Angelina Jolie, „mama“ refugiaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa americană a vizitat zilele trecute câteva tabere de refugiaţi din Ecuador şi Haiti. Deşi are un program încărcat pe platourile de filmare, starul şi-a făcut timp pentru a da o mână de ajutor unor oameni defavorizaţi.

Angelina Jolie (35 de ani), una dintre cele mai frumoase şi celebre femei din lume, se implică în diverse cauze umanitare, iar de aproape un deceniu ani deţine funcţia de Ambasador al Bunăvoinţei din partea Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi din cadrul ONU. Actriţa are tot ce şi-ar putea dori cineva - faimă, bani, o familie numeroasă, un partener celebru (Brad Pitt) - dar nu uită de cei mai puţin norocoşi.

Astfel, zilele trecute ea a mers în Ecuador şi Haiti, unde a vizitat două tabere de refugiaţi. Acţiunile vedetei au avut menirea de a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă aceşti oameni, mai ales că ieri a fost Ziua Mondială a Refugiaţilor. Prima vizită a Angelinei Jolie a fost în Ecuador, într-un sătuc aflat la graniţa cu Columbia.

Actriţa a fost nevoită să străbată un drum dificil prin junglă pentru a ajunge în această tabără de refugiaţi, pe care a mai vizitat-o în urmă cu opt ani. Potrivit cifrelor oficiale, în Ecuador trăiesc peste 50.000 de columbieni care au fugit din ţara natală, însă numărul real s-ar ridica, potrivit unor surse, la peste 170.000 de persoane.

Mesaj video

Următoarea oprire a Angelinei Jolie a fost în Haiti, ţară devastată la începutul anului de un grav cutremur. Deşi a dorit ca această vizită să nu aibă un caracter oficial şi să nu fie anunţată, Angelina a fost dată de gol chiar de către un reprezentant ONU, care a confirmat presei prezenţa actriţei. Jolie a mai fost în Haiti de câteva ori, iar ultima sa vizită a fost în februarie, când s-a întâlnit cu mai mulţi orfani, dar şi cu victime ale seismului din ianuarie.

Totodată, actriţa a înregistrat şi un spot video care a rulat de Ziua Refugiaţilor. „În această zi, vă rog să vă amintiţi de milioanele de oameni nevoiţi să-şi părăsească ţara, casa. Singura lor speranţă de a se întoarce acasă este să nu fie uitaţi", a spus actriţa în spot.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite