De ce e contestat Adrian Ţuţu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victoria rapperului din Focşani la prima ediţie a concursului „Românii au talent“ este încă un subiect intens dezbătut pe forumuri, reţele de socializare, în presă şi la TV. Luni seară, vocea poporului a decis: Adrian Ţuţu este marele câştigător. Imediat după concurs, însă, au apărut nenumărate voci care-l contestă pe învingător.

De la simpla bârfă de birou, la discuţiile de pe site‑urile de socializare şi dezbaterile de la televiziuni, victoria lui Adrian Ţuţu (19 ani) la „Românii au talent" este încă unul dintre cele mai dezbătute subiecte. Desemnat câştigător exclusiv prin votul telespectatorilor, „Eminem de România", cum a fost supranumit Ţuţu, este acum contestat de o altă parte a publicului. „Eu am venit la «Românii au talent» pentru că am simţit că am ceva de spus şi am vrut ca povestea mea să fie un exemplu pentru ceilalţi.

Citiţi şi:

Adrian Ţuţu, "orfanul din Focşani": „Nu mă aşteptam să câştig"

VIDEO/Adrian Ţuţu : „Luminile m-au cam turmentat/Îmi place să petrec"

Narcis Ianău: „Mi-ar place să cânt şi house, dance şi chiar hip-hop“

Intenţia mea nu a fost ca oamenii să empatizeze cu necazul meu, ci să înveţe să-şi asculte aproapele, indiferent de ce le spune. Le mulţumesc tuturor celor care m-au votat, m-au susţinut şi au fost alături de mine. Fiecare este liber să-şi exprime părerea, iar eu voi încerca să nu dezamăgesc pe nimeni", a declarat pentru „Adevărul" Adrian Ţuţu.

Însă cum se explică apariţia celor care acum îl contestă pe rapperul din Focşani? „Ca sociolog, eu am intuit că Ţuţu va fi câştigător. Aşa reacţionează masele: dacă priviţi sondajele, veţi observa că 80% din populaţia ţării se declară nemulţumită şi crede că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită... Aceste procente explică sciziunea dintre cei care l-au votat şi cei care îl contestă. Este o spirală a tăcerii inversată în acest caz: specialiştii, cunoscătorii în muzică, cei care i-au apreciat pe Valentin Dinu şi pe Iustin Ianău nu participă la vot, ei doar îşi dau cu părerea. Aceştia văd talentul, dar nu se exprimă", explică sociologul Vasile Dâncu.

Reconstituirea votării

Unele televiziuni au încercat să profite de popularitatea show-ului transmis de Pro TV şi au încercat să reconstituie votul din finala concursului, fie invitând propriul public să voteze prin SMS‑uri cu plată (OTV), fie oferind premii publicului care votează (Realitatea.net). „Cei care contestă, şi în special acele posturi TV care refac votul, nu fac decât să aducă un omagiu lui Adrian Sârbu, inventatorul Pro TV", adaugă Dâncu. 

„Avem o istorie comunistă şi încă nu ne-am vindecat de tot, probabil de aceea o parte a publicului a reacţionat aşa la mesajul patriotic din cântecele lui Ţuţu", spune analistul media Iulian Comănescu. „Emisiunea a avut un asemenea succes, încât celorlaţi «actori» de pe piaţa media nu le mai rămâne decât să cârtească. De aici dezbaterile şi reconstituirea voturilor de pe site-urile şi televiziunile concurente", mai spune analistul.

Încasări de 3,5 milioane de euro

Potrivit estimărilor paginademedia.ro, reclamele difuzate în timpul primului sezon al show‑ului „Românii au talent" au adus postului de televiziune Pro TV încasări totale de 3,5 milioane de euro. Cei mai mulţi bani au venit din publicitatea difuzată în emisiunile de vineri seară. Şi reluările show-ului au adus încasări substanţiale, din estimările paginademedia.ro fiind vorba de aproximativ 800.000-900.000 de euro.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite