Cine ne conduce pe ultimul drum
0
Ne ferim să vorbim despre finalul vieţii, deşi este un moment inevitabil. Cât de multe ştim, de fapt, despre ce se întâmplă cu noi după moarte? Medicul de la Salvare, antreprenorul de servicii funerare şi legistul explică ce fac ei pentru noi înainte şi după ce nu mai suntem.
Luăm contact cu moartea atunci când cineva drag pleacă de lângă noi. Chiar dacă ne aşteptăm să se întâmple, detaliile ne îngrozesc. Suntem în stare de şoc şi nu ştim foarte multe despre ce trebuie să facem pentru a-i conduce pe cei dragi pe ultimul drum. Întregul proces este laborios şi de durată, implică medici, servicii de pompe funebre şi de natură religioasă.
Rata mortalităţii
Cele mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică arată că, în septembrie 2010, au decedat 18.984 de persoane, cu 1.534 mai puţine decât în august. Per total, rata mortalităţii a fost în creştere în România anul trecut, arată breviarul statistic „România în cifre 2010". S-au înregistrat 257.200 de decese, cu 4.000 mai mult decât în anul 2008, dar cu 900 de persoane mai puţin decât în anul 2006. Rata mortalităţii generale în 2009 este de 12 decese la mia de locuitori, faţă de 11,8 în 2008.
Citiţi şi: Cât costă o înmormântare
Bolile aparatului circulator au reprezentat principala cauză a decesului românilor în 2009 (154.541 de cazuri), potrivit Centrului Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică. Urmează tumorile (47.398), bolile aparatului digestiv (16.457), ale aparatului respirator (12.892) şi accidentele, otrăvirile şi traumatismele (12.185).
„Manevrele de resuscitare, oprite după 20 - 30 de minute"
Bogdan Opriţa, coordonator SMURD Bucureşti
Nu oricine poate interpreta dacă persoana este sau nu decedată, ci doar un medic. Primele lucruri pe care le facem, în mod normal: verificăm prezenţa sau absenţa respiraţiilor, a activităţii cardiace, a pulsului de la carotidă şi starea pupilelor, prezenţa unor modificări la nivelul tegumentului, a putrefacţiei.
În situaţia în care nu avem semne ale stopului cardio-respirator de mai mult de două minute, trebuie făcut un traseu de monitor EKG să vedem dacă există sau nu activitate cardiacă. Pot exista şi alte leziuni sau plăgi, contează şi contextul, în baza căruia apreciezi dacă e un stop cardio-respirator. Apoi încercăm să apreciem momentul când s-a produs (decesul), pentru a iniţia manevrele de resuscitare cardio-pulmonară. Încercările acestea sunt oprite în funcţie de context.
În general, intervalul de timp conform protocolului de resuscitare, care din nou s-a modificat, este de 20, maximum 30 de minute, dacă nu există o cauză considerată a fi reversibilă - în anumite tipuri de intoxicaţii, în anumite situaţii cum este hipotermia. În condiţiile în care oprirea s-a produs ca urmare a expunerii la temperatură scăzută, se pot face până când temperatura ajunge la cea normală, 36 de grade. Sunt anumite tipuri de boli în cazul cărora, concomitent, se aplică o serie de măsuri specifice de tratament. Până când nu termini de efectuat toatre manevrele nu te opreşti. La copii se face mai mult, deoarece creierul lor are altă rezistenţă.
"Până când nu termini de efectuat toatre manevrele pentru înlăturarea cauzei care a produs stopul cardio-respirator nu te opreşti."
Bogdan Opriţa coordonator SMURD Bucureşti
„Moartea e un prag spre adevărata viaţă"
„Ziua morţii trupeşti înseamnă, de fapt, ziua naşterii întru Domnul. Abia după această trecere începe adevărata viaţă. Moartea în sine eu o văd ca pe un prag, o uşă prin care trecem de aici dincolo, din viaţa asta trecătoare, de pregătire, în adevărata viaţă întru Hristos", spune preotul greco-catolic Dan Popescu. După ce familia decedatului vine la biserică şi anunţă moartea acestuia, este stabilită data înmormântării, cam la trei zile de la deces. „În primul rând se respectă tradiţia, Hristos a stat trei zile în mormânt, acesta este aspectul teologic, dar mai este şi cel practic, se pregătesc formalităţile", adaugă el. „Preotul se duce acasă cu o seară înainte, face o slujbă. În ziua înmormântării mergem la locul unde este depus, la capela cimitirului, sau la o capelă şi apoi la un alt cimitir, caz frecvent în Bucureşti. Se face slujbă şi apoi este dus la groapă. Ultima slujbă este cea de dezlegare", explică preotul.
„Vara şi iarna, cele mai multe decese"
Andrei Cristea, antreprenor de pompe funebre
Cei mai mulţi oameni mor iarna, din cauza condiţiilor de trai. Nu au bani să plătească întreţinerea şi nu dau drumul la căldură. Sau nu au bani de mâncare.Şi vara merge bine afacerea, faţă de primăvară şi toamnă. Iarna şi după Sărbători, e prăpăd. Pe cei mai mulţi, peste 60%, îi luăm de acasă. Dar asta depinde şi de firmă. Fiecare are pontul ei. Firma asta îşi ia cei mai mulţi din recomandări, ceilalţi de la morga spitalului X, de la Institutul de Medicină Legală. Nu cred că mai există spital care să nu aibă magazin de servicii funerare. Probabil că e o afacere foarte bună dacă o fac atâţia. O vorbă veche spune: „Concurenţa creşte calitatea serviciilor". La noi, din dorinţa de a vinde şi de a ne îmbogăţi peste noapte, cu cât suntem mai mulţi, cu atât calitatea scade. Îmbălsămători avem toţi, constatatori avem toţi, sicrie avem toţi, maşini avem toţi, relaţii avem toţi. Diferenţa o fac oamenii care ajung la familie acasă.
Ce face antreprenorul de pompe funebre
Dacă decesul se produce în timpul zilei, familia se interesează ce firme funerare sunt în apropiere sau caută pe internet. Noaptea, se panichează şi sună la urgenţă (serviciul de ambulanţă). Uneori, centralista dă numărul persoanei unei firme de servicii funerare, iar cei de acolo sună: „Bună seara, ştim că aveţi un deces, suntem firma X şi cu 14 milioane vă facem serviciul complet". Echipa mea e formată din asistent-îmbălsămător, doctor-constatator (uneori poate face şi îmbălsămarea) şi doi băieţi care spală, îmbracă, aşază în sicriu, cară sicriul şi ajută familia la mutat în casă, dacă nu e pregătită. Acum, îmbălsămarea se poate face la minimum 24 de ore de la deces. Eu aş schimba procedura şi aş face-o în 12 ore. Toamna sunt maximum 20 de grade în casă, dar vara, când sunt 40 de grade, nu poţi aştepta atât. Îmbălsămarea se face prin artera femurală: se taie, pe o parte se scot lichidele din corp, iar pe partea cealaltă, cu o pompă specială, se introduce formol. Cu cât îl pompezi mai bine, cu atât ajunge mai bine în corp şi decedatul se păstrează mai bine.Cimitirele de stat nu acceptă niciun fel de depunere fără toate actele. După ce le avem - sunt cele 24 de ore de la deces pe care trebuie să le aştepţi -, le înapoiem membrilor familiei, iar ei merg ori la cimitir, ori la preotul cu care au vorbit, pentru a stabili data înmormântării.
În cazul incinerărilor, stabilim data cu familia şi cu crematoriul. Crematoriul Vitan-Bârzeşti poate să facă maximum patru incinerări pe zi, luni, marţi, miercuri şi joi. Din trei cuptoare, funcţionează doar unul. Conform standardelor UE, nu au voie să incinereze fără filtre.
Şi-atunci, până le aduc la standarde şi pe celelalte, fac patru pe zi. Pentru a păstra cenuşa poţi să optezi pentru achiziţionarea unei nişe, un loc de veci într-un columbar, cimitirul celor incineraţi. În Bucureşti sunt două columbare: cel de la fostul crematoriu Cenuşa şi cel de la Vitan-Bârzeşti. În momentul în care se face incinerarea poţi să spui dacă laşi cenuşa acolo sau o iei. Sunt mulţi care o iau într-o urnă. Fie o ţin acasă, fie o aruncă în mare sau pe munte. ;Andrei Cristea
"Îmbălsămători avem toţi, constatatori avem toţi, sicrie avem toţi, maşini avem toţi, relaţii avem toţi. Diferenţa o fac oamenii care ajung la familie acasă."
Andrei Cristea antreprenor de pompe funebre
„La mine vin doar corpuri"
Adriana Francisc, medic legist Institutul de Medicină Legală Mina Minovici (IML)
Nu am niciun contact cu moartea. Eu, la autopsie, am de-a face cu corpurile care nu mai sunt în viaţă. Nu pot să spun că am văzut moartea cu ochii, cum am păţit când lucram în spital. E altceva să vezi cum moare omul, e dramatic, te dărâmă. Când ajung la mine, oamenii sunt nişte corpuri care mi se dezvăluie, atât. Pentru oamenii care mor din cauze naturale, precum vârsta, medicul de familie dă, de obicei, certificatul de deces. Când nu au un medic de familie, poate fi solicitat unul de la policlinica teritorială, unul de la Salvare sau unul care să aibă competenţa de a elibera, pe baza actelor medicale, certificatul de deces. Dacă se suspectează orice, să zicem că există o echimoză, ca să nu spun plăgi, trebuie anunţată obligatoriu Poliţia. Poliţiştii fac o cercetare şi ne solicită pe noi.
Când am intrat eu în această specialitate, în '96, în Institut se făceau în jur de 3.200 -3.300 de autopsii medico-legale. Acum, numărul este mult mai mic, cam 1.700 pe an. Nu pentru că a scăzut numărul deceselor. Fie nu sunt bani, fie pentru că unele cazuri scapă Poliţiei. În autopsiile medico-legale sunt morţi violente şi morţi neviolente. Morţile neviolente (determinate exclusiv de cauze interne, fără intervenţia unui agent traumatic extern organismului) reprezintă cam 40%. Majoritatea, din grupa de vârstă 30-40 de ani şi peste, au probleme cardiace. La vârste tinere predomină afecţiunile respiratorii, iar la copii, afecţiunile neurologice.
Autopsia medico-legală - nu una obişnuită, făcută în morgile spitalelor, unde nu există medici legişti, ci doar medici anatomo-patologi - include tot ce înseamnă contactul cu respectivul cadavru: poziţia lui la faţa locului, îmbrăcămintea, agenţii vulneranţi (dacă e cazul), apoi examinarea centimetru cu centimetru a exteriorului corpului, pentru depistarea eventualelor leziuni traumatice. Urmează examenul intern. Totul durează trei-patru ore, uneori mai puţin.Facem doar două tăieturi: una la cap, care este acoperită apoi, iar a doua, pe linia mediană a toracelui şi a abdomenului, care nu se mai vede după ce persoana respectivă este îmbrăcată. Respectăm sentimentele familiei.
Stabilirea momentului morţii
Cadavrele pe care le găsim sunt de două tipuri: recente şi putrefiate - aici intră şi cele mumifiate, scheletizate. Prima categorie cuprinde primele 24 ore după moarte şi, în funcţie de semnele morţii reale (lividitate, rigiditate, temperatura corpului), stabilim un interval în care s-a produs decesul. Niciodată nu poţi să spui cu exactitate, ca în filme: „Decesul s-a produs la ora X şi 32 de minute" - asta e o prostie. Dar poţi să aproximezi că decesul s-a produs între orele 22.00 şi 24.00.
Etapele morţii
1. Preagonia - este diferită în funcţie de cauză (în cazul îngheţării, de exemplu, individul prezintă euforie, senzaţie de căldură şi de plutire)
2. Agonia - este o etapă ireversibilă între viaţă şi moartea clinică. Viaţa psihică a individului se dezagregă: alterare profundă a contactului cu realitatea (individul se rezumă la o viaţă interioară populată cu trăiri onirice), dispariţia simţurilor - primul, văzul, ultimul, auzul -, pierderea senzaţiei corporale
3. Moartea clinică - încetarea funcţiilor vitale (funcţia respiratorie şi cea cardiacă). Este o perioadă marcată de dispariţia activităţii reflexe
4. Moartea cerebrală - pierderea completă a vieţii de relaţie, areflexie şi atonie musculară, oprirea respiraţiilor spontane
5. Moartea reală/ biologică - moarte cerebrală, precum şi stop cardiac şi respirator ireversibil.
Sursa: „Patologie medico-legală", Dan Dermengiu
Se încarcă comentariile...
