Dan Bittman: „Am avut cereri în căsătorie, dar n-a fost să fie“
0
Dan Bittman, solistul trupei Holograf, vorbeşte despre concertele din comunism, despre cum a supravieţuit trupa 30 de ani, dar şi de ce nu a apucat să să căsătorească până acum. Artistul a copilărit într-o casă în zona Unirii, a moştenit de la tatăl său boemia şi simţul entertainmentului de la unchiul său.
Mai citeşte:
VIDEO John Lennon ar fi împlinit astăzi 70 de ani
Lady Gaga şi Yoko Ono au cântat pentru John Lennon
VIDEO Mick Jagger şi Scorsese fac un serial pentru HBO
Pregătiţi un spectacol mai special. Despre ce e vorba?
Pe 24 şi 25 octombrie vor fi două spectacole Holograf, într-adevăr mai speciale, pentru că vrem să facem ce am făcut acum 15 ani, şi anume un album unplugged. Şi vrem să punem ultimele piese pe care le-am scos în ultimii ani pe instrumente clasice - pian, chitară rece, să vedem ce iese.
Veniţi cu ideea asta pe o piaţă suprasaturată de sintetizatoare.
Piaţa muzicală la acest moment e îndreptată spre facil, lumea nu mai are răbdare, vrea repede, pe moment, să scoată bani, nu se mai face artă. Este bine că există concurenţă şi efervescenţă, dar totul e făcut facil.
Ai detectat şi talente?
O, sigur, sunt foarte mulţi. Cu multă imaginaţie, tinereţe, şi talent cu carul. Acum depinde foarte mult de şansa lor. 99% e şansă în meseria asta, după părerea mea. Poţi să cânţi cât de bine ai cânta, dacă nu ai noroc să te vadă persoanele care trebuie şi când trebuie, degeaba o faci.
Şansa ta care a fost?
A fost că am început într-o vreme când oamenii mai aveau timp să asculte, când nu exista furia asta cu apariţiile tv. Când am apărut noi, televiziunea nici nu dădea muzică rock, care ar fi putut constitui un pericol pentru regimul comunist. Şi atunci noi a trebuit să mergem din sat în sat, din oraş în oraş, să ne facem reclamă singuri. Şi aşa ne-a cunoscut o ţară întreagă.
Deci, nu a existat un moment de graţie, să spunem.
Ba da. Norocul nostru a fost faptul că ne-am găsit toţi, cinci indivizi cu aceeaşi educaţie, cu gusturi comune. Ne-am plăcut şi ne-am înţeles între noi. E ca într-o familie: fratele mai mare vrea nu ştiu ce, ăia mai mici vor altceva, e ceva să reuşeşti să te înţelegi.
Rezistaţi aşa din 1985.
Eu sunt la ei din 1985, dar trupa Holograf e din '77. Atunci s-au cunoscut Tino Furtună, clăparul, cu Mihai Pocorschi, care e fondatorul trupei, şi cu Edi Petroşel. Ei sunt din vechea gaşcă, eu am venit mai târziu. Deci, rezist şi eu de câţiva ani acolo.
Simţiţi altfel publicul acum faţă de acele vremuri?
Eu zic că nu s-a schimbat. Era şi atunci foarte dornic de evenimente, veneau în număr uriaş. Mai ales că noi purtam un mesaj, care nu prea era vehiculat în România, un mesaj de libertate, de gând liber. Şi normal că atrăgea.
Aţi avut vreodată probleme din acest punct de vedere?
Nu atât de mari încât să le menţionez, dar trebuia să ai un repertoriu aprobat, Ministerul Culturii trebuia să-ţi dea un milion de avize, iar lumea nu avea voie să se ridice în picioare la spectacole. Şi normal că se ridicau şi începea nebunia. Era o problemă cu primii secretari sau cu cei care trebuia informaţi, că „domnule, uite, s-a ridicat sala în picioare, ce ne facem?" Dar până la urmă arta trecea bariera. Şi uneori ne invitau ei să cântăm.
Marele noroc al trupei Holograf este faptul că băieţii se înţeleg între ei foarte bine Foto: Agerpres
Unde vă invitau?
De exemplu, în toamna lui 1989, cu câteva luni înainte de Revoluţie, am fost luaţi şi noi să cântăm la acel mare festival din Coreea, pentru Kim Ir Sen. Cred că a fost o mare legătură între acel festival din Coreea şi Revoluţia română, pentru că au fost mulţi dintre actualii politicieni, de la Isărescu până la Adrian Năstase, soţia domnului Petre Roman, George Copos, foarte mulţi. Pe George Copos l-au primit cu înalte onoruri, mai ceva ca ale unui membru plin al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Când au văzut că redegiştii veniseră cu o formaţie cu solişti cu plete, au zis „hopa, dar avem şi noi băieţii noştri!„ Pe noi din Holograf ne puseseră să ne punem agrafe în păr şi miere, să nu se vadă că e lung.
Miere?!
Da, păi nu exista gel pe vremea aia şi ne dădeam cu ulei, cu miere, că nu puteai să apari la televizor dacă aveai părul lung.
De ce spui că fost acolo o legătură cu Revoluţia Română?
Am auzit că s-au discutat multe lucruri acolo, că s-au cam pus bazele unei mişcări. Au stat destul de mult timp acolo politicienii români, în două săptămâni ai ce discuta. E o convingere de-a mea. Erau lucruri pe care nu le vezi în mod normal. Era viitorul României acolo: aveau cantinele acelea de bloc, care se pregăteau şi la noi, erau duşi cu camioanele la muncă dimineaţa, nu existau bătrâni în oraş, îi duseseră pe la sate. Construcţiile erau impresionante: blocuri de 60 de etaje goale.
Ce sentimente ai încercat acolo, în sânul dictaturii nord-coreene?
Am văzut acolo un stadion imens, mai mare decât Maracana, gol, care în câteva secunde s-a umplut de 30.000 de oameni. Şi am văzut nişte spectacole din acelea cu cartonaşe, în care vedeai o poză cum trece dintr-o parte în cealaltă, o poză din oameni, oameni vii. Copiii nu mai făceau de vreo doi ani şcoală, făceau numai jocuri cu plăcuţe, aveau ghiozdănele în spate pline cu plăci din astea colorate, ca să exerseze pentru acest eveniment. Cel mai impresionant lucru a fost că în prima zi, când am fost la spectacolul acesta omagial de începere a Olimpiadei, o româncă din delegaţia noastră i-a aruncat unei coreence o eşarfă. Şi coreeanca a prins-o, deşi nu avea voie - regimul îl considera cadou de la străin. În ultima zi, când iar a fost un spectacol din ăsta, fata aia din Coreea era în primul rând, şi cu eşarfa în mână încerca să ne arate că a păstrat-o. A vrut să ne arate că nu e o legumă, că e om.
Tu cum simţi anii care au trecut?
În nici un caz pe scenă. Acolo când intru uit tot. Dar trebuie să recunosc că a trecut un timp. Nu ne vine să credem, sunt 25 de ani de Holograf în formula asta. Ne pare bine că suntem încă activi.
De ce ai fugit de căsătorie?
Nu am fugit. Am avut cereri în căsătorie, dar n-a fost să fie. Persoanele pe care le-am cerut eu în căsătorie au fugit de mine cât au putut. Chiar şi cu Liliana am avut discuţii să ne căsătorim, dar ne înţelegem foarte bine aşa. Anul viitor facem 20 de ani de când ne cunoaştem, avem trei copii, e ca o căsnicie. Dacă nu ne iubeam şi nu doream să facem copii, lucrul ăsta nu ducea nicăieri.
"Nu exista gel pe vremea aia şi ne dădeam pe păr cu ulei şi cu miere."
Mă dădeam cu sania pe Dealul Mitropoliei
Dan Bitman se întreţine singur de la 17 ani
Dan Bittman a copilărit într-o casă pe locul magazinului Unirea de astăzi, lângă o hală de pieţari.
De ce ai ales să intri şi pe nişa de TV? Prezinţi „Dănutz SRL" la TVR 1 din 2004.
A fost o întâmplare, ca toate lucrurile bune care mi s-au întâmplat în viaţă. Mi s-a propus prima dată să prezint o emisiune pentru copii, „Ba da, Ba nu", pe care am făcut-o cu Anca Ţurcaşiu. Apoi au venit „Bravo Bravissimo", „Dănutz SRL".
Se pare că ai entertainmentul în sânge. Pe cine moşteneşti?
Tot de la părinţi. Taică-meu e un tip foarte vesel, de felul lui. Şi mama la fel. Tata a cântat la vioară, deşi e inginer electronist. Iar fratele tatei a fost fondator al orchestrei medicilor din Bucureşti, era medic cardiolog. Unchiul era un tip mucalit, ţin minte, cu mult umor şi s-ar putea să fi luat ceva de la el. Apoi mai e ceva: mama a fost medicul Radiodifuziunii, şi aşa am avut marea şansă să-i cunosc pe cei mai mari artişti şi cântăreţi. Şi cred că şi asta m-a influenţat. Mitică Moroşanu i-a fost pacient mamei mele şi când m-a sunat să-mi propună să facem emisiunea „Ba da, Ba nu", mi-a fost şi ruşine să-l refuz.
Unde ai copilărit?
Aici, în Bucureşti. M-am născut în Piaţa Unirii, într-o casă pe locul magazinului Unirea. Dar ne-au demolat, a venit un domn cu un mare buldozer şi ne-a spus „băieţi, vă mutaţi în două zile pentru că noi vă dărâmăm casa". Aveam 7-8 ani, eram în primii ani de şcoală. Aveam un parc uriaş acolo, unde mă jucam, sau mă dădeam cu sania pe Dealul Mitropoliei. Iar în locul unde e Hanul lui Manuc acum, vizavi era Spitalul Colţea şi Hala Unirii. Şi la Hală veneau pieţarii, ţărani cu care cu boi şi cu produse. Era minunat.
De-a ce te jucai?
Era la mare modă un joc, cu o piatră şi cu cartonaşe de cutii de chibrituri, pe care trebuia să le dărâmăm, împingând piatra pe trotuar. Era o nebunie să ai colecţie de cartonaşe din astea. Ăsta a fost şi norocul nostru, am învăţat să apreciem orice. Altfel de cum se întâmplă acum cu copiii, cărora li se pare că totul este un dat.
Ce ai luat de la părinţii tăi?
De la tata cred că am primit boemia şi felul ăsta de-a fi. Mama era mai autoritară, eram singurul ei fiu şi mă iubea foarte tare, dar încerca să mă ţină în frâu, pentru că vedea că sunt dus cu capul. Dar eram cu totul altfel de cum mă vezi acum. Eram timid, un tip retras, introvertit.
Şi unde v-aţi mutat apoi?
Pe strada Labirint, colţ cu Popa Nan, de unde ne-au demolat a doua oară. Iar a venit domnul cu buldozerul, cred că ne urmărea. Au lărgit bulevardul şi au făcut nişte blocuri „superbe". Ne-au mutat într-un bloc confort nu ştiu al câtelea, pe Vatra Luminoasă. Eu aveam deja vreo 17 ani şi am început să-mi iau viaţa în propriile mâini. Nu-mi plăcea să le cer alor mei bani. Începusem să câştig bine pe la 20 de ani, dar vedeam că banii nu contează. Mă uitam la oameni şi am văzut că erau depersonalizaţi. Nu mai aveau pentru ce să trăiască. Şi atunci am fugit într-o lume imaginară, în care mă simţeam foarte bine. Şi asta fost muzica.
"Unchiul era un tip mucalit, ţin minte, cu mult umor, şi s-ar putea să fi luat ceva de la el."
Carte de vizită
-S-a născut la 29 martie 1962, în Bucureşti
-Este liderul trupei Holograf din 1985
-În 1994 a reprezentat România la Eurovision, unde a ocupat locul 21.
-Între 2001 şi 2003 a moderat emisiunea „Bravo Bravissimo", difuzată de TVR 1
-Din noiembrie 2004 este prezenatorul emisiunii „Dănutz SRL", TVR 1,
-Anul acesta a fost desemnat consilier al ministrului de Finanţe Sebastian Vlădescu, dar după şase luni şi-a dat demisia
-A jucat în filmele „Supravieţuitorul" (2008), „Orient Express" (2004), „Proprietarii de stele" (2001)
-Primăvara începe cu tine, martie 2009, Media Pro Music,
-Taina, octombrie 2006, Roton
-Pur şi simplu, martie 2003, Holograf Production
-Best of Holograf, ianuarie 2002, MediaPro Music
-Holografica, ianuarie 2000, MediaPro Music
-Undeva departe, ianuarie 1999, MediaPro Music
La tenis de masă, la 16 ani
Pe strada Unirii, la 4 ani
Portret la 3 ani
Se încarcă comentariile...
