O tanara oarba si pe jumatate paralizata - lasata sa putrezeasca in casa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O bucuresteanca are nevoie de 2 ore pentru a se imbraca singura cu o pereche de pantaloni. Oarba si tintuita in scaunul cu rotile, Cristina Olteanu traieste de 36 de ani un chin continuu. "N-a mai

O bucuresteanca are nevoie de 2 ore pentru a se imbraca singura cu o pereche de pantaloni. Oarba si tintuita in scaunul cu rotile, Cristina Olteanu traieste de 36 de ani un chin continuu. "N-a mai murit idioata de schiloada?", se "intereseaza", la telefon, mama si sora sa. De zece ani au abandonat-o, lasand-o sa se descurce singura, in saracie, cu o boala care i-a paralizat pe jumatate mainile si picioarele. Locuieste intr-un apartament din sectorul 5, lasat mostenire de tatal sau, pe strada Dumbrava Noua nr. 2-6. Fiindca nu are bani pentru un asistent medical la domiciliu, femeia putrezeste de vie din cauza escarelor pe care nu i le-a mai curatat nimeni de ani de zile. Cum ii este imposibil sa se aseze singura pe WC, si-a construit o toaleta speciala, chiar in dormitor: un scaun cu gaura la mijloc, in care a fixat olita. "Pe mine viata nu ma iarta, un pas daca am gresit, am si cazut", spune ea. Odata s-a umplut de sange fiindca a fost silita sa se tarasca, dezbracata, timp de 7 ore: cazuse in baie si atat durase drumul pana la pat. Vederea si-a pierdut-o de Ziua Copilului, la 16 ani, cand a cazut pe scari, cu tot cu carucior. Se afla, atunci, la singura scoala pentru handicapati din tara, cea de la Iasi. O zi intreaga a zacut intre etaje, cu sangele siroind. Nimeni nu a chemat un medic. "Si acum cred ca persoana care m-a impins a facut-o intentionat. Pe vremea aceea, pana si directorii ne ziceau "gunoaie sociale" si abia asteptau sa scape de noi. Era, acolo, un lagar de handicapati - relicve venite din alta lume. Ne dadeau mancare cu viermi, cu gandaci...", povesteste Cristina. Pentru ca familia nu o accepta acasa, a dus-o din spital in spital. Zece ani a stat in ghips. Ajunsese sa faca viermi, care ii rodeau pielea, pur si simplu. Luni de zile, asistentele nu-si dadusera osteneala sa ii schimbe ghipsul. Desi ar fi normal sa fie protejata social, femeia nici macar nu beneficiaza de toate drepturile de nevazator. Ea spune ca de la Asociatia Nevazatorilor din Romania i s-a transmis ca nu va primi foile de drum care i se cuvin, daca nu plateste o cotizatie de 600 de mii de lei. Medicamentele sunt un lux pentru ea, iar pensia nu ii ajunge nici de mancare. "De patru ani, medicul de familie nu a venit nici macar o data pe la mine. Din 2001, nu am vazut un medicament compensat", spune ea.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite