Noi terapii în scleroza multiplă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un medicament folosit în chimioterapie poate reduce la jumătate frecvenţa crizelor.La nivel mondial, două milioane de persoane suferă de această boală, care apare în tinereţe. Întârzierea începerii unui tratament are efecte severe asupra calităţii vieţii.

Administraţia Americană pentru Alimente şi pentru Medicamente (FDA) a aprobat recent două noi medicamente orale, care reduc la jumătate frecvenţa episoadelor acute în rândul pacienţilor cu scleroză multiplă.

Studiile au demonstrat că pacienţii cărora li s-a administrat timp de doi ani Cladribine, un medicament folosit în chimioterapie, au avut o rată a recidivei puseelor cu 80 la sută mai mică.

Acelaşi procent a fost înregistrat şi în cazul celor care au făcut tratament timp de un an cu imunomodulatorul Fingolimod.

Dificil de diagnosticat

Scleroza multiplă este o boală autoimună ce afectează sistemul nervos central (creierul şi măduva spinării). Afecţiunea se manifestă prin tulburări de vedere, dureri de cap, scădere a forţei musculare, pierderi de echilibru, depresie şi prin dificultăţi de concentrare şi de atenţie.

În timp, boala poate afecta funcţiile cerebrale, ducând chiar la paralizie parţială sau totală. Simptomele sclerozei multiple diferă de la o persoană la alta şi, din acest motiv, poate fi dificil de diagnosticat din timp.

Boala este ireversibilă

Scleroza multiplă nu poate fi prevenită, iar evoluţia bolii este continuă şi ireversibilă. De aceea, medicii recomandă ca tratamentele să fie începute chiar de la primele simptome.

„Principalul tratament al sclerozei multiple este unul imunomodulator. Acesta este tratamentul de fond, ce se administrează de obicei injectabil sau prin tablete. Cu cât tratamentul este început mai devreme, cu atât este mai bine“, spune medicul neurolog Ioana Mîndruţă de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Tratamentul medicamentos include, în general, imunomodulatoare de tipul interferonilor beta, imunosupresoarelor, steroizilor (medicamente ce reduc spasmele musculare) şi antidepresive. Corticoterapia (tratament cu hormoni) poate fi şi ea necesară pe durate limitate de timp.

Bolnavul face recuperare toată viaţa

Între episoadele acute, pacienţii cu scleroză multiplă trebuie să urmeze programe de recuperare, mai exact kinetoterapie (pentru menţinerea tonusului muscular).

„Kinetoterapia este un element extrem de important pentru menţinerea autonomiei, prin prezervarea tonusului muscular şi prin ameliorarea coordonării mişcărilor fine“, spune Radu Leon George, medic de familie cu competenţe în kinetoterapie, Clinica Leomedica din Bucureşti.

Programul de kinetoterapie include exerciţii de tonifiere şi de reducere a spasmelor musculare. „Cu ajutorul masajului şi fizioterapiei se previn şi se tratează rigiditatea articulară şi contractura musculară“, mai menţionează Radu Leon George.

Dieta echilibrată, evitarea stresului şi a temperaturilor extreme sunt şi ele importante pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor cu scleroză multiplă.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite