Nu te supăra, frate!

Primul născut este responsabil, copilul mijlociu e un bun organizator, iar mezinul este creativ şi rebel. Cel puţin asta spun cercetătorii. Teoria e nuanţată de oameni publici, de la politiceni la vedete TV, care spun povestea relaţiei cu fraţii şi cu surorile lor.

Nu-i uşor să fii fratele mai mic al unui om de succes. Nu multă lume ştie că regizorul Cristian Mungiu (40 de ani), care a câştigat în 2007, la Festivalul de la Cannes, cel mai prestigios premiu european pentru film, Palme d’Or, voia, în liceu, să se facă medic.

Sora sa mai mare, Alina Mungiu-Pippidi (44 de ani), la ora actuală unul dintre cei mai cunoscuţi politologi români, intrase în 1982 la Medicină în Iaşi. În ’86, viitorul cineast pica examenul de admitere la aceeaşi facultate, iar doi ani mai târziu, Alina absolvea ca şefă de promoţie.

Eşecul iniţial l-a adus pe Cristian Mungiu pe drumul actual, cu o facultate de limbi străine la activ şi apoi una de regie, la care visa încă din ’90, când tot sora sa îi adusese din Elveţia o cameră de filmat, iar diferenţa dintre cei doi fraţi s-a dizolvat pe parcurs.

De multe ori însă, fraţii mai mici nu reuşesc niciodată să depăşească decalajul faţă de fraţii mai mari. Ba chiar, dacă întâiul născut al familiei ajunge să ocupe cea mai înaltă funcţie în stat, mezinul e un candidat sigur pentru eşec. Aşa s-a întâmplat în cazul lui Elliott Roosevelt, care pendula între alcoolism, dependenţa de morfină şi depresie.

La toate se adăuga, desigur, faptul că era comparat mereu cu fratele mai mare, Teddy (Theodore Roosevelt). În 1883, anul în care Elliot începea să se lupte cu melancolia, Teddy îşi publicase deja prima carte şi fusese ales în adunarea statului New York.

În 1891 – cam în perioada în care Elliott fusese internat pentru a-i fi tratate dependenţele - Teddy devenise comisarul Serviciului Civil american. Trei ani mai târziu, Elliott, 34 de ani, murea de alcoolism. Şapte ani mai târziu, Teddy,­ 42 de ani, devenea preşedintele Statelor Unite.

Efectul ordinii naşterii

Deşi pare complet arbitrar, ordinea în care copiii din aceeaşi familie văd lumina zilei îi influenţează mai târziu. Odată deveniţi adulţi, ei nu sunt pregătiţi în acelaşi fel pentru a înfrunta greutăţile vieţii.

Primii născuţi, fraţii mijlocii şi mezinii dezvoltă strategii diferite pentru a capta atenţia (şi resursele) părinţilor, ceea ce îşi pune amprenta asupra personalităţii lor. În 2007, un grup de cercetători norvegieni a dat publicităţii un studiu care arată că primul născut este în general mai inteligent decât cei care vin mai târziu, cu circa trei puncte de IQ mai mult decât următorul frate.

Diferenţa vine probabil din faptul că fraţii mai mari îi meditează pe cei mai mici pentru şcoală. Nu pare o diferenţă mare, dar, în practică, ea poate să hotărască dacă tânărul intră sau nu la facultatea dorită. „În multe familii, primul născut va intra la Harvard, iar al doilea nu”, spune Frank Sulloway, profesor la Universitatea din California, Berkeley, şi cel mai cunoscut specialist în materie de ordine a naşterii din SUA, citat de revista americană „Time”.

Diferenţele nu se opresc aici. Studii realizate în Filipine arată că fraţii mai mici tind să fie mai scunzi şi să cântărească mai puţin decât cei mai mari. Primii născuţi sunt reprezentaţi disproporţionat şi în unele profesii bine plătite. Mezinii, în schimb, sunt mai predispuşi să ducă o viaţă pasionantă de artist, actor, aventurier, soldat sau pompier. Cât despre copiii mijlocii, aceştia sunt o enigmă chiar şi pentru cercetători.

În lumea animală, un caz în care părinţii îi favorizează pe puii mai mari este cel al egretelor. Deşi nu sunt cele mai inteligente dintre păsări, ele sunt deosebit de viclene în problemele „familiale”. Ca majoritatea păsărilor, egretele depun mai multe ouă, dar în loc să le clocească astfel încât puii să eclozeze cam în acelaşi timp, mama începe să incubeze primele două ouă înainte de a le depune pe celelalte.

Astfel, puii ies în zile succesive, ceea ce îi dă celui mare un avans de 24 de ore de creştere. Următorii pui vor avea o viaţă grea, fiind împinşi din cuib sau chiar omorâţi dacă mâncarea şi apa lipsesc.

Deşi nu vor să fie văzuţi din aceeaşi perspectivă, oamenii fac faţă aceluiaşi gen de presiuni. Copilul cel mai în vârstă dintr-o familie numeroasă primeşte 100% din resursele de mâncare disponibile. Dar următorii copii pun o presiune şi mai mare asupra resurselor.

De-a lungul timpului, toată lumea va primi aceleaşi porţii, dar primul născut se bucură de un avans caloric care nu va fi probabil niciodată ajuns din urmă. Pe lângă hrană, e vorba şi despre timpul, atenţia şi hrana emoţională pe care părinţii o acordă.

Întâiul născut e „re­ge“ până la venirea „uzurpatorului“, ca­re îi fură cel puţin o parte din a­fecţiunea părinţilor şi care, în primele luni de viaţă, le captează aproape tot timpul şi atenţia. Şi oportunităţile educaţionale pot fi împărţite inegal, mai ales în familiile care nu-şi pot permite să trimită la facultate decât un copil.

Bucurându-se de favorurile părinţilor – dar şi presaţi să reuşească –, primii născuţi ajung multe ori în poziţii-cheie: ei sunt suprareprezentaţi în posturi de conducere ale unor companii, între chirurgi şi doctoranzi, dar şi printre membrii Congresului American.

În multe familii, primul născut va intra la Harvard, iar al doilea nu

Frank Sulloway,
Cercetător

Copiii preferaţi şi oile negre

„Eu am fost mai îndrăzneţ, mai nonconformist, mai rebel decât fratele meu”, spune politicianul liberal Ludovic Orban (45 de ani), care este mai mic cu un an şi 11 luni decât Leonard Orban. „Eu eram cel serios, cel care încerca să rezolve problemele”, consideră şi comisarul european pentru multilingvism.

Studiile despre ordinea naşterii confirmă că mezinii se străduiesc de timpuriu să dea peste cap ordinea existentă în familie. Nu au avantajul mărimii, din moment ce fraţii lor mai mari din punct de vedere fizic aplică „o strategie de putere” – „dacă eşti mai mare decât fraţii tăi, îi baţi”, spune Sulloway.

Dar există şi strategii „de putere redusă”, iar una dintre ele este umorul. Este extrem de greu să rezişti farmecelor unei persoane care te poate face să râzi, iar de multe ori mezinii familiilor sunt bufonii clanului şi pot obţine ce vor doar fiind amuzanţi.

Totuşi, ei nu încearcă doar să le facă pe plac altora, ci şi să-i provoace, fiind, de exemplu, cei mai numeroşi la protestele de stradă din SUA care se sfârşesc cu intervenţia poliţiei, susţine Richard Zweigenhaft, profesor de psihologie la Guilford College din Greensboro, N.C.

Temperamente diferite

Fraţii mai mici sunt şi mai dispuşi să-şi asume riscuri în ceea ce priveşte siguranţa lor fizică. Ei îşi aleg adesea sporturi care le-ar putea provoca răni – rugby sau hochei pe gheaţă – şi chiar atunci când practică acelaşi sport ca fraţii mai mari, o fac diferit, alegând posturi care implică mai mult riscul fizic.

Ben Dattner, profesor de psihologie industrială şi organizaţională de la New York University, arată că atunci când fraţii mijlocii sau mici îşi aleg meserii conservatoare în lumea corporatistă, ei tind să-şi abordeze munca într-un mod riscant.

Managerii primi născuţi, de exemplu, se descurcă cel mai bine când aduc modificări de suprafaţă companiilor lor şi se asigură că totul merge bine, în vreme ce fraţii mijlocii sau mezinii sunt mai înclinaţi să arunce totul în aer şi să o ia de la început. „Fraţii mai mici sunt mai buni la schimbările transformaţionale”, spune Dattner. „Ei au abordări mai riscante, mai inovatoare, mai creative.”

În cazul fraţilor Orban, ambii realizaţi pe plan profesional, diferenţele de abordare sunt evidente. După ce au urmat amândoi liceul la Braşov, fratele cel mare a urmat cursurile Facultăţii de Mecanică şi apoi a studiat economia, iar mezinul, Tehnologia Construcţiilor de Maşini şi Ştiinţele Politice. „Orientarea mea a fost către politică încă din ’90, iar a lui, pe o carieră de externe, în afaceri europene”, spune politicianul Ludovic Orban.

„Sunt multe care ne diferenţiază”, confirmă şi comisarul european Leonard Orban, „de la atitudinea pe care o avem până la modul de a gândi pe diferite chestiuni. Sunt probleme inclusiv politice în care punctele noastre de vedere sunt diferite, dar şi multe lucruri în care avem opinii similare“. Pentru Ludovic Orban, asemănările cu fratele său ţin de educaţia primită, „care ne-a construit practic amândorura reguli, principii, modele de comportament”, iar diferenţele sunt în primul rând „de fire, de temperament”.

„În perioada cât eram copii şi în adolescenţă ne-am înţeles foarte bine”, spune fratele cel mare. „A existat o anumită complementaritate. Erau lucruri pe care le realizam împreună pentru că ne completam reciproc. Nu am simţit din punctul meu de vedere niciodată faptul că ne aflam într-o competiţie. Ca frate mai mare, am încercat să-l protejez.”

„Ştiam întotdeauna dinainte ce o să mi se întâmple – la şcoală, la liceu, la facultate”, confirmă şi Ludovic Orban. „Am învăţat şi să scriu mai repede, în general ştiam dinainte, făcând unele lecţii împreună, materiile pe care urma să le am”, spune mezinul. Un efect important al faptului de a fi crescut alături de un frate a fost responsabilitatea primului născut, a lui Leonard Orban. „Cred că e o diferenţă importantă între a avea şi a nu avea un frate în cazul meu”, explică acesta. „Dincolo de responsabilitatea acţiunilor tale, aveai şi responsabilitatea fratelui cel mare. Era un fel de a veghea la ce se întâmplă cu fratele mai mic.”

„Glanda uşor paternă”

Scriitorul Filip Florian (40 de ani) crede, de asemenea, că în urma divorţului părinţilor a devenit mai responsabil, chiar dacă inconştient, faţă de fratele său mai mic, Matei.

„E posibil ca în mine să fi funcţionat ceva, o glandă uşor paternă”, explică Florian, autor al romanelor „Degete mici” (2005) şi „Zilele regelui” (2008). „M-a influenţat foarte mult faptul că am avut un frate mai mic. În primul rând, cred că am descoperit un fel al iubirii pe care altfel nu l-aş fi ştiut.

A fost un mare mare noroc. A fost genul de relaţie chiar grozavă, de prietenie”. Diferenţa mare de vârstă – 11 ani – „nu punea nici problema de a ne certa, nici de a fi într-o perfectă armonie. Nu eram genul de fraţi care stau în aceeaşi cameră, se bat cu perne şi se pârăsc pe rând la mama”.

„Am reuşit cumva să trecem peste invidii, gelozii, ranchiune şi alte lucruri de felul ăsta”, spune şi Matei Florian, în vârstă de 29 de ani, jurnalist la „Dilema veche”. „S-a păstrat doar o mare prietenie şi o legătură foarte, foarte strânsă”. Divorţul părinţilor „a împins frăţia noastră într-o zonă mai trainică. (...) Nu-mi pot închipui viaţa fără prezenţa lui Filip. De la legatul şireturilor şi descoperirea clubului Dinamo până la a învăţa să te bucuri într-un anume fel.”

Traseele profesionale ale celor doi fraţi au fost până la un punct identice, iar din relaţia lor şi din amintirile din copilărie s-a născut şi o carte, „Băiuţeii” (Polirom, 2006), pe care Filip şi Matei Florian au scris-o împreună. Cartea a apărut din „legătura foarte, foarte strânsă dintre noi”, explică Matei. „A fost un fel de redescoperire a noastră, fraţii de atunci, şi a dragostei care ne leagă. Miza a fost bucuria şi dragostea noastră de a scrie împreună. Dacă din povestea asta a ieşit şi o carte, cu atât mai bine”.

Dacă primii născuţi sunt câştigători, iar mezinii sunt vizionari, ce se întâmplă cu fraţii de la mijloc? Matei Florian, mijlociul familiei, aminteşte cum apar cei trei fraţi în basmele româneşti: „Eşecul fratelui mare e arătat cu lux de amănunte. Apoi se spune că mijlociul a făcut exact ca fratele mai mare.

El e sărit din schemă, e personajul fără personalitate, îl copiază în eşec pe cel mare. Şi apoi vine Prâslea şi le arată lor ce destoinic e”. Cam aşa stau lucrurile şi în cercetările ştiinţifice. Mijlociul e cel mai mic din familie, dar asta numai până mai apare cineva, e prea tânăr pentru privilegiile primului născut, dar prea în vârstă pentru îngăduinţa arătată mezinului.

Copiii mijlocii sunt trecuţi uneori cu vederea chiar şi în ceea ce priveşte resursele familiale, nefiind niciodată singurele odrasle ale familiei, care să primească 100% din timpul şi banii disponibili. „E o distribuţie în formă de U în care cel mai mare şi cel mai mic primesc cel mai mult”, spune Sulloway.

Identitatea mijlociului

Un alt fenomen care-i priveşte pe copiii mijlocii este „de-identificarea”: fraţii care speră să se remarce în familie o fac adesea observând ce face fratele cel mare şi apoi făcând exact pe dos. Dacă primul născut ia note mari, mijlociul s-ar putea să nu-şi bată capul cu şcoala. La al treilea copil se poate, însă, produce „de-de-identificarea”, acesta alegând să fie silitor.

Mijlociu într-o familie de artişti este şi Mihaela Cernea, solista trupei Class. Ea consideră că a ajutat-o foarte mult faptul că a crescut alături de fratele ei cu doi ani mai mare, Vlad. „Şi în şcoală, şi peste tot, aveam un frate mai mare, ştiam că sunt apărată. Când el a intrat la liceu şi eu eram încă la şcoală, mă lua cu el la discotecă”.

În copilărie, fraţii Cernea se mai şi băteau – „e normal, peste tot fraţii se bat” – , dar îşi petrec şi acum, ca şi atunci, o mare parte din timp împreună. „Am făcut totul împreună”, spune Mihaela. După şcoala de muzică, unde mergeau împreună de mici, pe Vlad Cernea au început să-l pasioneze computerele şi a urmat un liceu de matematică, în vreme ce Mihaela a învăţat la un liceu de muzică.

Colaborarea muzicală în familie s-a consolidat însă cu trupa Class şi cu „Şcoala Vedetelor”, mai ales datorită faptului că tatăl, compozitorul Mişu Cernea (Sfinx Experience), avea studio în casă. Fraţii Cernea îşi petrec o mare parte din timp împreună chiar şi acum, la 32 şi, respectiv, 34 de ani. „Stăm şi în case alăturate”, explică Mihaela. „Suntem amândoi firi calme, liniştite, împăciuitoare, nu ne certăm.

În turnee stăm toată ziua împreună, la studio împreună, toată viaţa împreună”. Deşi, ca soră mai mică, solista Class ar trebui să fie cea rebelă, lucrurile sunt puţin inversate. „Eu sunt mult mai familistă decât Vlad, îmi place să stau cu soţul, cu cei doi copii. El e mai nebun, se ţine tot de petreceri, discoteci, cluburi”.

Şi soră şi mamă

O altă „soră” celebră, Andreea Marin-Bănică, simte că e normal ca, în calitate de primul născut, să fie mai responsabilă. Pentru sora sa Cristina Chiser, care e cu patru ani şi jumătate mai mică, ea spune că, practic, „a fost şi mamă, nu doar soră”, din cauza dispariţiei timpurii a mamei lor.

„Când aveam nouă ani şi sora mea avea doar patru ani, mama noastră a devenit înger. A fost, poate, cel mai dificil moment din viaţa noastră, eu m-am maturizat brusc şi mi-am asumat, fără să am de ales, o responsabilitate care m-a marcat, aceea de a avea grijă de sora mea mai mică”. Pe cele două surori din Roman, Andreea şi Cristina, experienţa le-a legat şi le-a “autodisciplinat”: „Am devenit pe viaţă confidente una alteia şi cele mai bune prietene”.

Un element care le leagă acum şi mai mult este că sora vedetei TV a născut în mai anul trecut un băieţel, la doar cinci luni după ce Andreea (34 de ani) a născut-o pe Violeta. „Poate nu e doar o simplă întâmplare faptul că, fără să ne programăm lucrul acesta, am rămas însărcinate în acelaşi an. Acum suntem mame amândouă, iar fetiţa mea şi băieţelul ei au toate şansele să crească precum doi frăţiori.”

Zâna „Surprizelor” spune că s-a simţit întotdeauna „protectorul” Cristinei, deşi asta n-a fost mereu o alegere bună.

„Protejând excesiv un copil în perioada cea mai importantă pentru formarea sa, îi dai de înţeles fie că nu se poate descurca fără tine, fie că îi vei rezolva, oricum, tu toate problemele, deci nu e nevoie să depună el însuşi prea mult efort; fie poate deveni prea răsfăţat, fie îi tai aripile atunci când ar trebui să îi dai şansa de a învăţa singur anumite lecţii de viaţă, de a experimenta şi de a şti că se poate descurca prin propriile puteri”, explică Andreea Marin-Bănică, pe care experienţa de a avea grijă de sora mai mică a făcut-o să devină mai atentă la problemele copiilor în general.

În afara unei campanii pentru o firmă de cosmetice, unde s-au distrat „de minune” la filmări, colaborarea dintre surori nu a mers mai departe, mai ales că şi-au ales cariere diferite. Andreea a studiat Informatica, iar Cristina, Dreptul. „Eu am avut, ca întâmplare neaşteptată, întâlnirea cu televiziunea, sora mea şi-a văzut de drumul ei”, povesteşte Andreea Marin.

„Atunci când a văzut că lucrurile se complică şi că munca aceasta (în televiziune – n.r.) înseamnă un stres pe care nu oricine îl poate duce şi, mai ales, o lipsă de intimitate pentru care trebuie să fii foarte puternic, ea (Cristina – n.r.) a hotărât clar că nu-şi doreşte acelaşi lucru şi a început o carieră în marketing, iar acum are o afacere proprie, împreună cu soţul ei.” De altfel, Cristina Chiser a refuzat în 2006 propunerea TVR-ului de a prezenta o emisiune.

Mihaela şi Vlad Cernea de la trupa Class îşi petrec împreună o bună parte din viaţă

Mezinul Nicu (centru stânga), era preferat de cuplul Ceauşescu fiului cel mare, Valentin (centru dreapta)  Foto: Fototeca online a comunismului românesc, #K028

Politicianul Ludovic Orban este rebelul familiei, în vreme ce economistul Leonard e fratele responsabil   Foto: Mediafax

Matei şi Filip Florian au scris împreună volumul „Băiuţeii”

Principesa Margareta (a doua din stânga) a fost desemnată de Regele Mihai drept succesoare a Casei Regale, înaintea surorii sale Elena (prima din  stângă)

Andreea Marin şi Cristina Chiser şi-au ales cariere diferite, una în televiziune şi cealaltă în marketing   Foto: Marius Bărăgan / Ce se Întamplă, doctore?