Carlos Santana s-a însurat în Hawaii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chitaristul mexican Carlos Santana (63 de ani) s-a căsătorit în Hawaii cu logodnica lui, baterista Cindy Blackman, informează revista „People“.

Ceremonia privată a avut loc la 19 decembrie, la hotelul Ritz Carlton din Maui, dar agentul de presă al muzicianului abia ieri a anunţat fericita veste. Printre cei 180 de invitaţi la eveniment s-au numărat comicul George Lopez, muzicienii Herbie Hancock, Wayne Shorter şi membrii trupei Santana. Hancock şi Shorter au cântat pentru nuntaşi.


Cindy Blackman (51 de ani), baterista trupei Santana, a purtat o rochie albă de mătase, o creaţie a buticului elveţian Zoro. Ea a fost cerută în căsătorie de către Carlos Santana pe scenă, în timpul unui concert care a avut loc la Chicago, în iulie 2010.


Chitaristul a mai fost căsătorit timp de 34 de ani cu Deborah Santana, de care a divorţat în 2007.

Carlos Santana a susţinut un concert şi la Bucureşti, în ediţia din 2009 a festivalului B’Estfest. Cindy Blackman a susţinut mai multe turnee în calitate de toboşar al lui Lenny Kravitz.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite