Sezon de vârf la purtat ochelari de soare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ochelarii de soare sunt mai mult decât un accesoriu. Atunci când îi alegi, ar trebui să ţii cont de protecţia pe care o oferă împotriva radiaţiilor ultraviolete, mai mult decât dacă sunt sau nu în pas cu tendinţele modei. Altfel, ochelarii nepotriviţi îţi pun serios în pericol vederea.

Efectele pe care radiaţiile UV le au asupra pielii sunt cunoscute de majoritatea oamenilor. Mai puţin ştiute sunt însă consecinţele pe care soarele le are asupra ochilor. Expunerea neprotejată la soare duce, în timp, la opacifierea cristalinului şi la apariţia cataractei.

Degenerescenţa maculară legată de vârstă, cauza principală de orbire la vârsta a treia, este mai frecventă la persoanele care nu şi-au protejat ochii de ultraviolete, în special în copilărie.

Protecţie UVB de cel puţin 99 la sută

Cele mai periculoase pentru vedere sunt radiaţiile UVB, mai ales în intervalul orar 11.00-16.00, când intensitatea lor este maximă. Pentru a-ţi proteja ochii, alege ochelari de soare care protejează de razele UVB în proporţie de 99 la sută. Însă şi radiaţiile UVA pot afecta vederea, motiv pentru care ar trebui să porţi lentile care filtrează acest tip de raze în proporţie de cel puţin 95 la sută. Ochelarii de soare care nu au aceste informaţii pe etichetă ar trebui evitaţi. În ce priveşte materialul din care sunt confecţionaţi, ochelarii din policarbonat oferă o protecţie mai bună decât cei din sticlă. În plus, sunt mai rezistenţi.

Atenţie la cei contrafăcuţi!

Majoritatea ochelarilor de soare sunt inscripţionaţi pe lentile cu marca „CE", care ar trebui să fie un semn că au fost testaţi şi că îndeplinesc condiţiile minime în ceea ce priveşte capacitatea de filtrare a radiaţiilor UV. Însă şi ochelarii contrafăcuţi, care nu au niciun fel de filtre, au acest simbol pe lentile, prin urmare nu ar trebui să iei acest semn ca o garanţie a calităţii. Este foarte puţin probabil ca ochelarii de soare ieftini, de la tarabă, să aibă filtre UV, aşa că cel mai sigur ar fi să-i cumperi din magazinele de optică medicală, chiar dacă sunt mai scumpi.

Pe eticheta acestora trebuie să se regăsească şi procentul în care protejează de radiaţiile UVA şi UVB. Ochelarii de proastă calitate nu doar că nu protejează de soare, dar sunt chiar periculoşi pentru vedere, pentru că pot avea dioptrii care dau oboseală oculară, lăcrimare, usturimi, dureri de cap şi vedere înceţoşată.

Lentilele fumurii nu protejează mai bine

Alegerea culorii lentilelor ar trebui să ţină nu doar de preferinţele personale, ci şi de avantajele şi dezavantajele fiecăreia. Contrar opiniei generale, lentilele închise la culoare nu protejează mai bine ochii. Filtrul din structura lor este cel care contează. Ochelarii cu lentile maro filtrează bine razele UVA şi UVB, dar distorsionează culorile, ceea ce poate fi periculos la volan, de exemplu.

Lentilele roşii, galbene şi portocalii au avantajul că permit o mai bună distingere a obiectelor aflate la distanţă în comparaţie cu cele închise la culoare. Însă ele fac mai dificilă distingerea nuanţelor de culori. Ochelarii gri reduc luminozitatea şi nu distorsionează culorile, deci sunt printre cei mai buni.

Lentilele polarizate sunt ideale când mergi la mare, pentru că filtrează foarte bine lumina care se reflectă puternic pe suprafaţa apei. Însă nu toate au şi protecţie UV, deci verifică dacă au şi astfel de filtre. Ochelarii „oglindă" blochează eficient lumina puternică, dar nu conţin neapărat şi filtre UV.

Contraindicaţie: Persoanele care au glaucom cu unghi închis nu ar trebui să poarte ochelari de soare.

Şi ochii copiilor trebuie protejaţi!

La copii, cristalinul (lentila ochiului)este mai transparent decât la adulţi şi le protejează mai puţin retina. Din acest motiv, ei au mai multă nevoie de ochelari de soare decât adulţii. Părinţii nu acordă însă prea multă importanţă protecţiei oculare. Cel mult, le cumpără micuţilor ochelari de jucărie, care nu au filtre UV. Medicii recomandă purtarea ochelarilor de soare cu filtru UV începând cu vârsta de doi ani.

Ochelarii de soare trebuie să fie suficient de mari cât să protejeze şi zonele laterale ale feţei.

Specialistul nostru
Dr. Adina Grigorescu
medic specialist oftalmolog

image

Expunerea neprotejată şi îndelungată a ochilor la soare poate provoca arsuri corneene şi conjunctivale, numite fotocheratite, respectiv fotoconjunctivite. Aceste afecţiuni sunt extrem de dureroase, dar se vindecă de obicei fără urme. Absorbţia, de-a lungul timpului, a radiaţiilor UVA şi UVB de către cristalin poate favoriza apariţia cataractei.

Ultravioletele favorizează şi pterigionul, o afecţiune degenerativă a conjunctivei (membrana subţire care acoperă „albul ochiului") care se prezintă ca o „excrescenţă cărnoasă", de obicei în unghiul intern al ochiului. Neprotejarea ochilor de lumina solară poate duce şi la apariţia cancerelor la nivelul pleoapelor sau conjunctivei.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite