Damian Drăghici se lasă de muzică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naistul Damian Drăghici (foto) a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă organizată cu ocazia concertului pe care artistul îl va susţine pe 8 mai, în Piaţa Constituţiei, că va renunţa să mai facă muzică.

„Acesta va fi ultimul concert, nu voi mai cânta. Mi-am dat seama că până acum tot ce-am făcut pe plan muzical a fost numai din ambiţie, şi nu din pasiune. Mie mi s-a spus: ori faci muzică, ori ajungi la puşcărie, iar la 12 ani m-am ambiţionat să studiez serios. Mă las pentru că vreau să găsesc pasiunea adevărată, nu cea indusă de părinţii mei", a declarat muzicianul. Drăghici a vrut să sublinieze că în spatele deciziei sale nu ascunde nicio strategie de marketing şi că se află într-o perioadă a vieţii în care vrea să facă altceva. „Nu este o fază prin care trec, e adevărul. Nu ştiu ce voi face de aici înainte, dar e un lucru frumos să nu ştii", a adăugat artistul.

Concertul, o întâlnire a contrastelor

În ultimul său concert, „Classical Meets Jazz", care va avea loc pe 8 mai, de la ora 19.30, naistul va urca pe scenă alături de muzicianul britanic Nigel Kennedy. „Cu cât ne apropiem de concert, «fierberea» e mai mare. Dar totul merge bine. Spectacolul va fi o întâlnire a contrastelor: jazz, muzică clasică, muzică românească tradiţională.

În realitate, acest experiment va aduce publicului un singur mesaj, acela că muzica bună vine în forme diferite, dar cu aceeaşi forţă şi intensitate peste tot în lume", a declarat Drăghici într-un interviu acordat platformei web www.spunesitu.ro. Muzicianul a mai povestit în acelaşi interviu că, după ce-şi va încheia cariera muzicală, va încerca „să se implice mai mult decât până acum în sprijinirea etniei rrome şi în proiecte pentru învingerea discriminării acesteia".

"Mă las de muzică pentru că vreau să găsesc pasiunea adevărată, nu cea indusă de părinţii mei.''
Damian Drăghici muzician

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite