Adrian Ţuţu, "orfanul din Focşani": „Nu mă aşteptam să câştig“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Ţuţu (19 ani), „orfanul din Focşani“, a câştigat marele premiu de 120.000 de euro în finala „Românii au talent“. Cel pe care Andra l-a numit „Eminem de România“ a obţinut cele mai multe voturi. Marii perdanţi au fost contratenorul Narcis Ianău şi „spălătorul de maşini“ Valentin Dinu.

image

CITIŢI ŞI:

VIDEO/Adrian Ţuţu : „Luminile m-au cam turmentat/Îmi place să petrec"

„Adevărul": Te aşteptai să câştigi?

Adrian Ţuţu: Nu mă aşteptam, am văzut că toţi suntem foarte talentaţi şi că toţi avem cam aceleaşi şanse la premiu, dar plăcerea a fost de partea mea, am făcut ceea ce mi-am dorit şi voi continua să fac întotdeauna asta pentru români. Voi cânta muzică hip-hop. Vreau să continui să transmit un mesaj publicului şi voi fi alături de toţi cei care sunt gata să mă înţeleagă.

Ce vei face cu banii?

Nu m-am gândit niciodată pentru că nu m-am aşteptat să câştig.

Cum descrii acest moment?

Este cel mai frumos din viaţa mea. Oamenii m-au făcut să mă simt şi eu alături de ei chiar dacă ei au fost alături de mine.

Cine te-a susţinut, cu cine ai venit la finală?

Am venit cu sora mea, cu două verişoare de-ale mele şi cu doi prieteni, dintre care unul este băiatul care m-a ajutat să fac negativele pentru concurs. 

Spuneai că părinţii tăi decedaţi au fost alături de tine...

Eu am zis că părinţii mei au fost alături de mine pentru că stăteam două zile la o melodie, dar de când am intrat în concurs nu am schimbat niciun vers la o melodie pe care o compuneam într-o jumătate de oră. Melodia din finală, la fel, tot într-o jumătate de oră am compus-o.

Ai primit oferte de impresariere sau pentru un album?

Nu, pentru că nu prea am ieşit, nu am mai cântat nicăieri, în afară de cluburi. Dar cred că o să mă mut în Bucureşti şi o să continui cu un album.

Nişte planuri tot ai. Care sunt acelea?

Vreau să îmi termin liceul, apoi probabil voi face şi Conservatorul...  Am crescut câţiva ani la bunica mea, care m-a educat şi îi mulţumesc. Chiar dacă au fost momente grele, asta m-a făcut să învăţ cât mai multe de la viaţă. 

Ce a zis bunica după ce a văzut că ai trecut toate etapele concursului?

A fost mulţumită, chiar dacă nu credea că eu pot face asta. Hip-hop-ul este un gen mai pentru băieţii de la bloc şi dacă te duci undeva şi spui că vrei să faci hip-hop lumea te cam ia în râs. Dar eu sper să îi fac pe oameni să înţeleagă hip-hop-ul.

Te-ai gândit să colaborezi cu nume mai vechi din hip-hop?

No comment.

Ce modele ai?

Nu ştiu dacă aţi observat, în România nu există cântăreţi de hip-hop de genul meu. Nimeni nu încearcă să transmită un mesaj. Toţi care fac asta subliniază ce trăiesc, atât.

De ce crezi că ai fost votat?

Pentru că publicul m-a înţeles şi probabil a apreciat mesajul meu.

"În România nu există cântăreţi de hip-hop de genul meu. Nimeni nu încearcă să transmită un mesaj."
Adrian Ţuţu
câştigător „Românii au talent"

Din culisele unui megashow

„Dumneavoastră sunteţi al patrulea membru al juriului! Dumneavoastră faceţi spectacolul!", se adresează publicului Cristi Rotaru, cel care coordonează mişcările în platou la „Românii au talent". Este ora 20.10, luni seara şi mai sunt 20 de minute până va începe spectacolul. La Buftea, în studioul cât un hangar de avion, vocile din off dau ultimele indicaţii regizorale: „Trafalet, eşti pe fază? Fă‑mi şi mie o simulare de macara!", se adresează aceeaşi voce către „celebrul" operator Trafalet.

Maşinăria de făcut show a Pro TV este pe punctul de a porni. Sala este arhiplină. În faţă, la masa juriului, Andra dă autografe fetiţelor din sală. Acelaşi lucru îl va face şi în pauzele de publicitate. Cătălin Măruţă, grijuliu, s-a aşezat în spatele soţiei lui, pe primul rând de scaune. Pavel Bartoş şi Smiley, la papion, se tachinează, la fel cum o fac în direct, pe scena inundată de lumini pe care o profesionistă în curăţenie dă „retuş" cu mopul. Este multă regie în spatele show-ului care urmează să înceapă. Interesant este că omul din faţa televizorului nu simte regia, ci doar magia. Vocea începe să numere: zece, nouă, opt... La zero, începe emisia, ceea ce vedem la TV.

Românii sunt sentimentali şi au votat emoţional

Rezultatul votului publicului a surprins multă lume şi a născut discuţii aprinse pe forumuri sau în reţelele de socializare. Mulţi dintre cei care au comentat încearcă să găsească o explicaţie pentru acest rezultat şi cred că spectatorii au votat cazul social, şi nu talentul. „Poporul român este un popor sentimental, care de cele mai multe ori ia deciziile pe baza emoţiilor. Acest concurs a amestecat două lucruri care ar fi trebuit să fie distincte: probleme personale şi talentul.

Dacă era un concurs de talent, atunci talentul trebuia apreciat. Cazurile sociale sunt nenumărate, dacă vreţi să facem un concurs de cazuri sociale putem găsi altele mult mai grave", spune sociologul Dan Lungu. „Cultura poporului român în materie de muzică clasică nu e destul de vastă, noi rămânem în domeniul muzicii populare, al manelelor. Dacă Iustin ar fi cântat o manea, poate ar fi avut mai mult succes. E greu să apreciezi calitatea şi valoarea muzicii clasice dacă nu ai în spate un background şi o cultură".

Trăistariu, intrigat de rezultat

Mihai Trăistariu spune că este intrigat de rezultatul votului. „Lumea a votat cazul social. Nici eu n-am părinţi, dar nu mi se pare vreun talent să vorbeşti. Poţi pune în balanţă un vorbitor şi o voce de aur?", întreabă acesta, retoric. „Ţuţu e şters ca artist, dar a impresionat prin situaţia lui, spre deosebire de Ianău, care are o voce extraordinară. Păcat de rezultat, pentru că emisiunea asta este cea mai bună din România", concluzionează Mihai Trăistariu.

Sociologul Mircea Comşa explică mecanismul prin care publicul l-a votat pe Adrian Ţuţu în defavoarea lui Iustin. „Adrian a fost un caz special, pentru că a fost pus în evidenţă într-un mod special". Comşa crede că un rol important l‑au avut şi mesajele transmise de concurent la cele trei apariţii ale sale.

„Pentru public au contat aceste mesaje, iar mulţi telespectatori s-au regăsit în ele. Prima oară a vorbit despre românii talentaţi, a doua oară a transmis un mesaj pentru părinţi, iar în finală a vorbit despre patriotism. În schimb, vocea lui Iustin face pielea de găină unei anumite categorii de public", mai spune sociologul. 

"Dacă Iustin ar fi cântat o manea, poate ar fi avut mai mult succes. E greu să apreciezi calitatea şi valoarea muzicii clasice."
Dan Lungu
sociolog

"Undeva prin septembrie, stăteam la lumina lumânării şi scriam nişte versuri, când am primit un telefon de la cineva şi am aflat de un concurs la Pro TV."
Adrian Ţuţu
câştigător „Românii au talent"

Votare în finala sezonul 1 „Românii au talent"

Loc    Concurent    Procentaj

1    Adrian Ţuţu    29,29%
2    Narcis Iustin Ianău    24,40%
3    Valentin Dinu    16,26%
4    Ballance    10,40%
5    Cosmin Agache    7,91%
6    Valentin Luca    3,53%
7    Rebeca Neacşu    2,50%
8    Ştefan Florescu    1,94%
9    Cristina şi Alina    1,11%
10    Mădălina Felea    1,02%  (Medea)   
11    Emil şi Viorica Luca    0,86%
12    Akikai    0,79%

O poveste mai presus de talent

Adrian Ţuţu are 19 ani, iar de 10 ani este orfan. La 14 ani s-a refugiat în muzică şi a compus prima lui melodie numită „Poveste", în memoria mamei sale. S-a decis să participe la „Românii au talent" sfătuit de o cunoştinţă şi îndrumat de dorinţa de a‑şi face părinţii mândri de el.

Când a intrat într-o sală de internet, la sfârşitul anului trecut, ca să se înscrie la concurs, Adrian Ţuţu se gândea că-şi încearcă norocul. Acum, la finalul primului sezon al show-ului „Românii au talent", Eminem de România, aşa cum a fost supranumit, a ajuns o vedetă. „Undeva prin septembrie, stăteam la lumina lumânării şi scriam nişte versuri, când am primit un telefon de la cineva şi am aflat de un concurs la Pro TV. Aveam lacrimi în ochi, eram fericit, dar şi trist pentru că nu aveam bani să merg la Constanţa. Am mers la un prieten şi l-am întrebat dacă are să mă ajute cu nişte bani, iar părinţii lui mi-au oferit ajutor", declara tânărul la începutul show-ului.

Orfan de amândoi părinţi, Ţuţu are o poveste tristă de viaţă. Deşi s-a născut în Bucureşti, la vârsta de 4 ani, s-a mutat cu familia (părinţii, sora Mihaela, mai mare cu zece ani şi fratele Marius, mai mare cu 11 ani decât el) în Focşani. Problemele financiare, grija zilei de mâine, dar şi datoriile tot mai mari, i-au pus pe ambii părinţi cu moralul la pământ.  Necazurile s-au amplificat după ce tatăl lui Adrian Ţuţu s-a stins din viaţă, când băiatul avea numai cinci ani.

„Tata, care suferea de diabet, a făcut complicaţii ale bolii pe sistem nervos: paralizie, orbire parţială, blocaj renal şi în cele din urmă a decedat. Mama se chinuia cu o depresie cruntă în spitalul de psihiatrie din Focşani. A fost foarte greu pentru noi şi mai ales pentru ea, după moartea tatălui, depresia instalându-se definitiv", povestea Ţuţu la vremea respectivă.

S-a refugiat în muzică

La patru ani de la pierderea tatălui, tânărul mai avea parte de încă un şoc: şi mama se stingea din viaţă, aruncând‑-se de la etajul apartamentului lor. „Eram doar eu şi mama acasă. Mama era foarte tulburată, avea săptămâni nedormite, medicamentele nu o ajutau deloc. Eu am coborât până la un prieten din bloc şi în minutul următor, un vecin anunţa că cineva a căzut de la etaj".

După pierderea mamei, Adrian a fost dat în grija bunicilor, fratele său plecând în Italia la muncă, iar sora, în Bucureşti. Copilul, rămas orfan, a încercat să-şi găsească un refugiu. Şi, l-a descoperit întâi în dans, şi apoi în muzică. „Dansam peste tot, făceam repetiţii zilnice, dar familia nu prea accepta ca eu să fiu aşa. Apoi am cunoscut muzica şi am compus prima mea melodie, «Poveste», în 2007", declara Adrian. La 15 ani a decis să-şi ia destinul în mâini şi să se mute singur în apartamentul lăsat de părinţi. Ca să se întreţină a trebuit să muncească pe şantier, şi chiar dacă a răbdat de foame, a mers mai departe.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite