Unde ne tratăm de stres

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care nu mai fac faţă situaţiilor stresante se pot trata într-o clinică specializată din Capitală. Stresul se poate diagnostica în orice cabinet de psihoterapie. De aproape un an însă, în România s-a înfiinţat o clinică specializată, unde stresul se tratează cu fitness emoţional.

Stresul ocupă al doilea loc într-un top al bolilor profesionale de care suferă europenii. De cele mai multe ori, pacienţii care invocă stresul ca factor principal pot suferi de afecţiuni mult mai grave.

Cu toate că românii se plâng că sunt stresaţi, nu sunt consecvenţi în urmarea unui tratament, susţin specialiştii.

Terapie cu fitness emoţional

Clinica Heartmony din Capitală este singurul centru din România specializat în tratarea stresului şi a fost înfiinţată în urmă cu un an. Medicii de la Heartmony folosesc ca metodă antistres fitnessul emoţional.

 “Dacă exerciţiile fizice ne întăresc musculatura, exerciţiile mentale ne vor ajuta să formăm şi să întărim «muşchii mentali». Prin această metodă se poate obţine un control asupra emoţiilor negative pe termen lung”, explică medicul Bogdanka Miliţescu, de la clinica Heartmony.

Astfel, pacienţii învaţă să se gândească la momente a căror retrăire le induce o stare de bine. În plus, pacienţilor li se testează şi nivelul stresului, cu ajutorul unei analize asemănătoare electrocardiogramei.

Metoda poate fi învăţată  în cadrul unui program ce se întinde pe o perioadă de trei luni de zile.  “Din păcate, din 10 persoane care se înscriu în program, doar două-trei termină tratamentul.

Cauza o constituie lipsa de consecvenţă, pentru că, după ce se încheie cele trei luni de tratament, pacienţii trebuie să lucreze singuri. Dacă nu exersează acasă, «muşchii» se atrofiază”, mai spune Bogdanka Miliţescu.

Totodată, aceasta subliniază că, deşi tratamentul stresului este foarte simplu, puţini români îl şi termină. “Românii nu sunt consecvenţi şi nici nu conştientizează că problema constă în gestionarea stresului, şi nu în controlul acestuia”,  explică medicul Miliţescu. Fitnessul emoţional mai poate preveni şi trata anxietatea, depresia, furia sau atacurile de panică.

Afecţiunile de care pot suferi stresaţii

Psihoterapeutul Virgil Rîcu subliniază că simptomele asociate adeseori stresului pot ascunde alte tulburări (atacuri de panică, anxietate, oboseală sau cefalee). “Sunt pacienţi care vin şi spun că sunt stresaţi şi că vor să se trateze. Dar, odată începută terapia, descoperă că suferă din cu totul alte cauze”, arată psihoterapeutul Virgil Rîcu.

Un pacient stresat care solicită ajutorul unui psihoterapeut poate să-şi amelioreze starea în 10 până la 20 de şedinţe. Şi psihanaliza este o modalitate de tratare a stresului, şedinţele de acest gen având o durată de peste un an de zile.

”Şedinţele de psihoterapie psihanalitică nu vizează doar tratarea stresului, ci şi restructurarea personalităţii. Din această cauză sunt de mai lungă durată”, completează specialistul.

Activităţi care reduc neliniştea

Ascultatul muzicii relaxează şi induce o stare de bine.

Râsul binedispune, deoarece este însoţit de eliberarea de endorfine (hormonii fericirii) în organism.

Activităţile fizice ajută şi ele la producerea endorfinelor.

Masajul îi ajută pe stresaţi să scape de tensiunea acumulată în zona cefei.

Specialiştii recomandă evitarea stimulentelor (cafea, ţigări), care dau o stare de nelinişte.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite