Charles Cave: „Nu ştim încotro mergem, dar ştim că va fi incredibil“

Trupa britanică White Lies va cânta pentru prima dată în România la 1 iulie, la B’Estfest. Basistul Charles Cave (21 de ani) a mărturisit în interviul acordat ziarului „Adevărul“ că se aşteaptă la un show extraordinar la Bucureşti. 

„Adevărul“: Ce ştiţi despre România şi la ce vă aşteptaţi?

Charles Cave: Nu prea ştiu mare lucru. Am avut un profesor în liceu, care era din România, şi care ne mai spunea câte ceva. Nu ştim la ce să ne aşteptăm. Sper că va fi o primire frumoasă din partea fanilor şi a celor care gustă muzica noastră. Mă aştept la un show extraordinar, m-am uitat şi pe site-ul festivalului şi asta îmi întăreşte credinţa în ceea ce spun.

De ce v-aţi schimbat numele de „Fear of Flying“ („Frica de zbor“)?

Eram în liceu, cântam în garajul nostru, învăţam să scriem cântece şi să facem muzică. Noi eram foarte serioşi în ceea ce făceam, dar am vrut un început nou, mai ales că nu eram chiar îndrăgostiţi de muzica pe care o creasem până atunci, timp de patru-cinci ani.

Am luat-o de la capăt, fără să ne pese de ce spun alţii, prieteni sau oameni din jurul nostru şi am făcut cum am crezut noi de cuviinţă.

White Lies nu mai e un proiect de weekend?

Nu, chiar nu. Suntem îndeajuns de serioşi încât să încercăm să fim fericiţi cu munca noastră.

BBC v-a numit „Sunetul anului 2009“. Aveaţi nevoie de confirmarea asta?

N-am avut nici cea mai vagă idee despre acest premiu. Am aflat de la nişte prieteni, şi, la drept vorbind, e un pic ciudat. Nu înţelegeam de ce ni se întâmplă nouă asta, de ce să premiezi o trupă care nu a apucat să facă ceva măreţ,  cel puţin deocamdată.

Albumul nostru nu apăruse încă pe piaţă, cu atât mai puţin înţelegeam premiul primit. Oricum, nu a schimbat nimic pentru noi, pentru că nu ne-am gândit la el. Nu am primit o medalie.

Preferaţi America sau Europa, când vine vorba de succesul comercial?

Aş spune America doar pentru că este mult, mult mai greu să ajungi acolo, iar competiţia este mult mai mare. Europa este aici, ne este foarte uşor să urcăm în avion sau chiar în maşină şi să mergem să cântăm.

Dar America presupune efort, o distanţă mai mare pe care trebuie să o învingi, în toate modurile posibile. Este o provocare. Pentru o trupă britanică este foarte greu acolo şi reuşeşte doar dacă face un turneu de doi ani.

Vă afectează criza vânzările albumelor?

Nu ştiu, pentru că noi, membrii trupei, nu ne prea interesăm de asta. Este atribuţia casei de discuri, iar noi trebuie să avem încredere în ei că fac lucrurile aşa cum este nevoie. Oricum, nu suntem în poziţia în care să facem foarte mulţi bani, chiar dacă am vândut ceva albume.

Dar în ziua de azi, trupele nu câştigă mulţi bani decât dacă fac show-uri foarte mari şi vând milioane de albume. Noi mai avem până acolo.

Sunteţi descrişi ca o trupă indie-pop. Eşti de acord?

Nu. Pentru mine, termenul de indie înseamnă „necizelat“ şi „în formă dură“. Noi facem o muzică precisă, foarte bine gândită, noi „analizăm“ ce vrem să facem şi să transmitem. Gândim într-o manieră artistică, iar nu în stilul „jam session“, adică improvizaţii, la ceea ce se referă indie. Noi nu ne-am descrie aşa - alţii o fac.

Găsiţi totuşi asemănări muzicale cu trupe indie ca Arcade Fire şi Editors?

Sunt de acord că sunt nişte similarităţi între noi şi aceste trupe, dar mai cred că aceleaşi apropieri există şi între alte multe trupe, ca Talking Heads, U2, Secret Machine şi încă multe altele care ne-au inspirat de-a lungul anilor. Probabil că se simt nuanţe ale altor stiluri. Totuşi, este frustrant că jurnaliştii vorbesc doar de anumite trupe.

Cu cine v-ar plăcea să cântaţi?

Am spus mereu că ne-ar plăcea să cântăm cu Bjork. Are o voce incredibilă şi mi se pare unul dintre cei mai buni muzicieni din ultimii zece ani. Are un stil foarte „rece“, care s-ar potrivi cu al nostru. Dar nu cred că se va întâmpla vreodată. (râde)

Următorul album?

Nu aş putea să spun prea multe, abia în ianuarie vom începe să-l compunem. Nu va fi o schimbare radicală. Ne-a plăcut când am  lucrat cu o orchestră, de exemplu, şi am vrea să mergem mai departe cu asta.

În acelaşi timp, am ascultat foarte mult „minimal“, pe stilul solistei de la The Knife, şi suntem foarte atraşi şi de această perspectivă, ni se pare o muzică foarte puternică, în special prin simplitatea ei. Nu ştim încotro mergem, dar ştim că va fi incredibil.

Mini CV

Vocalul şi chitaristul Harry McVeigh, basistul Charles Cave şi toboşarul Jack Lawrence-Brown sunt membrii trupei White Lies, fondată în 2007. Trupa a lansat single-urile „Death“ şi „Unfinished Business“, care au urcat în topuri pe primul loc. Albumul „To Lose My Life...“, lansat în 2008, a fost descris ca cea mai bună apariţie britanică.

Muzica lor e comparată cu cea a trupelor Interpol, Editors şi Arcade Fire, însă membrii trupei nu sunt de acord cu aceste comparaţii.