Bear Grylls, vedeta emisiunii "Tehnici de supravieţuire": "Când ţi-e foame, mănânci orice!"

Prezentatorul TV Bear Grylls începe de luni, la Discovery Channel, o nouă emisiune: „Tehnici de supravieţuire urbană". Englezul este cunoscut publicului din emisiunea „Tehnici de supravieţuire" unde este să dispus să facă orice pentru a... supravieţui. Bear Grills (36 de ani) vorbeşte despre toate experienţele trăite în junglă, pe munte, dar şi despre viaţa de familie despre care nu se cunosc prea multe detalii

Mă descurc foarte prost în încăperi pline de oameni pe care nu-i cunosc. De fapt, chiar devin foarte agitat. Pentru mine, o situaţie îngrozitoare ar fi o petrecere la care sunt doar oameni pe care nu-i cunosc. Nu mă simt deloc în largul meu în asemenea momente. Mi-e foarte bine sus, pe munte, sau în junglă. Cu toţii avem locuri unde ne simţim bine şi locuri unde ne simţim mai puţin bine. Dar eu nu mă descurc deloc grozav într-o încăpere plină de necunoscuţi. Soţia mea îmi tot spune: "Hai, Bear, termină! O să mergem la o petrecere'.

Să zicem că eşti la un concert Motorhead şi reuşeşti să te împiedici şi să cazi peste o masă VIP unde stau vreo câţiva tipi din Hell's Angels. Pe masă sunt o groază de beri şi alte băuturi care, fireşte, se fac praf. Întâmplarea face că şi tipul de la intrare e tot membru Hell's Angels. Ce faci ?

Bear Grylls: (Râde) Tactici de diversiune şi orientare rapidă, după indicatoarele care îţi arată ieşirea. Când intru într-un asemenea loc, întotdeauna mă asigur mai întâi că ştiu unde e ieşirea. Cât despre tacticile de diversiune, ai mare nevoie de ele. Trebuie să gândeşti rapid, să te mişti repede, să improvizezi...

Ar fi mai multe: cum să scapi dintr-un apartament cuprins de flăcări, de la un etaj înalt; cum să scapi dintr-o maşină care se scufundă; cum să ieşi dintr-un lac îngheţat. Dar mă întreb dacă există idei care ar fi potrivite pentru acest program, dar pe care până şi tu le-ai considerat prea periculoase şi ca atare nu le-ai încercat.

Nu. Am vrut să demarăm în forţă şi să începem seria cu cele mai palpitante idei care ne-au venit. Partea grozavă e că pentru acest program am trecut prin sute de scenarii. Dar ne-am distrat grozav alegându-le pe cele care să fie cele mai incitante. De asemenea, am încercat să alegem unele idei specifice. Odată, înainte să începem filmările, au fost multe ştiri despre cutremure, aşa că am lucrat la un scenariu în caz de cutremur.

Altădată, în LA s-au produs deversări de substanţe chimice. La un moment dat, presa a scris despre atacurile unor câini sălbatici chiar înainte să începem noi filmările, aşa că am făcut un episod şi pe tema asta. Se vehiculează tot timpul poveşti despre persoane care sunt jefuite, aşa că am încercat şi asta.

În fond, premisa de bază a acestui program este să alegem lucruri relevante, reale, care se întâmplă zi de zi, şi să arătăm clar ce putem face ca să ieşim cu bine din asemenea situaţii. Aşa încât ne-am distrat alegându-le pe cele la care ştiam că e cel mai palpitant să lucrăm.

Ce crezi ? Poţi să îi înveţi pe oameni să îşi păstreze sângele rece într-un moment de criză? Ar putea acest program nou să ajute oamenii să îşi ţină panica sub control?

Tocmai asta e ideea programului. Vreau să îi învăţ pe oameni să ştie ce au de făcut dacă se trezesc într-o asemenea situaţie. În momente importante, de multe ori oamenii se panichează pentru că ies din zona lor de confort, adică sunt într-o situaţie în care nu şi-au imaginat niciodată că s-ar putea afla - şi, instinctiv, primul lucru pe care îl fac este să se panicheze.

Cu cât cunoaştem mai bine situaţia în care ne aflăm, cu atât scad şansele de a ne panica şi cu atât cresc şansele de a gândi limpede şi a proceda corect. Deci ideea de bază a programului este că eu mă pun în aceste situaţii şi încerc să le spun oamenilor cu mult calm: "Iată ce trebuie să faceţi".

Regula de aur este că trebuie să gândeşti limpede, să iei decizii şi să îţi păstrezi calmul. Asta contează foarte mult în toate aceste situaţii dificile.

Crezi că, în realitate, oamenii îţi urmează sfaturile în situaţii de criză - şi în sălbăticie, şi în decorul urban ? Şi, dacă da, cum faci faţă unei asemenea răspunderi?

Să ştii că răspunsul onest este următorul: nu mă gândesc la asta. Dacă de fiecare dată când spun ceva la filmare m-aş gândi că miliarde de oameni se vor uita la mine, aş fi terifiat, nici n-aş mai reuşi să deschid gura... Aşa încât... Noi avem o echipă de filmare foarte mică, suntem doar patru - şi eu lucrez întotdeauna pe principiul că îi spun cameramanului ce fac şi ce trebuie să facă el. Nu mă gândesc mai departe de atât.

Nu filmăm mai multe duble - doar una singură şi apoi mergem mai departe. Dacă nu iese bine, nu o folosim la montaj, dar dacă e bună, o folosim şi în felul ăsta succesiunea momentelor rămâne fluidă şi are un aer proaspăt. De fiecare dată, eu mă gândesc doar că îi spun cameramanului ce fac, nu mă gândesc mai departe de asta... Nu ştiu dacă e bine sau e rău, dar ştiu că aşa lucrez eu.

Care e cel mai romantic şi care e cel mai nebunesc lucru pe care l-ai făcut vreodată pentru familia ta, pentru soţia şi copiii tăi... Cel mai romantic şi cel mai nebunesc lucru.

Cel mai romantic... Ne-am logodit în timp ce făceam baie, goi, într-o zi de luni, la ora 9 dimineaţa, pe litoralul spaniol... Îmi amintesc că am îngenuncheat gol pe plajă şi am întrebat-o pe Shara dacă vrea să fie soţia mea. Abia rostisem cuvintele respective, când un val m-a izbit şi m-a târât în larg... A fost un moment dulce şi frumos... A fost o perioadă cu totul aparte pentru noi.

Cât despre cel mai nebunesc lucru... Dumnezeule, sunt atât de multe ! Noi locuim pe o insuliţă lângă coastă, în Ţara Galilor, şi întotdeauna trăim acolo tot felul de aventuri, picnicuri în munţi şi lansări în tandem, cu parapanta... Ieşim cu barca şi facem picnicuri în tot soiul de locuri trăsnite, deci...

La ora actuală, echipele de filmare ale programelor de tip "reality" sunt privite cu mult scepticism. De fapt, ce fac oamenii ăştia? Şi ce fac "în culisele" programului? Oare nu cumva stau în hoteluri de cinci stele, în timp ce ţie îţi îngheaţă fundul în Himalaya? Cât de mare e echipa ta de filmare? Şi în general lucrezi cu aceiaşi oameni? Îi expui şi pe ei la situaţii similare cu cele în care te afli tu?

A durat ceva timp până când am reuşit să găsim echipa potrivită şi oamenii capabili să lucreze în asemenea locuri şi în asemenea condiţii, pentru mai multă vreme. Dar acum am devenit foarte buni prieteni. Lucrez cu aceiaşi oameni de vreo patru ani. Mulţi dintre ei sunt foşti membri ai Trupelor Speciale. Avem o echipă mică, de patru sau cinci oameni - şi toţi lucrează excepţional!

Muncesc din greu, fiindcă ei au de cărat mult mai multe echipamente decât mine, pentru că ei se duc înainte, în recunoaştere. Din păcate, nu există prea multe hoteluri de cinci stele în locurile unde filmăm noi. Ar fi foarte plăcut... Dar ăsta e specificul programului: mergem în tot soiul de locuri cu condiţii dificile, muncim din greu, ajungem acolo, plecăm, şi apoi ne distrăm pe cinste când ne întoarcem acasă... Da...

De fiecare dată când mă uit la programele tale şi mănânci ceva, ai aerul că îţi displace profund, urăşti gustul respectiv. Chiar au un gust aşa de rău toate lucrurile acelea? Şi în plus, când mergi la restaurant, ţi se întâmplă vreodată să trimiţi înapoi la bucătărie mâncarea şi să ceri altceva, dacă nu ţi se pare că are un gust foarte bun?

(Râde) Primul răspuns este: da, de fiecare dată are un gust oribil. Nu ai cum să scapi de aşa ceva. Scorpioni cruzi sau testicule de ţap sau balegă de vacă ori de elefant... Nimic din toate astea n-ar putea avea un gust prea bun. Shara, soţia mea, îmi spune mereu: "Nu ştiu de ce te miri de fiecare dată. Normal că toate chestiile alea au un gust oribil !"

Dar în acelaşi timp e uimitor - când îţi e foame chiar mănânci orice! Când sunt acolo, intru în altă stare de spirit şi fac tot ce trebuie să fac. Iar pe urmă ar trebui să mă simt grozav când trimit înapoi la bucătărie mâncarea pe care am comandat-o într-un restaurant, nu?

La un moment dat, am plecat într-o mică escapadă cu Shara. Stăteam într-o pensiune mică, un soi de hostel. Am intrat în baie şi am văzut că era plină de furnici. Shara mi-a zis că trebuie să discut cu directorul despre situaţia asta, aşa că am coborât şi i-am zis: "Nu-mi place să fac prea mult tam-tam, dar baia e plină de furnici."

Omul s-a uitat la mine şi mi-a zis: "Te cunosc ! Te-am văzut mâncând furnici !" Aşa încât, uneori, totul se poate întoarce împotriva ta...

După părerea ta, care este cel mai mare risc care ameninţă existenţa oamenilor, în zilele noastre?

Cred că depinde în ce loc din lume te afli. Mulţi dintre prietenii mei, care încă sunt în Afghanistan, ca soldaţi, se confruntă cu alte riscuri decât prietenii mei care urcă pe munte sau lucrează în oraş.

Aşa încât ideea programelor "Tehnici de supravieţuire urbană" şi "Tehnici esenţiale de supravieţuire" a fost să acoperim toate aceste variante. Un lucru ştiu sigur că am învăţat din toate astea: nenorocirile se produc întotdeauna când te aştepţi mai puţin.

Se produc întotdeauna din senin şi din direcţia de unde chiar nu te aşteptai la nimic - şi tocmai pe asta se bazează programele noastre.

Crezi că ai fi supravieţuit pe insula din "Lost", serialul de televiziune?

Cred că lucrurile stau cu totul altfel când sunt implicaţi şi extratereştrii. Asta e o chestie nouă pentru mine. Sincer să fiu, nu m-am uitat prea mult la "Lost", dar da, cred că ar fi un tip nou de provocare.

I-ai dat fiului tău numele de Huckleberry după "Huckleberry Finn" ?

Da, parţial... Acest Huckleberry Finn e un tip nemaipomenit... Un îndrăzneţ, un supravieţuitor... Dintotdeauna mi-a plăcut povestea şi dintotdeauna mi-a plăcut numele ăsta.

Familia ta se uită la programul tău? Şi ce îţi spun de fiecare dată când pleci într-o nouă aventură?

Întotdeauna e foarte greu. Partea cea mai dificilă a meseriei mele este să plec şi să îmi las familia acasă. Sincer să fiu, mă apasă foarte tare asta. Băieţii mei... Într-o vreme, nu-i lăsam deloc să se uite la programul meu, fiindcă n-aş vrea să creadă că tatăl lor e cine ştie ce ţicnit, dar pe urmă toţi prietenii lor de la şcoală voiau să ştie mai multe despre asta... Şi m-am simţit cam aiurea că nu îi lăs să se uite.

Aşa încât acum îi las. Se uită şi le place foarte mult... Dar în acelaşi timp nu le place deloc faptul că trebuie să plec. Aşa încât de cele mai multe ori plec pe furiş, în zori, când ei încă dorm... Întotdeauna e un moment dificil.

Vi s-a întâmplat vreodată să renunţaţi la o filmare, fiindcă lucrurile o luaseră prea rău razna? Ai vreo poveste de genul ăsta?

Ni s-a întâmplat o singură dată. Eram în nordul Canadei şi m-am accidentat când eram foarte sus, pe munte. Am căzut rău şi m-am temut chiar că mi-am rupt ceva. M-au evacuat cu elicopterul şi am stat în spital o vreme. Am avut mare noroc că n-am murit atunci, asta pot să spun cu mâna pe inimă. Am ratat filmarea aia - dar a fost singura dată când ni s-a întâmplat aşa ceva. Cu voia Domnului...

Te-am văzut mâncând larve gigantice, care îţi pocneau în gură, şi te-am văzut înfăşurat în haine îmbibate de urină, ca să poţi rămâne în viaţă. Aşa încât mă întreb care ar fi limita ta... Ce anume nu ai fi dispus să faci, ca să rămâi în viaţă?

(Râde) Eu sunt cel care îşi setează propriile limite. Întotdeauna iau decizii pe cont propriu acolo, dar în acelaşi timp sunt ambiţios, vreau să fac programul, aşa încât îmi forţez în permanenţă limitele, fac chestii noi şi găsesc modalităţi noi de a face diverse chestii. În momentele astea simt că trăiesc cu adevărat. Îmi place la nebunie asta!

Am un mare respect pentru crocodilii de apă sărată. Când filmam în Australia, mă aflam pe o mică plută când a apărut brusc un asemenea crocodil de apă sărată. Eu aveam în mână un peşte şi crocodilul mi l-a smuls, apoi a dispărut. Cred că am avut noroc - fiindcă animalul a decis să mănânce peştele, nu pe mine. Am acelaşi respect şi pentru multe specii de rechini, fiindcă m-am întâlnit de multe ori cu aceste animale, chiar la mică distanţă, şi cred că am ajuns să le înţeleg. Dar, după cum am spus ceva mai devreme, mă sperie mult mai tare chestii cum ar fi o încăpere plină de necunoscuţi care se uită la mine cu toţii.

Când eşti singur în deşert, ce faci dacă nu ai hârtie igienică?

Deşertul e un loc dificil, fiindcă sunt multe... Toate speciile care supravieţuiesc aici reuşesc asta numai fiindcă sunt ţepoase şi dure. Nu e ca în junglă, unde găseşti întotdeauna câte ceva moale... Dar în deşert, dacă îţi vine vreo idee, o rezolvi şi apoi - ştiu că nu sună prea bine - de multe ori iau doar nişte nisip şi mă folosesc de el. (Râde)

Cine este exploratorul care te-a inspirat în cariera ta?

Tatăl meu a fost marea mea sursă de inspiraţie. A fost Comandor în Marina Regală. Era un mare alpinist şi el a încurajat în mare măsură Everestul din mine. M-a învăţat să urc pe munţi încă de când eram mic... Cred că multe dintre aventurile lui Shackleton mi-au fost povestite când eram chiar foarte mic. Mi s-au părut pline de forţă pe atunci - şi aşa mi se par şi acum. Cred că astea ar fi cele mai importante surse de inspiraţie pentru mine.