5 trucuri ca să lucrezi eficient şi fără stres

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stresul la locul de muncă afectează aproximativ 30 la sută din europeni. Din cauza lui, scade eficienţa, cresc riscurile de conflict şi apar probleme de sănătate şi dereglări ale somnului.

„Am prea multe de făcut!“, „Nu am timp!“ sau „Nu mai pot!“. De câte ori n-ai auzit aceste afirmaţii sau de câte ori nu le-ai spus chiar tu, depăşit de faptul că trebuie să lucrezi din ce mai mult într-un timp foarte scurt? Este drept, nu ai capacitatea să înlături toţi factorii de stres de la locul de muncă, dar poţi ameliora situaţia pentru a deveni mai eficient.

1 Nu întârzia la locul de muncă

Când întârzii la serviciu, consumi mai multă energie grăbindu-te decât de obicei. Şi, fiindcă îţi faci probleme de conştiinţă, starea ta de spirit are de suferit, ceea ce te face să te stresezi din ce în ce mai mult. De aceea, este recomandat să fii punctual sau chiar să ajungi mai devreme la serviciu.  

2 Stabileşte-ţi priorităţile

Este foarte important să-ţi cunoşti foarte bine sarcinile de serviciu. În felul acesta, vei putea să faci o listă cu îndatoririle tale, pe care să le clasifici în funcţie de priorităţi.  

3 Dă-ţi silinţa cât mai mult

Pentru a fi eficient, învaţă să faci lucrurile corect de la bun început. În situaţia în care nu acorzi importanţa cuvenită desfăşurării activităţii, va trebui să depui iarăşi efort şi să pierzi timpul.

4 Învaţă să refuzi sarcinile în plus

Eşti înconjurat de un număr mare de persoane, care au aşteptări diferite de la tine: şefi, subalterni, colegi, colaboratori sau parteneri. Tu eşti singurul care ştie care sunt capacităţile tale de muncă. Dacă te simţi depăşit de situaţie, refuză sarcini suplimentare şi nu te gândi că ceilalţi te vor considera incompetent. Din contră, în felul acesta, îţi creşti eficienţa.   

5 Menţine ordinea pe birou

Dacă ştii în fiecare clipă unde găseşti un anumit lucru, economişeşti timp şi eviţi să te enervezi inutil. De aceea, este recomandat să păstrezi ordinea la locul de muncă. De exemplu, dacă lucrezi la birou, foloseşte dosare, bibliorafturi, tăviţe pentru depozitarea actelor şi a documentelor.

Minute zilnice de relaxare

Specialiştii recomandă zilnic 30 de minute de relaxare la locul de muncă. În situaţii de stres, creierul este prost irigat şi modul de gândire este perturbat. De aceea, este bine să te plimbi, să te duci la masă şi să vorbeşti la telefon cu prietenii. Dacă nu ai atât timp la dispoziţie, aşezat comod în scaunul de la serviciu, închide ochii, inspiră şi expiră adânc. Repetă exerciţiul timp de
3 minute. O astfel de pauză ar trebui luată o dată la cel mult două ore de muncă.

„Să muncim fără stres“

image


Poluarea sonoră este un factor important de stres, pentru că te oboseşte şi nu te lasă să te concentrezi. Dar mai există şi alţi factori de mediu agresivi, cum ar fi lipsa de aer şi de spaţiu, mirosurile puternice şi toxice. Pentru buna desfăşurare a activităţii, aceşti factori trebuie diminuaţi pe cât posibil. Mai multe sfaturi antistres găseşti în cartea „Să muncim fără stres“ a autorului Eric Saunier, apărută anul acesta la editura Curtea Veche.

Factori   agravanţi

Atmosfera încordată şi teama de a pierde locul de muncă generează stres la serviciu.



Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite