VIDEO Damian Drăghici, singurul muzician român deţinător de Grammy: M-am hotărât să renunţ la muzică
0A studiat la Boston, are un apartament la Los Angeles, are 18 albume înregistrate, a semnat coloana sonoră a filmului „Piraţii din Caraibe 3" şi e singurul muzician român care a câştigat un premiu Grammy. El a anunţat va renunţa să mai facă muzică, pentru că vrea să găsescă „pasiunea adevărată, nu cea indusă de părinţi", să se dedice "pentru prima dată vieţii personale".
În 2001, în faţa a peste 70.000 de oameni avea loc „Damian's Fire", primul megaconcert pe care românii îl vedeau în faţa Casei Poporului. A fost darul lui Damian Drăghici care la întoarcea acasă a adus cu el nume grele ale Jazz-ului mondial.
La zece ani de la acel show incendiar, duminică, 8 mai, naistul Damian Drăghici şi unul dintre cei mai iubiţi şi cunoscuţi violonişti ai momentului, Nigel Kennedy, vor cânta în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, la "Classical Meets Jazz".
Evenimentul are loc la jumătate de an distanţă de „Jazz in the City", concert care a marcat revenirea lui Damian Drăghici la nai, după ce o vreme s-a implicat total în proiectului „Damian & Brothers".
Pe lângă repertoriul clasic şi de jazz al serii, printre momentele speciale organizatorii anunţă interpretarea unor fragmente din repertoriul marilor muzicieni români George Enescu, Maria Tănase, Grigoraş Dinicu, Fănică Luca şi Georges Boulanger.
Adevărul: Aş zice că, deşi ai construit numeroase proiecte în ultimii ani în România, rămâi mai cunoscut afară decât la noi. Cum îţi explici acest fenomen?
Damian Drăghici: Nu este niciun fenomen. Nu sunt aşa de cunoscut în afară pe cât se spune. Mă ştiu unii oameni, dar nu sunt Michael Jackson sau Celine Dion. Sunt mai cunoscut între artişti - sunt mai degraba un muzician al muzicienilor.
Nu renunţi, te întorci mereu să dăruieşti muzica ta şi celor de acasă.
Întotdeauna, muzica am făcut-o avându-i în gând pe cei de acasă!
"Classical Meets Jazz" se anunţă un eveniment impresionant. Ce ne poţi dezvălui din culise?
Orice eveniment nou presupune o provocare pentru mine. Cât de impresionant va fi, asta e la latitudinea publicului, însă dacă aş dezvălui din culise, nu ar mai fi ceva impresionant. Vă invit să veniţi şi să vedeţi la faţa locului!
Când şi cum ai plecat România?
În 1989 am fugit clandestin din Romania.
Cântai deja la nai?
Da, cânt la nai de la zece ani.
La câte intrumente ştii să cânţi?
La mai multe, dar nu sunt un instrumentist şi nici un geniu. Am fost nevoit să învăţ să cânt la mai multe instrumente ca să supravieţuiesc. Dar naiul este instrumentul care mă reprezintă.
Ce a însemnat pentru tine perioada în care ai studiat Berklee College of Music ?
A dream come true! Mai ales că a fost şi pe o bursă integrală!
Există un moment impresionant care ţi-a marcat destinul artistic. Tu, în faţa unui afiş cu un mare artist, James Brown, dorindu-ţi din tot sufletul să mergi la concert, dar nevând bani pentru asta. Peste ani, tu şi acelaşi artist împreună pe scenă. Pare o poveste, dar e povestea vieţii tale.
Da, se întâmpla în 1990 în Grecia. După 14 ani stăteam pe aceeaşi scenă cu oamenii de pe afiş (n.r. în 2004, în cadrul unui super-show de 120 de concerte, "Night of the Proms", cântă alături de James Brown, Joe Cocker, Cindy Lauper şi Shaggy). A fost o revelaţie pentru mine, am realizat că mi-am îndeplinit visul. Presupun că ăsta a fost destinul meu.
Ce alte colaborari ţi-au mai marcat cariera?
Colaborările cele mai crunte, cele mai dificile, cele mai chinuitoare mi-au marcat cariera cel mai bine pentru că m-au motivat să fiu mai bun.
Ajungem şi la megaproducţia „Damian's Fire", un show nemaîntâlnit în România până atunci.
A fost momentul când am făcut primul cross-over din viaţa mea, de la muzician al muzicienilor, la muzica pop. Damian's Fire a fost un spectacol foarte apreciat de public, dar nu mă defineşte artistic şi creativ. Personal, nu e proiectul cu care mă mândresc cel mai tare.
Un alt proiect important pentru tine, căruia i-ai dedicat mai mulţi ani, a fost „Damian & Brothers". În această perioadă, naiul a trecut pe locul doi. Cum s-a născut şi de ce s-a terminat acest proiect?
S-a născut ca o căsătorie şi s-a terminat tot ca o căsătorie, unde însă partenerii rămân prieteni după ce se termina totul. Am făcut acest proiect pentru că simţeam nevoia să-mi trăiesc viaţa aşa cum n-am trăit-o în America. Naiul n-a fost prezent deloc în viaţa mea atunci.
În toamna trecută, odată cu „Jazz in the City", publicul a aflat că naiul face iar parte din viaţa ta? Cu cine ai marcat această revenire şi cum ai fost primit?
Cu nişte prieteni din State, muzicieni de jazz, Diane Schuur şi Eddie Daniels. Publicul m-a primit cu interes, a fost curios şi încantat să vadă schimbarea.
Nu de puţine ori ai mărturisti că muzica te acaparează total. Mai ai timp şi pentru viaţa personală?
Da, este adevarat, muzica m-a acaparat total în ultimii 29 de ani, perioadă în care nu am avut timp de viaţa personală. Tocmai de aceea m-am hotărât să renunţ la muzică şi să mă dedic pentru prima dată mie şi vieţii mele personale.
A meritat sacrificiul?
Da, pentru mine a meritat sacrificiul la vremea aceea.
Care este principiul care îţi guvernează viaţa?
Sunt mereu în căutarea fericirii din orice punct de vedere şi fac întotdeauna ceea ce-mi spune inima. Orice fiinţă umană ştie în sufletul său ce trebuie să facă pentru binele său şi al celor din jur.
De unde îţi extragi energia, totul în jurul tău pare că vibrează?
Acesta e felul meu de a fi. Sunt un om foarte pasional şi când cred cu adevărat în ceva, îmi concentrez atenţia şi energia 100% asupra acelui lucru.
Se încarcă comentariile...
