Capatos spală păcatele vedetelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gazda show-ului „păcătos“ de la Antena 1 întoarce viaţa vedetelor pe toate părţile la miezul nopţii. Dan Capatos are toate atributele unui anchetator al vedetelor cu cei zece ani în slujba presei de investigaţie şi cu alţi câţiva petrecuţi la Playboy.

„Adevărul”: Crezi că eşti un moderator  agresiv?

Dan Capatos: Mi s-a părut că la matinal eram mai agresiv şi ironic. Acum în sezonul acesta m-am întors cumva la retorica din perioada matinalului.

Asta nu ţi-a atras niciun fel de reacţie din partea invitaţilor?

 N-am simţit o reacţie imediată legată de stilul meu. Lumea deja ştie cum sunt dacă acceptă să vină, ştiu la ce se înhamă. Mă rog, de când fac show-ul acesta n-am mai fost aşa dur cu ei cum eram în perioada matinalului. Aproape toţi care au trecut prin emisiune mi-au reproşat perioada matinalului, în care nu scăpa unul netaxat.

Cum reuşeşti să fii tu şi totuşi să nu îţi enervezi interlocutorii?


Ori s-au obişnuit cu stilul, ori nu-i deranjează, ori ceea ce spun e atât de adevărat încât n-au ce să spună. Dacă
m-aş lua de ei cu lucruri inventate probabil mi-ar da replica, dar de obicei nu fac afirmaţii gratuite şi comentariile pe care le fac ţin de ceea ce ei au spus sau au făcut într-un anumit moment.

Nu am impresia că sar peste o anumită limită a bunului simţ, chiar dacă unele glume sunt foarte proaste. E până la urmă un dialog, şi invitatul îmi poate da replica. E liber să reacţioneze aşa cum vrea.

Cum îţi alegi invitaţii?

Îmi aleg singur invitaţii, nu-mi impune nimeni absolut nimic. Dacă e să impună cineva ceva, eu sunt cel care o face.

Pe cine nu ai vrea să ai niciodată în studio?

Pe mulţi n-aş vrea să-i am. Acum mi-am dat seama cât de ipocrit e românul în general. Primesc mesaje de la telespectatori şi multe sunt legate de calitatea invitaţilor. Întrebări de genul: De ce ar trebui să le mai vedem şi suportăm pe Madga Ciumac, Sexy Brăileanca, Elena Plugaru, Simona Sensual, care sunt nişte vedete de carton?

Idee la care şi eu ader cu toată puterea. Nişte nume ajunse peste noapte vedete, într-o ţară întoarsă pe dos cum e România. Am realizat că nu sunt ele de vină şi că lumea le vrea.

Aceleaşi persoane care dau mesaje sunt de o ipocrizie incredibilă, pentru că atunci când ai invitaţi serioşi, audienţa e mult mai mică.

Nu te-ai săturat de vedete? Vrei să continui să te ocupi la televizor de viaţa lor?

Încă nu. Am lucrat zece ani în presa de investigaţie, probabil că peste alţi zece ani. Atâta timp cât mă ţine ratingul în viaţă şi emisiunea are succes o să fac asta. Dacă mi-ar oferi cineva ocazia să fac talk-show serios, probabil că aş face şi asta.

Mi-ar plăcea să fac ceva în genul materialelor pe care le făceam la Playboy, interviuri foarte vaste, de 2-3 ore, în care să afli totul despre o persoană. Dar nu ştiu la ce televiziune ai putea să faci aşa ceva. Toţi vor scandal şi din păcate nu e loc de aşa ceva. Lumea nu mai are răbdare să vadă ce mai zice un om inteligent.

Cum a devenit Ramona Gabor asistenta ta?

Ea a venit în urma unui casting. În primul sezon aveam două asistente, Îngeraşul şi Drăcuşorul. Fiind două, nu prea aveau libertate de mişcare în studio şi nu am reuşit să le creăm momentul lor şi ne-am hotărât să avem una singură. Am dat casting şi a venit şi Ramona.

Bineînţeles că a contat că e sora Monicăi Columbeanu, care are o notorietate mare. Ea oricum ar fi ajuns cunoscută şi ne aduce şi nouă notorietate indirect. Raţionamentul nostru a fost corect, pentru că ea e deja o fată în centrul atenţiei.

Care sunt prietenii şi duşmanii tăi din lumea mondenă?

Nu pot să zic că mai poţi lega acum aceleaşi prietenii ca în copilărie sau în adolescenţă, dar sunt prieten cu Mircea Badea, cu Măruţă, cu Andi Moisescu, care îmi este şi vecin.

Dintre fete, mă înţeleg cu Adriana Bahmuţeanu, Oana Zăvoranu, Delia. Duşmănii nu am cu nimeni, nu sunt capabil de sentimente de genul acesta, sunt o persoană foarte prietenoasă şi îmi trece repede.

Care e personalitatea pe care vrei cel mai mult s-o întâlneşti?

Îmi doresc toate vedetele internaţionale care ar putea să vină, dar ele când vin în România, vin tot ca într-o ţară bananieră şi libertatea lor de mişcare e îngrădită foarte tare. Nu poţi să-i chemi. Au fost o mulţime de vedete din cinematografie care au fost la Bucureşti şi nu au apărut la nicio televiziune.

Aş dori să-l am invitat pe Jay Leno să-mi povestească cum e să ai 50 de scenarişti şi o armată de producători şi să faci o emisiune pe care noi o facem în patru oameni. Glumesc! El e o industrie. În rest, din orice domeniu mi-aş dori să am în emisiune vârfurile.

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite