O fasa a fost uitata in pantecul unei lauze, ramasa fara prunc si fara uter

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inca ravasiti de faptul ca pruncul le-a murit la nastere, iar mamei i-a fost extirpat uterul pentru a supravietui, doi tineri din Iasi au aflat, de curand, ca in pantecul lauzei cadrele medicale au

Inca ravasiti de faptul ca pruncul le-a murit la nastere, iar mamei i-a fost extirpat uterul pentru a supravietui, doi tineri din Iasi au aflat, de curand, ca in pantecul lauzei cadrele medicale au uitat o fasa. Teribila drama a sotilor Nechifor s-a petrecut pe 16 noiembrie, cand Monica urma sa nasca la Maternitatea "Grigore Ghica Voda" din Iasi (cea mai mare din Moldova) un fecior sanatos, de 4,3 kg. Doar ca travaliul a durat peste asteptari, gravida ar fi intrat prea tarziu in operatia de cezariana, iar copilul nu a supravietuit. Stresul si efortul mamei ar fi pricinuit o boala extrem de rara, care se declanseaza in timpul unei nasteri dificile. Pentru a supravietui, Monica a fost supusa unei interventii de extirpare a uterului. Externata vineri, pe 27 noiembrie, lauza a revenit la spital dupa doua zile. Din vagin i-a fost scoasa o fasa, uitata de cadrele sanitare in pantecul lauzei. "O doctorita care era de garda mi-a scos din vagin materialul sanitar si mi-a spus ca era o compresa de spital. Apoi mi-a explicat ca, la ultima toaleta de dupa operatie, cine mi-a bagat fasa a impins-o mai tare si nu s-a mai vazut cand au fost scoase celelalte", a povestit Monica unei gazete locale. "M-am saturat. Ar mai fi lipsit sa ajung in coma de la o septicemie si asta ar fi pus capac la toate", a mai spus tanara, ramasa fara prunc si fara posibilitatea de a mai avea vreodata copii. Cristian si Monica Nechifor au depus o plangere penala la Parchet si o jalba la Colegiul Medicilor din Iasi.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite