Cristi Minculescu, control de rutină în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Solistul trupei Iris a suferit anul trecut un transplant
Solistul trupei Iris a suferit anul trecut un transplant

Cristi Minculescu (50 de ani) a plecat, ieri, la clinica din Regensburg, Germania, pentru un control medical de rutină, a declarat Cosmin Nicoară, impresarul trupei, pentru „Adevărul“.

Vizita medicală va dura o săptămână şi este cea de-a treia pe care solistul trupei Iris o face de la externarea sa.

„Sunt absolut fireşti aceste controale pe care le face, medicii vor să se asigure că este totul în regulă. Cristi se simte bine", a declarat Cosmin Nicoară.

Probă trecută cu brio

În luna martie a anului trecut, Iris ar fi trebuit să susţină un concert la TNB, dar evenimentul a fost amânat din cauza problemelor de sănătate ale solistului.

Cristi Minculescu a fost supus, la 24 martie 2009, unui transplant hepatic în spitalul din Regensburg. Rodica Minculescu, soţia artistului, a fost donatorul. Artistul suferea de o boală polichistică hepato-renală, moştenită de la tatăl său.

Această boală se caracterizează prin apariţia unor chisturi în ficat şi rinichi, care evoluează şi pot duce la afectarea funcţiilor organelor.

Iris a revenit pe scenă în Capitală cu un concert extraordinar, la 8 octombrie, la Sala Polivalentă, când solistul trupei a demonstrat că boala nu a lăsat urme asupra sa. Iris va susţine două concerte intitulate „Cuvinte de iubire", la 1 şi 8 martie, la Teatrul Naţional din Bucureşti. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite