Concurenţa de pe piaţa telefoniei fixe a ieftinit convorbirile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele luni, operatorii alternativi care oferă servicii de telefonie fixă au câştigat din ce în ce mai mulţi clienţi, în vreme ce Romtelecom pierde teren văzând cu ochii. Într-o

În ultimele luni, operatorii alternativi care oferă servicii de telefonie fixă au câştigat din ce în ce mai mulţi clienţi, în vreme ce Romtelecom pierde teren văzând cu ochii. Într-o primă fază, imediat după ce operatorii alternativi şi-au consolidat poziţia, lupta s-a purtat în oferte.

Ca să-i sufle clienţii Romtelecomului, unii dintre operatorii alternativi au lansat oferte care merg până la abonament gratuit cu minute incluse pentru achiziţionarea la pachet a trei servicii: cablu tv, internet şi servicii de voce (telefon fix). Problemele reale cu care se confruntă clientul însă ţin de faptul că teritoriile sunt împărţite între operatori. Degeaba îşi doreşte un anumit client să se aboneze la UPC Astral, de pildă, dacă zona respectivă este monopolizată de RDS. În acest caz, are de ales între Romtelecom şi UPC. Există oraşe întregi în care un singur operator de servicii de telecomunicaţii deţine monopolul.

În România sunt peste 4.600.000 de utilizatori de telefonie fixă. Romtelecom rămâne lider de piaţă cu aproape peste 3,4 milioane de utilizatori, în timp ce RCS&RDS sau UPC, lideri pe segmentul operatorilor alternativi, nu însumează mai puţin de jumătate de milion. La ora actuală, pe piaţa telefoniei fixe, operatorii alternativi deţin o cotă de piaţă destul de mică, situată undeva în jurul valorii de 10%. Primii clienţi ai acestora au fost, cum era şi firesc, firmele şi companiile multinaţionale, unde traficul de voce se situează la un nivel extrem de ridicat. În acest sens, operatorii tradiţionali de servicii de internet au venit cu o ofertă de tarife situată mult sub preţul pieţei câştigând astfel sute de clienţi importanţi. Tarifele practicate de principalii jucători de pe piaţa telefoniei fixe nu diferă foarte mult, însă în funcţie de pachetul ales (internet+cablu tv) puteţi beneficia de oferte foarte avantajoase.

Oferta RDS pentru utilizatorii casnici

- Conectarea şi aparatul telefonic sunt gratuite în cazul în care clientul are deja un abonament la cablu tv sau internet la aceeaşi companie

- Minute incluse: 100 în reţea, 25 în Romtelecom

- Tarife:
0,01 euro/minut în reţea
0,02 euro/minut intrajudeţean
0,035 euro/minut interjudeţean
0,09 euro/minut către operatorii de telefonie mobilă
0,02 euro/minut către alte reţele fixe

Oferta UPC pentru abonamentul Telefix8

- Abonament: 8 euro pe lună

- Tarife:
0,01 euro/minut în reţea
0,02 euro/minut în alte reţele fixe locale
0,04 euro/minut convorbiri interjudeţene
0,11 euro/minut către operatorii de telefonie mobilă

Oferta Romtelecom pentru abonamentul Standard50

- Abonament lunar: 7,80 euro

- Minute incluse în reţea: 50

- Taxă de conectare 25 de euro

- Tarife:

0,027 euro/minut în reţea
0,05 euro/minut interjudeţean în Romtelecom
0,054 către alte reţele de telefonie fixă
0,135 către reţelele
de telefonie mobilă

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite