Primul transplant integral de faţă din lume, un succes - VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La o lună după ce un tânăr a suportat un transplant total de faţă, Ministrul Sănătăţii din Catalunya a declarat că "fenomenul va revoluţiona chirurgia plastică şi reparatorie".

Transplantul de faţă, realizat de o echipă de 30 de specialişti de la Spitalul Vall d'Hebron din Barcelona, la 29 martie 2010, este considerat primul succes din lume de acest gen, relatează ziarul spaniol "La Razon".

Pacientul, un tânăr spaniol care a cerut să rămână anonim (ca și donatorul) a asimilat cu succes fiecare parte organică pe care o poate folosi, independent de aparatura de reanimare.

"Pacientul, care a trăit mai mulţi ani cu grave deficienţe ale feţei, fiind în imposibilitatea de a se hrăni, vorbi sau respira singur, a petrecut ultimii doi ani în mai multe centre de chirurgie plastică din Spania şi a suportat peste nouă operaţii de refacere facială", a declarat şeful echipei de chirurgi, Pere Joan Barett.

Barett a precizat că "ultima operaţie, pe care pacientul a suportat-o la spitalul catalan, a impus refacerea totală a muşchilor feţei, nasul, buzele, maxilarul superior, toţi dinţii, pomeţii şi refacerea vaselor de sânge, care alimentează pielea feţei, toate transplantate de la un donator".

Vezi aici VIDEO cu simularea transplantului integral de faţă

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite