Ediţie specială OK! România dedicată Mădălinei Manole

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revista OK! România a publicat astăzi, 19 iulie, o ediţie specială dedicată exclusiv solistei de muzică uşoară Mădălina Manole, cea care ne-a părăsit recent în mod tragic. Admiratorii "fetei cu părul de foc" pot regăsi în cele 36 de pagini ale revistei cele mai importante momente petrecute în viaţa şi cariera Mădălinei, una dintre artistele care au marcat muzica uşoară românească a ultimilor 25 de ani.

"Prin OK! Special Mădălina Manole vom oferi tuturor celor care au cunoscut-o sau îndrăgit-o pe Mădălina, şi nu numai lor, un portret de neuitat al artistei, care să poată fi  păstrat peste ani în biblioteca personală. Este un ultim omagiu din partea noastră adus Mădălinei Manole", afirmă Elena Stoichiţă, redactor şef OK! România.

Numărul special al revistei OK! România include câteva fotografii-mărturii cu Mădălina Manole, unele dintre ele puţin cunoscute marelui public sau chiar inedite, precum şi o reconstituire a tumultuoasei ei povesti de viaţă. Intitulat "Adio, fată dragă!", numărul special OK! România, editat într-un tiraj total de 50.000 de exemplare, beneficiază de o calitate grafică excepţională, la un preţ pe bucată de 4,99 lei.

Acest supliment este primul număr dintr-o serie de viitoare ediţii de colecţie OK! România, dedicate exclusiv evenimentelor excepţionale din lumea celebrităţilor locale şi internaţionale.

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite