresez vizitatorii cu reclame, câştigul de imagine este net superior. Restul... e tăcere.

Cine ia deciziile?

Eu sunt „ŞEFUL", dar deciziile se iau de comun acord cu Raluca şi Oana. Mizez pe privirea lor de ansamblu, să contrabalanseze elanul meu. Visez să „bat din palme", iar acţiunea planificată să fie realizată. Dar, ori de câte ori unul din noi este prins cu alte proiecte, avem încredere în decizia celorlalţi în situaţii punctuale.

La doi ani de la lansare ce s-a schimbat în bine şi care din intenţiile voastre iniţiale n-au devenit încă realitate?

În condiţiile în care tot mai puţine radiouri difuzează muzică folk, iar vânzările de CD-uri au scăzut semnificativ, aici nu mă refer neapărat la cele de muzică folk, muzica şi informaţia trebuie să ajungă la cei care iubesc muzica folk pe alte căi. Promovarea online este una dintre ele. În plus, prin ForeverFolk am deschis apetitul şi unora din folkişti să îşi realizeze site-uri personale, prin care să îşi anunţe concertele etc. ForeverFolk are meritul de a fi primul proiect coerent de promovare online a muzicii folk.

Când am început proiectul ForeverFolk, am încercat să realizăm şi un radio online, care să difuzeze 24 de ore din 24 muzică folk. În câteva luni, am strâns o colecţie impresionantă de melodii ale artiştilor de muzică folk, fie ei consacraţi sau debutanţi. Din păcate însă, din considerente tehnice şi legale, a trebuit să renunţăm la el, era o pălărie mult prea mare pentru aşa puţini oameni, iar investiţia financiară necesară pentru un produs de calitate era mult peste posibilităţile noastre.

Eşti cercetător la Universitatea Bucureşti. Cum se împacă munca cu pasiunea ta pentru folk?

Am marele avantaj de a lucra între geografi, ori asta presupune multe deplasări pe teren, fie pentru cercetare, fie cu studenţii în practică. Şi cum cântecul de drumeţie este o componentă importantă a muzicii folk, mai mereu practicile studenţeşti includ şi 2-3 studenţi cu chitară. Unul din cele mai speciale "concerte" ale mele a avut loc în „creierii munţilor" la Gălăciuc (Vrancea), cu zeci de studenţi ca audienţă, noaptea, fără amplificare. Senzaţia a fost una absolut unică.

De multe ori folk-ul, ca oricare mare dragoste, cere sacrificii. Merită?

Aici există două aspecte. Primul este cel al artistului - de multe ori am senzaţia că în showbizul românesc sunt promovaţi artişti de o calitate îndoielnică, dar în momentul în care vezi oameni care te aplaudă în picioare, care cântă alături de tine, toate sacrificiile sunt răsplătite.
Cel de-al doilea aspect vizează ForeverFolk. Când există peste 4000 de oameni care lunar te citesc, când artişti ca Ducu Bertzi sau Mircea Vintilă îţi spun ce treabă bună faci, aproape că uiţi de efortul depus pentru a sprijini promovarea muzicii folk. În ambele cazuri însă, nu există dubii, dacă sacrificiile merită sau nu. Merită!

Există un viitor pentru folk-ul românesc?

În cei doi ani de ForeverFolk, am descoperit atât de mulţi oameni tineri şi talentaţi încât cred cu toată tăria că muzica folk, dacă va fi capabilă (prin cei implicaţi) să ajungă la oamenii care o iubesc şi să devină competitivă pe piaţa muzicală pentru a câştiga din ascultătorii din zona neutră, va avea un viitor foarte frumos. Şi, ne place să credem că, prin ceea ce facem, noi, cei de la ForeverFolk am dat o mână de ajutor în promovarea muzicii folk şi crearea unei imagini reale a acestui gen.