Dana Războiu: „Copilul meu putea să moară în somn“

Prezentatoarea principalului jurnal de ştiri de la Kanal D vorbeşte despre teribila experienţă prin care a trecut. Marc, fiul ei de şapte luni, a fost operat pe inimă la începutul lunii martie. O pneumonie depistată de doctorii din Austria a condus investigaţiile medicale spre un diagnostic incredibil: copilul suferea de o malformaţie congenitală a inimii.

Adevărul: Cum se simte Marc după operaţie?

Dana Războiu: Este un copil vesel, plin de energie, vrea să meargă de-a buşilea, deocamdată merge cu spatele. Este un copil alăptat şi sunt mândră de efortul meu.

După naşterea primului copil, ai fost imaginea unei campanii în favoarea alăptatului...

Da, şi am făcut-o cu toată inima. Aş face-o din nou, voluntar, pentru că trăim într-o eră a laptelui praf şi a operaţiilor cezariene. Americancele şi-au repus copiii la sân, după astfel de campanii. Se spune că a alege între laptele praf şi laptele de mamă este ca alegerea între o substanţă moartă şi una vie.

Marc prezenta simptome că ar avea ceva la inimă?

Copilul meu avea hipertensiune, nu avea puls la picioare- aceasta fiind o investigaţie medicală de rutină. Am aflat abia la vârsta de şase luni, în spitalul din Austria. Dacă cineva i-ar fi luat vreodată pulsul la picioare, în România, ar fi descoperit. Am mers cu Victor (copilul cel mare, în vârstă de şase ani, n.r.) la schi în Austria şi cel mic a făcut febră. Am mers cu el la spital, doctorii au descoperit o penumonie la ambii plămâni. După câteva zile de investigaţii - EKG, ecografie - spuneau în continuare: „Nu îi simţim pulsul la picioare".

Eu, în necunoştinţă de cauză le-am zis: „Păi luaţi-i pulsul la mână!". „Dacă nu-i simţim pulsul la picioare, înseamnă că sângele lui nu circulă aşa cum ar trebui, deci are o problemă la inimă", au zis ei. În momentul acela am intrat în vrie... Au urmat alte ecografii... Doctorii vorbeau între ei în germană - limbă pe care eu nu o ştiu - şi din tonul lor mi-am dat seama că e ceva grav. Mi-au spus că este o problemă congenitală, coartaţie de aortă (îngustarea aortei, n.r.) şi trebuie operat. Mi s-au tăiat picioarele.

Cum ai găsit putere în acele clipe?

În astfel de momente, te agăţi de orice. Mergeam cu liftul şi vedeam la etajul doi secţia de oncologie şi îmi spuneam: Doamne ajută că merg la cardiologie şi nu la oncologie! În spital erau copii care aveau nevoie de trei operaţii: una la naştere, una la trei luni şi alta la trei ani. Doamne ajută că al meu are nevoie de una, îmi repetam. Eram în Austria, doar eu şi soţul meu, nu aveam cu cine vorbi, să mă descarc. Ne-am întărit amândoi.

După această operaţie, viaţa lui Marc va fi ca a oricărui copil sănătos?

Slavă Domnului, aşa să fie! Marc va fi mereu un copil care a suferit o intervenţie chirugicală pe inimă - are un card pe care îl va purta toată viaţa la el, pentru ca în caz de accident să se ştie... O perioadă vom merge la control lunar, apoi la trei luni, şi apoi anual. Doctorii din Austria mi-au spus că un anumit procent dintre nou-născuţi - 0.5 %, în toată lumea - prezintă malformaţii congenitale cardiace. Dintre aceştia, 0.1% sunt cu coartaţii de aortă.

Asta înseamnă că 1900 de copii se nasc anual în România cu această malformaţie cardiacă. Unde sunt? Foarte puţini sunt depistaţi. Dacă Marc nu ar fi făcut pneumonie în Austria, nu am fi ştiut. Doctorii austrieci mi-au spus că au descoperit un băieţel de 12 ani care a orbit din cauza coartaţiei de aortă - hipertensiunea din jumătatea superioară a corpului afectează diferite porţiuni ale creierului. La el a afectat centrul vederii. Copiii aceştia mor pe terenul de sport. Problema este că nu îi depistează nimeni. Coartaţia de aortă este principala cauză de moarte subită la bebeluşi, am mai aflat. Dacă nu descopeream, copilul meu putea să moară în somn.

Aud poveşti de la oameni care şi-au pierdut fetiţa la vârsta de şapte luni şi mă îngrozesc! M-am întrebat de sute de ori, de ce mi se întâmplă mie? Care sunt mesajele care mi se transmit? De ce trebuie să sufere copilul meu? Cred că există un mesaj în tot ce ni se întâmplă... Şi mi-am dat nişte răspunsuri.

Ce răspunsuri ţi-ai dat?

Sunt răspunsurile mele, sunt prea intime ca să le povestesc. Dacă acesta este mesajul, la care eu mă gândesc, am înţeles. Dacă este altul, sper să îl aflu cândva.

Ce a adus Marc în viaţa ta?

Pentru orice femeie, aducerea unui copil pe lume este cel mai frumos lucru. Să construieşti case, firme ... toate sunt trecătoare. Ca şi Victor, Marc este un copil minunat. Eu sunt de formaţie psiholog şi ştiu că există rivalitate între fraţi. Sunt uşor îngrijorată că Victor nu îl percepe pe frăţiorul lui ca pe un rival.

Soţul tău se implică în creşterea lui Marc şi Victor?

Este foarte implicat, nu am nimic să-i reproşez! Acum nu avem bonă şi ne ocupăm noi de copil, cu rândul, 24 de ore din 24. A suportat o intervenţie cardiacă şi trebuie să-l protejăm de orice infecţie timp de şase luni: nu avem voie în locuri de joacă, în locuri aglomerate, în aeroport. Doar în parc! Avem grijă de el ca de ochii din cap. După masă merg la ştiri, soţul meu stă cu el...

Avem o fată care vine şi face lecţiile cu Victor, pentru că eu fiind la ştiri seara, nu am cum să-l ajut la lecţii. Totul este posibil pe lumea asta. Nu am mai dormit mai mult de patru ore legat, de şapte luni şi jumătate, pentru că nu îl las să plângă. Cred că dacă aş avea nevoie de un second job, mi-aş lua un al doilea job. O femeie poate să facă orice şi femeile ştiu asta.

Cum te-a schimbat experienţa aceasta?

M-a întărit foarte tare şi mi-a arătat că este atâta suferinţă pe lume! Erau atâtea familii disperate în spital, cu copii de trei ani în depresie. Am văzut un copil care gemea de dimineaţa până a doua zi dimineaţa, continuu. Era la a treia operaţie pe inimă, suferise atât de mult, că nu mai voia să trăiască. Copil la trei ani care şi-a pierdut dorinţa de a trăi! Părinţi care şi-au pierdut dorinţa de a trăi... Am învăţat că trebuie să ne bucurăm de fiecare moment de viaţă - că este soare afară, că avem ce să mâncăm. Să ne bucurăm de lucrurile simple şi să nu ne propunem averi şi lucruri materiale, pentru că ele nu ne vor aduce fericire.

După naşterea primului copil spuneai: „Nu pot fi fericită cu corpul meu decât dacă sunt slabă". A fi suplă pare mai mult decât o cerinţă profesională...

A fi slabă a fost mereu o dorinţă a mea vinovată. Este şi o cerinţă profesională, dar este şi lupta mea cu anii şi refuzul de a accepta că îmbătrânesc. A fi slabă nu este un ideal, ci mai degrabă o slăbiciune, pentru că acest lucru mă chinuie. Dar mă şi ajută, pentru că fac mult sport. Până în luna a opta de sarcină am făcut. Alerg în parc, merg la sală. Mi-am propus ca anul acesta să alerg maratonul. Mi-am cumpărat cărţi de antrenament şi studiez.

De ce îţi propui obstacole „care te chinuie"?

Dacă un lucru nu este greu, nu mă stimulează. La spitalul din Austria era o doctoriţă neonatolog de peste 50 de ani care alerga maratonul şi venea la spital în pantofi sport, în teeshirt şi pantaloni lejeri. Ia să încerc şi eu, mi-am zis.

Mai faci psihanaliză?

Da. Ideea este ca la un moment dat să trăieşti fără psihanaliză. Psihanaliza este un demers de maturizare. Lucrurile acestea te fac să evoluezi pe spirala cunoaşterii. Şi suferinţa este tot un drum spre cunoaştere.

Ce ai învăţat din experienţa primei căsătorii?

(Râde). Am învăţat ca niciodată să nu spun niciodată. Eu am spus că niciodată n-o să divorţez şi totuşi am divorţat. Iar după divorţ mi-am zis că mi-a ajuns, că nu mă voi mai recăsători. Mă simţeam bătrână, deşi aveam 29 de ani, şi mi se părea atunci că în viaţa mea nu mai urmează nimic.

Cum se înţelege Victor, copilul tău din prima căsătorie, cu soţul tău?

Extraordinar! Sunt nişte parteneri de joacă minunaţi. Când s-au cunoscut, Victor avea doi ani şi jumătate, nu intrase încă în faza oedipiană. L-a acceptat uşor.

Dar tu cu băiatul din prima căsătorie a lui Bogdan Enoiu?

El este adult, trăieşte în SUA unde face şcoală de regie şi sper să fie un regizor român cunoscut!

Ce satisfacţii profesionale îţi oferă Kanal D?

Acum am schimbat ştirile şi facem subiecte ceva mai lungi, cu imagini foarte atrăgătoare. Cine se uită la Ştiri la Kanal D, a observat că de o vreme încoace avem cele mai frumoase imagini - practic nu te lasă să pleci din faţa televizorului. Televiziunea asta înseamnă, informaţie prin imagine. Am colegi foarte buni la Kanal D, sunt familia mea şi mă duc cu bucurie la lucru.

Ce îţi doreşti în viaţa personală?

Îmi doresc ca de fiecare dată când vom merge la ecografie să aflu că Marc este bine. Asta îmi doresc cel mai mult: să-mi fie copiii sănătoşi.

Mulţumiri pentru doctori, ajutor pentru alt copil

Dana Războiu (34 de ani) are doi copii. Victor are şase ani şi este rezultatul mariajului de doi ani şi jumătate cu Ovidiu Brânzan, fost ministru al sănătăţii. Din actuala căsătorie cu Bogdan Enoiu, şeful agenţiei de publicitate McCannErikson a apărut pe lume Marc (şapte luni). „Aş vrea să-i mulţumesc doctorului chirurg Rudolf Meir de la Clinica din Linz, care l-a operat pe Marc.

Este un om extrem de modest şi dedicat profesiei sale. Îl vom ajuta cât vom putea pe dr. Cătălin Cârstoveanu, de la Spitalul Marie Curie din Bucureşti, în efortul lui de a construi un spital nou de copii", a declarat, Dana Războiu. Aceeaşi gratitudine o determină pe prezentatoarea ştirilor de la 18.30 de luni până joi să lanseze un apel către părinţii care au copii cu probleme cardiace: ea şi soţul ei vor să suporte cheltuielile de operaţie pentru un copil care suferă de coartaţie de aortă.

"Aş face din nou o campanie în favoarea alăptatului natural, voluntar, pentru că trăim într-o eră a laptelui praf şi a operaţiilor cezariene."

Dana Războiu,prezentatoare de ştiri

"Mi-am propus ca anul acesta să alerg maratonul. Mi-am cumpărat cărţi de antrenament şi studiez."

Dana Războiu,prezentatoare de ştiri