Marion Cotillard, născută pentru a fi complicată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interpretarea rolului cântăreţei Edith Piaf i-a adus actriţei franceze Marion Cotillard recunoaşterea internaţională şi un Oscar. În prezent, ea joacă într-un film care evocă perioada crizei în era gangsterilor, alături de Johny Depp.

Marion Cotillard­ explică, într-un interviu acordat cotidianului „The Telegraph“, de ce simte că s-a născut pentru a juca roluri de femei complicate. Actriţa povesteşte că la vârsta de nouă ani a trecut printr-o adevărată criză existenţială, crescând în oraşul Orleans.

„Nu ştiam unde şi care îmi este locul, în ceea ce privea şcoala, prietenii, eram timidă, de fapt, eram mai mult decât timidă“, mărturiseşte actriţa în vârstă de 33 de ani.

„Nu eram prea fericită, pentru că aşteptam nişte răspunsuri. Era ca şi cum mintea mea şi-a pierdut inocenţa mult prea devreme“, povesteşte ea. Marion îşi aduce aminte că şi în perioada adolescenţei a fost perturbată de nelinişti­ cumva inexplicabile ei.

„Părinţii ne-au iubit foarte mult, nu visam să am o familie mai bună, fraţi mai buni, mamă mai bună, dar era ceva întunecat în prin­vinţa mea, nu ştiu ce“,  spune actriţa, adăugând că „perioada neagră“ este de domeniul trecutului şi că nu se mai poate închipui într-un asemenea stadiu al tristeţii.

Nonşalanţă şi naturaleţe

Marion are nonşalanţa şi naturaleţea actriţelor franceze de altădată. Cum se explică atunci că această frumuseţe naturală, graţioasă şi încrezătoare (acum) nu se simţea confidentă în puterile ei. „Nu mă plăceam absolut deloc, nu am explicaţii pentru asta, ştiu doar că mă uram şi că trebuia să trăiesc ca să găsesc ceva, ca să pot spune într-un sfârşit că sunt bună la ceva“, adaugă actriţa.

La 15 ani, Cotillard a intrat la şcoala de dramă, unde spune că şi-a „găsit locul“. „Chiar mai mult decât locul, am găsit un mod de a mă exprima“, menţionând că la absolvire şi-a jurat că va face tot posibilul să lupte pentru a face ce vrea: să fie actriţă. „Este un artist cu o putere incredibilă şi sănătoasă a ambiţiei de a face lucruri mari“, spune despre ea Michael Mann, regizorul celui mai recent film în care a jucat, „Public Enemies“.

O actriţă exemplară

Rob Marshall, cel care a introdus-o în distribuţia ­musical-ului­ „Nine“, alături de Daniel Day-Lewis, Nicole Kidman şi Sophia Loren, o foloseşte pe tânăra actriţă drept exemplul perfect pentru dedicaţia şi talentul care depăşesc celebritatea unui actor. „Este o persoană reală care nu pică în clişeul filmelor, ştiind că trebuie să muncească atât de mult pentru a fi atât de bun“, descrie Rob Marshall ambiţia lui Marion Cotillard.

Filmul lui Michael Mann este un hibrid ciudat între un film romantic de modă veche şi un thriller violent cu gangsteri, care surprinde căderea legendarilor bandiţi în timpul perioadei numite de americani „Great Depression“. Cotillard joacă rolul lui Billie Frechette, prietena lui Dillinger, interpretat de Johny Depp, iar filmul reverberează prin chimia dintre cei doi, este de părere regizorul. „Cu Marion, totul este autentic“, subliniază Mann.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite