100 de euro - "taxa" de tranzitare a Bulgariei de catre soferii romani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aventura tranzitarii Bulgariei, in drumul spre/dinspre Turcia si Grecia, ii costa pe soferii romani, in medie, 100 de euro. Circa o treime din acesti bani ajung in vistieria tarii vecine, restul - in

Aventura tranzitarii Bulgariei, in drumul spre/dinspre Turcia si Grecia, ii costa pe soferii romani, in medie, 100 de euro. Circa o treime din acesti bani ajung in vistieria tarii vecine, restul - in buzunarele hraparetilor vamesi si politisti bulgari. Situatia aceasta dureaza de ani buni de zile, iar autoritatile de la Sofia par a o incuraja. Nici macar competitia angajata de Romania si Bulgaria pentru aderarea la Uniunea Europeana nu a schimbat lucrurile. Orice sofer care trece dinspre Giurgiu spre Ruse vede o diferenta neta in procesul vamuirii, in favoarea partii romane. Romanii, mai europeni, percep o taxa unica (de tranzitare a tarii), la un ghiseu unic - echivalentul in lei a circa 17 euro. E drept, aceasta taxa trebuie platita, in mod inexplicabil, si de soferii romani care intra in tara. De cealalta parte, se plateste, mai intai, o taxa de drum, cu valoare variabila. Astfel, la intrarea in Bulgaria dinspre Romania, soferilor li se propune urmatorul targ: "25 de euro cu chitanta, 15 euro fara chitanta". La iesirea spre Grecia, nu se mai percepe taxa de drum. In schimb, la intrarea dinspre Grecia, soferii sunt taxati cu 16 euro. Iar alti 6 euro trebuie platiti la vama cu Romania. Un total de 47 de euro (cu chitante) sau 37 de euro (fara o chitanta), la care se mai adauga 4 euro - taxa de ecologizare (trecerea masinii printr-o baltoaca duhnind a clor). Pe langa aceste sume, pare-se oficiale, vamesii si politistii de frontiera bulgari nu se dau in laturi sa le ceara romanilor, de la obraz, "mici" atentii: "Pai, cum, frate, vii de la Atena si nu pui si tu in pasaport un suvenir de barem 5 euro?" Iesiti din vama bulgara, pe soferi ii asteapta un drum cu numeroase peripetii, reprezentate de tot atatea trageri pe dreapta dictate de politisii de circulatie bulgari. Indiferent de cumintenia manifestata la volan, soferul roman este amenintat cu o amenda de minimum 25 de euro, pentru depasire de viteza. Aparatul radar este, de fapt, un "pistol" cu ecran, vechi de acum douazeci de ani, pe care bulgarul iti arata o cifra despre care zice ca reprezinta viteza ta de mers. Nu ai nici o sansa sa-l convingi pe politist ca vitezometrul tau nu a depasit deloc viteza legala. Pana acum cateva luni, soferii scapau de amenzi, scurt, cu cate doua pachete de tigari fine sau cu o sticla de bautura mai de soi. De la Olimpiada de la Atena, politaii bulgari s-au smecherit: nu mai vor produse, nu scapi de ei fara 10 euro. Inmultiti cu o medie de 5-6 opriri/tranzitare, adunati cu cheltuiala din vama si ajungeti la suma de care vorbeam la inceput. Aceasta stare de fapt este foarte bine cunoscuta si de vamesii si politistii de frontiera greci. In general, este interzisa intrarea in Grecia cu mai multe cartuse de tigari sau cu baxuri de bauturi alcoolice. Soferii romani au fost iertati pe parcursul Olimpiadei, deoarece si autoritatile elene cunosc cum functioneaza legea spagii la vecinii lor.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite