Alexandra Stan, în vogă cu „sunetul românesc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandra Stan,  pe platoul de filmare  al celui mai nou  videoclip al său
Alexandra Stan, pe platoul de filmare al celui mai nou videoclip al său

Solista a fost inclusă pe lista celor mai de succes artişti români într-un material realizat de Agenţia France Presse. Alexandra continuă seria recordurilor muzicii noastre stabilite până acum de Inna şi Edward Maya. Alexandra Stan împlineşte vineri 22 de ani şi are parte deja de un succes internaţional ce depăşeşte toate aşteptările.

„Starurile din România", cum sunt numiţi cei trei cântăreţi de către AFP, au câştigat în ultimul an Discuri de Platină şi de Aur în toată lumea.

Au milioane de fani, sute de milioane de vizualizări pe YouTube, adunate, dar au, se pare, şi un efect „terapeutic" asupra românilor.

Succesul lor în afară reprezintă „un balsam pentru o ţară puternic afectată de criză", văzută de străini ca fiind „săracă, tristă şi coruptă", potrivit aceluiaşi material.

Alexandra Stan, interpreta hiturilor „Lollipop" şi „Mr. Saxobeat", crede că acesta este doar începutul pentru ceea ce urmează în muzica internaţională.

„Chiar nu mă aşteptam, dar îmi doream foarte tare acest lucru. Am muncit ca să-mi îndeplinesc visul. Mă bucur ori de câte ori numele României apare într-un context favorabil pe plan internaţional, pentru că sunt româncă şi-mi iubesc ţara.

Faptul că eu împreună cu Inna şi Edward Maya am reuşit să ajungem acolo unde niciun alt artist nu a mai ajuns până acum, înseamnă că se poate", crede tânăra originară din Constanţa.

„Cred că fiecare generaţie are reprezentantul sau reprezentanţii săi. Întotdeauna generaţiile de tineri şi-au ales modele şi au stabilit trend-uri. Muzica românească are un sunet aparte, foarte nou şi deja se vorbeşte despre «sunetul românesc»", adaugă ea.

Alexandra a devenit cunoscută în 2009, odată cu lansarea piesei „Lollipop", care a ajuns rapid pe primul loc în topul românesc. Şi, deşi a început aici, muzica ei a depăşit rapid graniţele şi a câştigat un loc fruntaş în topurile internaţionale.

„Piesa «Mr. Saxobeat» a fost şi este number 1 în România, dar şi afară, iar noul meu single «Get Back (ASAP)» a fost licenţiat worldwide (în toată lumea - n.r.). Cred că succesul este unul singur, nu este împărţit geografic, ci mai degrabă se răspândeşte geografic", a spus Alexandra. „Într‑adevăr, am mai multe concerte în afară şi cel mai des merg acolo unde piesele mele sunt în top. Momentan sunt în mijlocul unui turneu de promovare a noului meu single", a adăugat cântăreaţa

Primul album, în curând

Cunoaşte gustul succesului, dar abia peste o lună îşi va lansa primul album, semn că piaţa nu mai funcţionează după regulile de acum câţiva ani. „Am muncit cu pasiune pentru acest album şi am experimentat mai multe stiluri care se potrivesc pe vocea mea. Îmi place să cred despre mine că sunt un artist complet, iar albumul va demonstra acest fapt", este de părere Alexandra.

Artista ştie că generaţia ei beneficiază de un alt mare atu: internetul. Clipurile ei au adunat milioane de vizualizări, iar muzica poate ajunge astfel în toate colţurile lumii. „Youtube-ul în ziua de azi este un instrument foarte puternic, iar un artist cu o prezenţă online şi o imagine bine conturată ştie să folosească aceste instrumente în favoarea sa. De aceea eu folosesc digitalul pentru a ţine legătura cu fanii mei şi pentru a comunica, iar despre efectul negativ care se traduce în scăderea vânzărilor efective, cred că acest risc poate fi asumat sau diminuat prin mecanisme adecvate", crede Alexandra.

Cântă de la trei ani

Tânăra a ştiut de la bun început că vrea să facă muzică, dar nu s-a pregătit doar pentru asta. „Am cântat de mică, am luat şi lecţii de canto o scurtă perioadă de timp, iar în rest am fost mai mult autodidactă", povesteşte Alexandra. A participat la diverse festivaluri de muzică din România, inclusiv la Festivalul de la Mamaia. „Ce-i drept, n-am câştigat, dar m-au remarcat Marcel şi Andrei, iar de atunci am intrat în echipa lor", îşi aminteşte Alexandra. Marcel Prodan şi Andrew Nemirschi de la Maan Studio au inclus-o pe Alexandra în echipa lor, fiind cei care se ocupă de muzica acesteia.

A terminat Liceul „Traian", din Constanţa, îndreptându-se către o specializare nouă. Nici facultatea pe care a ales-o nu are legătură cu muzica, fiind studentă în anul doi la Facultatea de Management Andrei Şaguna „În contextul actual se ştie că orice facultate te ajută în viaţă. La fel de adevărat este şi faptul că nu trebuie nea­părat să ai studii ca să faci ceea ce-ţi place. Important este să ai talent, iar oamenii să creadă în tine şi să îţi confirme acest lucru", este de părere Alexandra.

"Faptul că eu împreună cu Inna şi Edward Maya am reuşit să ajungem acolo unde niciun alt artist nu a mai ajuns până acum înseamnă că se poate."

Alţi români în topuri

Materialul AFP despre popularitatea muzicii româneşti în străinătate a avut ca start succesul lui Edward Maya, artist român în vârstă de 24 de ani. Acesta a întrecut-o pe Lady Gaga la premiile Billboard, când a câştigat distincţia pentru Cea mai bună piesă dance, „Stereo Love". „Muzica dance românească este extrem de populară în lumea întreagă", declara pentru AFP Eelko van Kooten, patronul uneia dintre cele mai cunoscute case de discuri, Spinnin Records.

info
Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite