Artistul Cornel Constantiniu va fi operat mâine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Artistul Cornel Constantiniu va fi operat mâine
Artistul Cornel Constantiniu va fi operat mâine

Cornel Costantiniu (64 de ani) a plecat săptămâna trecută la Viena, unde urmează să fie supus unei noi intervenţii chirurgicale.

Artistul va avea de suportat o operaţie dificilă pentru că bateriile aparatului pe care îl are implantat în piept şi care-l ajută să se mişte şi să vorbească s-au terminat zilele trecute.

Înlocuirea acestora va avea loc abia mâine, când banii necesari, 30.000 de euro, donaţi de Gigi Becali, vor intra în contul spitalului. Până atunci însă, cântăreţul locuieşte la Ambasada României din Viena, pentru că sediul acesta este foarte aproape de spital.

„S-au terminat de tot bateriile şi trebuie operat de urgenţă. Nu mai poate vorbi aproape deloc şi deja a fost programat la operaţie pentru sâmbătă dimineaţă, când domnul Becali va trimite banii. Vreau să îi mulţumesc încă o dată pe această cale, şi sper ca Dumnezeu să-l iubească ca şi până acum, ca să mai poată ajuta şi alţi oameni aflaţi la ananghie“, a spus, în exclusivitate pentru „Click!“, Aquilina Severin, cea mai bună prietenă a artistului.

Cornel Constantiniu suferă de multă vreme de maladia Parkinson. Interpretul a îndurat până acum două intervenţii chirurgicale pe creier, prima în Africa de Sud, în 1999, la Cape Town, iar a doua în 2004, la Viena.

În 1970, Cornel Constantiniu îşi face debutul în cadrul concursului „Steaua fără nume“, fiind primul câştigător al trofeului. Este angajat ca actor la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi, iar din anul 1972 face parte din trupa Teatrului Muzical „Ion Vasilescu“ din Bucureşti. În 1982, devine solist al secţiei de estradă din Ansamblul „Rapsodia Română“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite