9862 - telefonul Ambulantei sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prin acest proiect, primarul Neculai Ontanu aduce Bucurestiul printre cele 15 orase cu un astfel de serviciu

Primarul Neculai Ontanu a inaugurat ieri primul serviciu de ambulanta sociala din Romania, care va fi oferit locuitorilor din sectorul 2 al Capitalei. Initiat ca o solutie impotriva excluziunii sociale, serviciul de interventie si urgente sociale are un numar de telefon non-stop - 9862. Aici pot fi anuntate cazurile deosebite ale celor care au nevoie de asistenta medicala si sunt, totodata, cazuri sociale. De regula, spitalele se confrunta cu astfel de cazuri ale persoanelor fara adapost, cand acestea erau aduse, in special in timpul iernii, in diverse stari care necesitau internare si tratament. De multe ori, astfel de persoane nu puteau sa achite cheltuielile, neavand venituri si nefiind asigurate medical. "Asa a aparut ideea Ambulantei sociale, serviciu care in multe tari civilizate este oferit de comunitatea locala", spune primarul Neculai Ontanu. "Sectorul 2 este primul in care a fost infiintat acest serviciu impotriva insingurarii. De acum, persoanele fara adapost, cele aflate in risc social, varstnicii, persoanele cu handicap, victimele violentei domestice si cele ale catastrofelor vor primi ajutorul, chiar si temporar, al lucratorilor de la Ambulanta sociala", a explicat primarul sectorului 2. Atunci cand apare un caz, echipa mobila a Ambulantei sociale se deplaseaza de urgenta la fata locului, cu masina ambulantei complet dotata, si ofera primul ajutor, la nevoie chiar si resuscitare. Ulterior, prin parteneriat cu Spitalul Sf. Pantelimon si N. Gh. Lupu, Primaria sectorului 2 le ofera ingrijirea necesara celor aflati la nevoie. Dupa tratament, aceste persoane sunt luate in evidenta Directiei de protectie sociala a primariei de sector. "Sper ca acest proiect sa creeze concurenta nu numai intre administratiile locale din Bucuresti, ci si din tara. Cred ca trebuie sa schimbam in primul rand mentalitatea functionarilor, pentru ca in administratie nu trebuie sa facem politica, ci sa aplicam legea si sa ne batem pentru cei care ne-au ales", a spus ministrul delegat al Administratiei, Gabriel Oprea, prezent la eveniment.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite