VIDEO Cântăreţele conduc în Billboard

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe primele cinci locuri din topul Billboard 200 de la începutul acestui an s-au clasat, pentru prima dată în istorie, numai soliste. Susan Boyle, şomera care a devenit o celebritate peste noapte, şi extravaganta Lady Gaga s-au luptat la începutul lui 2010 în clasamentul celor mai vândute albume.

La începutul acestui an, pentru prima dată în istoria topului Billboard 200, pe primele cinci locuri s-au clasat numai femei. Astfel, pe primul loc se află Susan Boyle, cu „I Dreamed a Dream", care a condus timp de şase săptămâni.

Mai citeşte şi:

VIDEO Ozzy Osbourne primeşte Billboard Legend of Live

Scoţianca este urmată de Lady Gaga, cu „The Fame", iar cea de-a treia poziţie îi revine cântăreţei Alicia Keys, cu „The Element of Freedom". Pe locul al patrulea se situează Mary J. Blige, cu „Stronger with Each Tear", iar pe cel de-al cincilea, Taylor Swift, cu „Fearless".

Boyle: „Mulţi nu ştiu ce cumpără"

„Este amuzant, câţiva prieteni de-ai mei din New York, care vin la concertele mele, mi-au spus că toţi fanii mei sunt inadaptabili", a declarat Lady Gaga într-un interviu acordat pentru MTV. „Sunt toţi elevii pe seama cărora se fac glume şi de care se râde. Sunt toţi copiii ciudaţi, artiştii sau cei răi. Suntem toţi împreună şi ei înţeleg că asta este mica noastră lume", spune artista considerată de unii extravagantă, iar de alţii vulgară.

Susan Boyle a uimit o lume întreagă după ce a participat la emisiunea-concurs „Britan's Got Talent". Şomeră şi departe de a avea aspectul fizic al cântăreţelor care ocupă poziţii fruntaşe în clasamentele muzicale, scoţianca s-a hotărât să urce pe scena concursului la 47 de ani, convinsă că are ce arăta lumii.

Cu toate că apariţia ei a stârnit hohote de râs în rândul spectatorilor, iar juriul a privit-o cu neîncredere, Boyle i-a fermecat pe toţi când a început să cânte. Invitată la emisiunea lui Oprah Winfrey, cântăreaţa a declarat: „Înainte de emisiune, trăiam în rutină, la fel ca toată lumea. După preselecţie, lumea a început să mă recunoască pe stradă şi să mă considere o cântăreaţă profesionistă. Este uimitor şi foarte umilitor. Mulţi oameni dau banii pe un album al unui artist necunoscut şi nu ştiu ce cumpără", susţine Boyle.

Ke$ha conduce în top

Situaţia în topul celor mai vândute albume s-a repetat şi săptămâna trecută, când Ke$ha a devansat-o pe Susan Boyle după şase săptămâni în care aceasta a fost pe locul întâi. O urmează Lady Gaga, Alicia Keys şi Mary J. Blige. Ultima dată când topul a fost dominat de femei a fost la 21 aprilie 1990 când pe primele patru poziţii s-au clasat numai cântăreţe.

Albumele acestora au fost, în ordinea clasamentului, următoarele: Bonnie Raitt's, cu „Nick Of Time", Sinead O'Connor, cu „I Do Not Want What I Haven't Got", Janet Jackson, cu „Rhythm Nation 1814" şi Paula Abdul, cu „Forever Your Girl". Potrivit Yahoo News, au mai existat două ocazii asemănătoare, când primele trei sau patru poziţii au fost adjudecate tot de soliste. La 10 februarie 1996 în top s-au situat Tori Amos, Alanis Morissette şi Mariah Carey, iar la data de 12 ianuarie 2003, Norah Jones, Jennifer Lopez, Avril Lavigne şi Dixie Chicks.

După Elton John, Susan Boyle este a doua cântăreaţă care staţionează timp de şase săptămâni în fruntea celui mai cunoscut top muzical. Albumul ei de debut, care poartă acelaşi nume cu piesa cu care s-a lansat, s-a vândut în peste trei milioane de exemplare anul trecut.

Atât discul lui Susan

Boyle, cât şi cel al lui Lady Gaga sunt materiale discografice de debut şi este pentru a doua oară în istorie când astfel de discuri se clasează pe primele poziţii, după Norah Jones şi Avril Lavigne, în 2003.

Topul popularităţii

Billboard 200 este un clasament al celor mai vândute 200 albume muzicale, indiferent de gen, din Statele Unite ale Americii.Topul este publicat săptămânal în revista „Billboard" şi folosit adesea pentru a măsura popularitatea unui artist sau a unui grup.

Lady Gaga, în clasament şi cu „The Fame Monster"

Clasamentul este completat de Justin Bieber, cu albumul „My World", care a fost vândut în 52.000 de exemplare. Urmează apoi coloana sonoră din filmul „Alvin şi veveriţele 2" (51.000 de albume vândute) şi „The E.N.D.", al celor de la Black Eyed Peas. Formaţia a condus clasamentul, apoi a ajuns pe locul 15, pentru ca, mai apoi, să ajungă din nou în top 10.

image

Lady Gaga se află pe locul nouă, de această dată cu „The Fame Monster", care a fost vândut în 44.000 de exemplare. Top 10 este completat de Owy City, cu „Ocean Eyes", care a reuşit să intre în cele mai vândute 10 albume după 25 de săptămâni în care s-a aflat pe poziţia a 14-a. Mai mult, albumul care include coloana sonoră a filmului „Alvin şi veveriţele 2" i-a surclasat pe Tony Bennett, Stevie Wonder, Barbra Streisand sau Bob Dylan.

Recorduri în Top 10 albume

- Frank Sinatra (de 40 de ori)
- The Rolling Stones (de 36 de ori)
- The Beatles (de 31 de ori)
- Barbra Streisand (de 30 de ori)
- Elvis Presley (de 28 de ori)

Cele mai multe săptămâni pe primul loc

Artiştii de renume sunt o prezenţă constantă în Top Billboard 200, iar trupe legendare s-au aflat de câteva zeci de ori pe prima poziţie, în clasament.

- The Beatles (132 de săptămâni)
- Elvis Presley (67 de săptămâni)
- Garth Brooks (51 de săptămâni)
- Michael Jackson (51 de săptămâni)
- Whitney Houston (46 de săptămâni)
- The Kingston Trio (46 de săptămâni)

Susan Boyle: I Dreamed a Dream



Lady Gaga: The Fame



Alicia Keys: The Element of Freedom



Mary J. Blige - Stronger with Each Tear



Taylor Swift - Fearless



Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite