VIDEO Bosquito revine după cinci ani de pauză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Almăşan a compus deja câteva piese noi pentru revenirea formaţiei Bosquito
Radu Almăşan a compus deja câteva piese noi pentru revenirea formaţiei Bosquito

Radu Almăşan, liderul trupei, stabilit la Los Angeles din 2005, se întoarce pe scena românească pentru o serie de concerte care vor avea loc în luna noiembrie. Deşi a cunoscut succesul în America cu o formaţie de rock alternativ, Madame Hooligan, Radu Almăşan spune că îi este dor de stilul muzical care l-a consacrat.

După ce a ajuns, la începutul anilor 2000, pe primele locuri în topurile româneşti cu hituri ca „Pas cu pas", „Hopa hopa", „Două mâini" sau „Pepita", formaţia Bosquito, în frunte cu liderul ei Radu Almăşan, a hotărât, în 2005, să ia drumul Americii.

Băieţii aveau planuri mari: să îşi schimbe numele şi să înceapă o nouă etapă în cariera lor muzicală. Entuziasmul de început a dispărut însă repede: „Chitaristul şi basistul au decis să se întoarcă după câteva luni şi au format ceea ce se cheamă «Bandidos», iar eu şi cu toboşarul, Andrei, am mers mai departe, şi am înfiinţat trupa Madame Hooligan", povesteşte Almăşan.

În cei cinci ani de când a plecat din ţară, Radu nu s-a întors acasă decât o dată, în primăvara acestui an. Tot atunci i-a venit ideea de a-şi relua activitatea cu formaţia care l-a consacrat:

„De ce mă întorc acum cu Bosquito? Mi‑am dat seama că nu merită să fiu plecat pentru perioade atât de lungi şi m-am hotărât ca măcar câteva luni pe an să mi le petrec în ţară. Şi atunci încerc să fac câteva concerte, să scriu câteva piese în română. Pur şi simplu îmi era dor de stilul ăsta, stilul Bosquito", spune cântăreţul.

Bosquito, în timpul liber

Deşi Radu nu va renunţa la viaţa din Statele Unite, va fi câteva luni pe an alături de fanii din România. Şi ceilalţi membri ai formaţiei (alţii decât cei cu care trupa s-a lansat şi care vor fi anunţaţi luna viitoare) au fost aleşi pe baza unor criterii care să se muleze pe „programul" lui Radu.

„Sunt persoane dinamice, care au proiectele lor independente de Bosquito, în aşa fel încât dacă eu sunt plecat să nu stea să mă aştepte. Când mă întorc în ţară facem Bosquito, când nu, nu. O să fie o treabă mai atipică pentru o formaţie".

Astfel, în luna noiembrie, Radu Almăşan va veni în ţară pentru o serie de concerte cu formaţia Bosquito. Artistul spune că va reveni pe piaţă cu o atitudine mai proaspătă, pregătit cu câteva piese noi pentru fanii români. Printre acestea se numără şi „Tobogan" şi „Omul Perete".

„Urmează şi alte piese pe care le am deja în sertar. Revenirea formaţiei Bosquito se va face în paşi mici, deocamdată legătura dintre noi şi fani se manifestă pe reţele sociale. Eu scot o piesă, văd cum e primită, mai scot alta, până la un moment dat când vom avea şi un album", adaugă solistul.

Succes şi în America

Despre plecarea în America, cântăreţul spune că a meritat într-un totul, deşi la început a fost mult mai greu decât s-ar fi aşteptat. „Când am ajuns acolo nu ştiam pe nimeni, din momentul în care am aterizat pe aeroport, totul a fost ca o nebuloasă, nu ştiam dacă să o luăm în stânga sau în dreapta şi în plus ne mai pierduseră şi bagajele. Ne-a luat destul de mult timp să ne dăm seama ce se întâmplă", povesteşte el.

După ce au schimbat mai multe slujbe, uşor-uşor Radu şi Andrei (toboşarul cu care a rămas în Los Angeles) au început să se facă cunoscuţi pe plan muzical, cu formaţia pe care au înfiinţat-o împreună, Madame Hooligan.

„La început am avut câteva persoane în audienţă, dar după câteva luni, un an, au început să vină sute de oameni, un lucru destul de greu de realizat în Los Angeles", a declarat Radu.

"Revenirea formaţiei Bosquito se va face în paşi mici. Când mă întorc în ţară facem Bosquito, când nu, nu. O să fie o treabă atipică pentru o formaţie."
Radu Almăşan
cântăreţ

Bosquito, patru albume

Trupa Bosquito a lansat la începutul anilor 2000 patru albume: „Bosquito" (2000), „Sar scântei" (2001), „Cocktail Molotov" (2003) şi „Fărâme din soare" (2004).

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite