Adriana Muraru: „Nu am tupeu de reporter“
0Prezentatoarei îi plăceau jocurile de grup şi se întreabă de ce copiii de-acum au renunţat la ele. Un copil timid, după cum recunoaşte chiar ea, Adriana a crescut citind pe rupte, iar la un moment dat şi-a dat seama că-şi doreşte să fie profesoară.
Această meserie nu i s-a potrivit, aşa că a ajuns, din întâmplare, în presă. Iar momentul a fost unul perfect, tocmai renunţase la învăţământ şi avea nevoie de bani ca să poată plăti chiria.
Mai citeşte şi:
VIDEO Vedetele TV, între „tanc rusesc“ şi strategii de PR
A lucrat, de-a lungul timpului, la Rompres, a fost redactor la Pro FM şi editor-prezentator la Pro TV, iar între 2003 şi 2005 s-a aflat la pupitrul Ştirilor Naţionale şi la cel al emisiunii Briefing de la B1 TV.
Din martie 2006 s-a angajat la TVR, unde a prezentat Ora de Ştiri pe TVR 2 şi Jurnalul de la ora 20.00. De la 1 octombrie, ea va ocupa pupitrul Jurnalului de la ora 14.00.
„Adevărul": Ce-ţi aminteşti despre casa în care ai crescut?
Adriana Muraru: Îmi amintesc tot. Dar o recompun în minte, încet, pornind mai întâi de la mirosuri, cel de prăjitură, duminica, de la lumină, care în amintirea mea e foarte specială, de la culorile pe care le vedeam pe geam şi de la liniştea din unele după-amiezi. Dar cele mai spectaculoase lucruri erau împrejurimile, pădurea de lângă bloc, unde îmi petreceam toată ziua cu prietenii. Platoul din pădure, „tăietura" - un zmeu care se întindea pe kilometri întregi, „locul de pândă", locul nostru preferat de joacă, un spaţiu înconjurat de mulţi copaci crescuţi din aceeaşi rădăcină.
Care erau jocurile tale preferate în copilărie?
Îmi plăceau toate jocurile. De la ascunsa, prinsa până la raţele şi vânătorii, lapte gros, elastic, flori, fete, filme sau băieţi şi telefonul fără fir. Cred că pentru copiii şi tinerii de-acum, toate denumirile acestea sunt un fel de păsărească, nişte cuvinte lipsite de conţinut. Sincer, nu pot să nu mă întreb de ce au dispărut jocurile acestea, pentru că nu am mai văzut copii să-şi petreacă timpul cu ele.
Aveai animale de companie?
Nu am avut, din pacăte, niciun animal de companie până la 20 de ani, când fratele meu mi-a adus un câine, căruia i-am spus Momo, după numele fetiţei dintr-o carte foarte frumoasă a lui Michael Ende.
Cum erai când erai mică?
Eram timidă şi foarte politicoasă. Ajunsesem în clasa a XI-a, cred, şi încă le mai spuneam vecinilor sărut-mâna, până când m-am trezit că ne spunem unii altora sărut-mâna şi am renunţat.
Dacă te-ai putea caracteriza în două cuvinte care ar fi acelea?
Timidă, impulsivă.
Alături de Toma, băieţelul ei, în vacanţă Foto: Arhiva personală
Ce carieră îţi doreai să urmezi în copilărie?
Profesoară de română.
Dar mai târziu?
Când am renunţat la ideea de a fi profesoară de română, în timpul facultăţii, am fost destul de dezorientată o vreme, pentru că nu mă gândisem niciodată că aş putea face altceva. Venise şi Revoluţia şi erau, deodată, mii de posibilităţi, însă cei mai mulţi dintre noi, care aveam atunci 20 de ani, eram nepregătiţi, cred, să experimentăm la acea vreme, când practic puteai începe orice de la zero. Nu am mai apucat să-mi dau seama ce-mi doresc să fac, trebuia să fac ceva ca să-mi pot plăti chiria...
De ce ai renunţat la visul iniţial?
Am realizat că nu sunt făcută pentru asta. E o profesie extrem de frumoasă, pentru care trebuie să ai chemare, să ai har. În general, e bine să faci cu plăcere meseria pe care ţi-ai ales-o, însă, când e vorba de profesori, chiar cred că trebuie făcută doar de cei care au har, deoarece profesorii îşi pun amprenta pe viaţa copiilor. Cu toţii ne amintim de anii de şcoală, de profesorii care ne-au marcat.
"Ajunsesem în clasa a XI-a, cred, şi încă le mai spuneam vecinilor sărut-mâna."
"Când am renunţat la ideea de a fi profesoară de română, în timpul facultăţii, am fost destul de dezorientată o vreme, pentru că nu mă gândisem niciodată că aş putea face altceva. "
Adriana Muraru
prezentatoare
Televiziunea a fost o întâmplare
Adriana va prezenta jurnalul TV de la ora 14.00 Foto: Tvr
Adriana Muraru a ajuns să lucreze în presă dintr-o întâmplare, după cum povesteşte chiar ea. „Terminasem facultatea şi trebuia să-mi plătesc chiria. O prietenă de-a mea, fostă colegă de facultate, era la Rompres de o lună şi m-am dus şi eu acolo."
A dat un test, a fost angajată şi după numai trei luni, tot dintr-o întâmplare, s-a prezentat la un concurs organizat de Mediapro. „Se făceau primele angajări pentru un post TV care urma să apară peste câţiva ani, Pro TV. Am scris o ştire, am citit o alta, am dat o probă video şi am fost angajată", spune Adriana. Cum mai dura însă până să apară postul de televiziune, Adriana a început să lucreze pentru ştirile postului de radio Pro FM.
Ceea ce o atrage cel mai mult la jurnalism este faptul că tot timpul se află în mijlocul evenimentelor. Adrianei îi place foarte mult ceea ce face, dar consideră că provocarea cea mai mare în jurnalism este să fii reporter: „Cred însă că pentru teren îmi lipsesc tupeul şi dezinvoltura, calităţile necesare unui reporter bun".
Ea nu este însă doar prezentatoare. Meseria ei implică şi să scrie unele dintre scurtele texte de prezentare ale principalelor ştiri din jurnal sau să redacteze micile intervenţii pe care trebuie să le facă între subiecte.
„În rest, am ultima privire asupra textelor pe care le citesc şi fac modificări dacă mi se pare că e cazul. Sar peste partea cu machiatul şi coafatul, care, făcute atâţia ani, aproape zi de zi, au devenit o corvoadă. Ele pentru mine şi eu pentru coafeze şi machieuze", spune Adriana amuzată.
Şi chiar dacă îi place foarte mult ceea ce face, ea recunoaşte că ar urma o altă cale dacă i s-ar oferi ocazia. „Mi-ar plăcea să am o librărie sau să mă ocup de o editură."
"Cred că pentru teren îmi lipsesc tupeul şi dezinvoltura, calităţile necesare unui reporter bun."
Adriana Muraru
prezentatoare
Citea în loc să înveţe
Adriana şi-a dorit să intre în învăţământ chiar din şcoala generală, după primele ore de limba română. „Cred că primul meu model a fost profesoara de română. Atunci am hotărât că vreau să urmez şi eu această cale. Am renunţat însă după ce am petrecut un trimestru ca suplinitoare într-o şcoală din Bucureşti", îşi aduce ea aminte.
Prezentatoarea a avut însă o mare pasiune pentru literatură încă de mică. A crescut ascultând basme şi poveşti, iar prin clasa a doua a început să le citească. „Şi copilăria mea şi adolescenţa, oricât de pretenţios ar suna, au fost influenţate de cărţile pe care le citeam", mărturiseşte Adriana.
„Am început cu «Poveşti nemuritoare» şi-am devorat ani în şir toate cărţile de poveşti şi, mai apoi, de aventuri care mi-au picat în mână", spune cu nostalgie prezentatoarea.
După ce le-a terminat pe cele din casă, a trecut la bibliotecile vecinilor. Ea povesteşte chiar că ajunsese să citească pe ascuns, pitind cartea sub caietul de matematică, deoarece nu renunţa la lectură nici când trebuia să-şi facă temele.
Amintiri din copilărie
La doi ani
În uniformă de pionier
În rochie de prinţesă, la grădiniţă
Se încarcă comentariile...
