Pregăteşte-ţi tenul pentru sezonul rece!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pregăteşte-ţi tenul pentru sezonul rece!
Pregăteşte-ţi tenul pentru sezonul rece!

Odată cu venirea toamnei, tenul tău are nevoie de o îngrijire specială. Foloseşte creme mai hrănitoare şi apelează la tratamente de regenerare şi de curăţare.

Vara a luat sfârşit. Temperaturile scad, iar soarele îşi pierde din strălucire. La fel se întâmplă şi cu tenul tău. După ce bronzul verii s-a estompat, pielea îţi pare acum ternă şi lipsită de elasticitate. Sunt semne că trebuie să te adaptezi anotimpului şi să îţi ajustezi ritualul de îngrijire.

Ai nevoie de creme nutritive

În sezonul rece, hidratarea şi hrănirea tenului devin mai importante ca oricând, indiferent de tipul de ten. Chiar şi tenul gras are nevoie de hidratare. În lipsa acesteia, el produce, paradoxal, mai mult sebum, care încarcă şi blochează porii. Poţi încerca cremele Hydrance Optimale de la Avène, cu FPS 20, în variantele Légère, pentru ten mixt (1) şi Riche, pentru ten uscat (2), preţ: 75,60 lei.

Dacă foloseşti un demachiant sub formă de gel, este momentul potrivit să îl înlocuieşti cu unul tip emulsie sau cremă, mai bogat în substanţe hidratante, şi cu un tonic fără alcool. Nu uita de crema contur pentru ochi, zona din jurul ochilor fiind mai sensibilă la scăderile de temperatură. Poţi încerca crema revitalizantă din gama Skincode (3),preţ: 85 lei.

Foloseşte şi o cremă de noapte (de exemplu, crema nutritivă compensatoare Avène (4), preţ: 96,9 lei), pentru a ajuta refacerea epidermei după stresul la care a fost supusă din cauza vremii rele. Dacă preferi să-ţi laşi pielea să respire în somn, poţi să aplici această cremă seara, când ajungi acasă, şi să elimini eventualul surplus înainte de culcare, cu o dischetă umedă sau cu un şerveţel demachiant.

Dacă ai peste 35 de ani, trebuie să foloseşti, mai ales în sezonul rece, o cremă antirid, bogată în substanţe nutritive. Poţi încerca produsul Skincode Exclusive Cellular Cream (5), preţ: 129 lei. În plus, răsfaţă-ţi tenul, săptămânal, cu măşti nutritive şi intens hidratante, pe care le prepari singur, din ingrediente naturale.
 
Este vremea peelingurilor

Toamna şi iarna sunt perioadele cele mai potrivite pentru a regenera tenul, pentru a-i uniformiza culoarea şi a estompa eventualele semne lăsate de razele UV. Este momentul să apelezi la tratamente cosmetice profesionale, gomaje şi peelinguri. Domnii pot încerca exfoliantul blând de la Boots, Expert Sensitive Cleansing Face Scrub (6), preţ: 28,4 lei, fără săpun şi hipoalergenic, care înmoaie barba şi poate fi folosit zilnic.

Tenurile cu probleme necesită o atenţie specială

În cazul în care ai un ten cu probleme, cum ar fi acnee, eczeme sau psoriazis, este util să faci o vizită medicului dermatolog. Soarele verii ameliorează aceste afecţiuni, dar, dacă te-ai expus în exces şi fără FPS, ele vor recidiva toamna cu şi mai multă forţă.

Persoanelor cu ten sensibil li se recomandă să nu schimbe des produsele cosmetice şi să le folosească pe cele pe care le tolerează cel mai bine. O mască intens calmantă şi hidratantă pentru pielea sensibilă şi intolerantă este masca Sensibio de la Bioderma (7), preţ: 56,68 lei.

Specialistul nostru

Prof.dr. Anca Zbranca medic primar dermatologie

Expunerea la soare poate determina hiperpigmentarea pielii, pete discromice şi rupturi ale vaselor mici ale pielii cu formare de steluţe vasculare. Medicul dermatolog poate prescrie în acest sezon medicamente depigmentante, aplicate local de către pacient, acasă, seara, iar pentru dimineaţă, creme cu protecţie UV, cu indiceFPS de 50.

De asemenea, poate prescrie aplicarea de produse care decolorează şi exfoliază brusc (peelinguri), tratamente cu lumină intens pulsată sau LASER pentru depigmentare, aceste tratamente efectuându-se în cadrul cabinetului medical.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite