Ultima „reprezentaţie“ a lui Nicu Constantin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ultima „reprezentaţie“ a lui Nicu Constantin
Ultima „reprezentaţie“ a lui Nicu Constantin

Eforie Sud, oraşul natal al lui Nicu Constantin, a fost ieri înecat în durere. Rude, prieteni, localnici şi chiar necunoscuţi l-au petrecut pe maestru pe ultimul drum. CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE!

La ora 10.00, la Eforie Sud a început să plouă. „Din bătrâni se spune că dacă plouă în ziua înmormântării cuiva, înseamnă că însuşi cel trecut în nefiinţă plânge“, a spus fratele mai mic al artistului, Lică Constantin.

Printre cei veniţi să îi aducă un ultim omagiu s-a numărat şi actorul Jean Constantin, care a izbucnit în lacrimi la vederea sicriului prietenului său. Sicriul a fost depus chiar în faţa casei, sub bolta de struguri.

Aici a stat pentru Sfânta Liturghie. A fost ultima oprire acasă, printre cei trei fraţi care au mai rămas în viaţă: Gică, Titi şi Lică. Cortegiul a ieşit din curtea casei, pornind spre biserică, în aplauzele mulţimii. Slujba de la lăcaşul de cult a fost ţinută de arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie.

Actorul a fost înmormântat la cimitirul din localitate şi a fost condus pe ultimul drum de sute de oameni, cunoscuţi sau nu, care l-au stimat pentru ceea ce a fost. Nicu Constantin s-a stins din viaţă marţi, 15 septembrie, la Spitalul Militar Central Bucureşti. Actorul suferea de o afecţiune a plămânilor.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite