VIDEO Anna Lesko: „Nu pot să cânt îmbrăcată cu şubă şi căciulă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anna Lesko spune că imaginea este foarte importantă pentru ea, deoarece face parte din „arsenalul“ său de artist. Anna Lesko testează o nouă etapă în carieră, dar nu renunţă la imaginea sexy. Ea a revenit de curând în atenţia publicului cu o nouă piesă, „Get It“.

„Adevărul": În ultima vreme ai dispărut din lumina reflectoarelor. De ce?

Anna Lesko:
Crezi că am dispărut? Cam mult spus. Mi‑am continuat concertele în ţară, am înregistrat, am creat. Faptul că nu eşti zilnic pe prima pagină a tabloidelor nu înseamnă că te-ai retras. Şi, judecând după ce e acum în tabloide, nici nu mi-aş dori să fiu în asemenea ipostază. Totuşi, n-am dus lipsă de apariţii, interviuri sau coperţi.

Spuneai de curând că te afli într-o nouă etapă a carierei tale din toate punctele de vedere. Ce înseamnă asta?

E normal, suntem în 2011. Orice artist care se respectă evoluează în fiecare an. Cu noul meu single, „Get It", am abordat un sound nou, mai crud, mai actual. Schimbări au existat şi în structura echipei mele de management, dar acestea sunt deja detalii de bucătărie internă. Surprizele în ceea ce mă priveşte vor continua să apară, nu e bine să dai totul deodată.

Acum câteva săptămâni ai lansat o piesă nouă în limba engleză. De ce ai ales să cânţi în engleză?

„Get It" nu e prima mea piesă în limba engleză, am mai avut câteva, cea mai cunoscută fiind „In My Bedroom", de anul trecut. N-am făcut o regulă din a cânta doar în română sau engleză. E vorba doar de cum vreau, împreună cu compozitorii, să transmit mesajul publicului. „Get It" sună mai bine în engleză decât în română, aşa că n-am stat să ne gândim de două ori.

Îţi doreşti să pătrunzi pe piaţa din străinătate?

Orice artist îşi doreşte asta, să fim serioşi. Ideea e să nu faci din acest lucru un ideal în viaţă sau în carieră. Te scuteşte de multe dezamăgiri. Eu merg înainte cu muzica mea şi iau fiecare zi aşa cum vine, cu succese sau cu nori.

„Get It" este o piesă al cărui stil merge spre muzica de club. Ce părere ai despre acest gen de muzică tot mai întâlnit pe piaţa din România?

Normal că am o părere bună. N-am cum să cânt ceva ce nu-mi place, n-aş fi eu, iar publicul m-ar taxa. Depinde cum abordezi muzica de club, dacă vrei să fii original, trebuie să-ţi pui amprenta fără a o face ostentativ. Trebuie să fii de acolo, să nu fii „băgat pe gât".

În ultima vreme, cei mai mulţi artişti români preferă să lanseze single-uri în defavoarea albumelor. Cum stau lucrurile în cazul tău?

Nu este vorba numai de artiştii români. E un fenomen valabil şi afară. Albumele propriu-zise nu se mai cumpară în favoarea descărcării unor piese de pe net. Deci, nu e o modă, e o adaptare la timpurile în care trăim. Vrei o piesă? Ţi-o iei. Nu mai aştepţi un întreg album, care, inevitabil, vine şi cu piese de umplutură.

Tu pregăteşti un nou album?

Nu. Sau nu încă. Am lansat unul anul trecut şi nu mă grăbesc. Dar o să mai lansez single-uri şi, la un moment dat, o să le adun într-o colecţie. Dar nu mă văd lansând un album prea curând.

Apropo de albumul de anul trecut, „Jocul seducţiei", nu a fost atât de mediatizat. Ce s-a întâmplat?

„Jocul seducţiei" e un material tare frumos, la care ţin foarte mult. Problema a fost că s-a lansat într-un moment nu prea prielnic din punct de vedere al situaţiei mele cu echipa managerială de atunci. S-a comentat mult prin presă la acea vreme, aşa că n-o să mai întind povestea acum. Cine găseşte materialul pe piaţă, să-l cumpere. Chiar merită.

"Faptul că nu eşti zilnic pe prima pagină a tabloidelor nu înseamnă că te‑ai retras. Şi, judecând după ce e acum în tabloide, nici nu mi-aş dori să fiu în asemenea ipostază.''

„Nu visez cai verzi pe pereţi"

În afară de muzică, ai încercat să te faci cunoscută şi prin picturile tale. Ai mai avut vreo expoziţie în ultimul timp?

Eu pictez în funcţie de starea de spirit şi de inspiraţie. N-am un moment anume, o perioadă anume şi, pentru că nu lucrez la comandă, nu am nici termene-limită cu care să ţin pasul. Sunt oricând pregătită pentru o expoziţie, trebuie însă să-mi găsesc timp să o şi organizez aşa cum îmi place mie: adică fără cusur.

Ce-ţi mai place să faci în afară de pictură?

Îmi place să călătoresc, să citesc o carte bună, să gătesc o mâncare migăloasă. Nu zbor nici cu mătura şi nu visez nici cai verzi pe pereţi. Sunt o persoană normală care se bucură din plin de viaţă.

Presa a tot scris de-a lungul timpului despre relaţiile tale...Cum o duci acum pe plan personal?

O duc bine. Sunt cu zâmbetul pe buze. Să curgă acum interpretările acestor cuvinte...

Ai schimbat mai multe lucruri în planul artistic. Pe când o schimbare de look?

N-ai să mă vezi abordând schimbări de look radicale. Sunt adepta schimbărilor discrete, dar care fac diferenţa. Imaginea face parte din arsenalul artistic, din acest tot ce însumează cuvântul artist. Deci, e important să fie în concordanţă cu ceea ce cânt şi cu ceea ce creez în general. Nu cred că m-ai vedea cântând „Anicyka Maia" sau „Get It" în bocanci, cu şubă şi căciulă în cap.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite