Biletele la AC/DC, pe sfârşite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ACDC
ACDC

Biletele din categoria Golden Circle, care asigură spectatorilor un loc în faţa scenei la concertul AC/DC, programat la data de 16 mai, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, au fost epuizate.

În prima zi de la punerea în vânzare a acestora au fost achiziţionate peste 7.000 de bilete, iar în următoarele săptămâni alte 5.000. Informaţia a fost confirmată pentru Mediafax de reprezentanţii Eventim.ro, care au precizat că, în prezent, mai pot fi cumpărate bilete la categoriile Normal Circle şi VIP.

La categoria Normal Circle au fost puse în vânzare 20.000 de bilete, la preţul promoţional de 127,2 lei, urmând ca apoi preţul unuia să urce la 148,4 lei. Biletele VIP costă 477 de lei.

Australienii vor ajunge în România în cadrul turneului „Black Ice", care promovează ultimul album semnat AC/DC. Cea mai bine cotată trupă a casei de discuri Sony BMG Music Entertainment, AC/DC a vândut aproape 70 de milioane de albume numai în SUA, fiind una dintre cele mai bine vândute trupe din istorie.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite