A venit barza la Hollywood

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Celine Dion a recurs  la fertilizarea in vitro
Celine Dion a recurs la fertilizarea in vitro

Cântăreaţa Celine Dion a născut, sâmbătă, băieţi gemeni. Actorul Matt Damon a devenit tată pentru a treia oară. Solista canadiană în vârstă de 42 de ani a născut prin cezariană, în spitalul West Palm Beach din Florida.

Gemenii sunt sănătoşi, deşi au fost născuţi prematur, dar vor fi ţinuţi câteva zile în incubator. În urmă cu o săptămână, Dion a fost spitalizată, medicii dorind să împiedice naşterea prematură.

În mai, artista a anunţat că naşterea este prevăzută pentru luna noiembrie. „Celine, Rene (soţul artistei n.r.) şi fiul lor Rene-Charles sunt încântaţi", a declarat un purtător de cuvânt al artistei. Această sarcină este rezultatul celei de-a şasea tentative de fertilizare in vitro, artista suferind un avort sportan în toamna anului trecut.

Celine Dion şi soţul său, René Angelil, au împreună un fiu în vârstă de nouă ani, René Charles, conceput tot prin fertilizare in vitro. René Angelil mai are trei copii din două căsătorii anterioare.

Matt Damon, tatăl a trei fete

Şi actorul Matt Damon a fost „vizitat de barză" în acest weekend. El a devenit tată pentru a treia oară, după ce soţia sa, Luciana, a născut o fetiţă, care poartă numele Stella Zavala Damon, potrivit Reuters. „Toată lumea e bine", a declarat un purtător de cuvânt al familiei Damon.

Cuplul are deja două fiice - Isabella (4 ani) şi Gia (2 ani). Luciana mai are o fiică, Alexia, dintr-o căsătorie anterioară. Matt Damon şi Luciana s-au căsătorit în decembrie 2005, în New York.

Actorul a câştigat Premiul Oscar în 1997, împreună cu Ben Affleck, pentru scenariul filmului „Good Will Hunting". Ulterior, seriile „Ocean's" şi „Jason Bourne" i-au adus statutul de star şi, totodată, numeroase colaborări cu regizori importanţi.

Damon a jucat în „Cârtiţa", regizat de Martin Scorsese, „Agenţia secretă", de Robert de Niro, şi „Syriana", de Stephen Gaghan. El este pe afişul filmului „The Informant!", regizat de Steven Soderbergh, şi în drama „Invictus", regizată de Clint Eastwood. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite