Nu lăsa colegii dificili să-ţi afecteze munca !

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nu lăsa colegii dificili să-ţi afecteze munca !
Nu lăsa colegii dificili să-ţi afecteze munca !

Toţi am vrea ca la serviciu să avem parte de o atmosferă ideală. Dar cum nu ne putem alege colegii, printre cei cu care lucrăm se află adesea şi persoane dificile. Află cum să te comporţi cu ei, astfel încât munca ta să nu aibă de suferit.

Specialiştii în resurse umane au identificat mai multe categorii de persoane care pot tulbura atmosfera într-o firmă şi le-au etichetat drept „colegi toxici”, pornind de la ideea că aceştia devin un factor de stres pentru restul angajaţilor.

Ei ajung ca, indirect, să determine scăderea performanţelor celorlalţi la locul de muncă.Tocmai de aceea, trebuie să îţi dezvolţi o strategie în care să anulezi „efectul toxic” pe care îl poate avea asupra muncii tale un astfel de coleg.

Au mereu nevoie de ajutor

Exact când eşti mai presat de timp şi ai mai multă treabă, colegul are nevoie de tine. Motivele pot fi diverse: nu găseşte un număr de telefon, nu ştie unde se află un dosar şi îţi cere insistent ajutorul, deşi, cu puţină bunăvoinţă,s-ar putea descurca şi singur.

Ajută-l atunci când poţi, dar nu-i încuraja dependenţa şi nici nu renunţa la priorităţile tale. Altfel, colegul ar putea crede că i se cuvine un tratament special şi ar deveni o povară pentru toţi ceilaţi, pe care îi va zăpăci constant cu rugăminţi.

Trebuie să refaci tot după ei

Pierzi timp preţios refăcând ceea ce colegul face prost, iar acest lucru te încarcă atât de tare, încât ai prefera să îi faci tu treaba, de la bun început. Totuşi, specialiştii spun că nu aceasta este soluţia. Dacă tu munceşti dublu, nu îl vei ajuta pe coleg să progreseze şi vei continua să-i faci treaba la infinit.

Într-o discuţie privată, atrage-i atenţia asupra faptului că trebuie să îşi îmbunătăţească atitudinea faţă de muncă. Trebuie să ştie că, dacă nu se simte reprezentat de ceea ce face şi nu îi place munca pe care o desfăşoară, ar fi mai bine pentru toată lumea să se transfere într-un alt departament, unde s-ar adapta mai bine. Dacă ai o funcţie de conducere, pune-i în vedere şi faptul că, dacă nu evoluează, ar putea ajunge în situaţia de a-şi căuta un alt loc de muncă.

Agresivul nepoliticos

image

Este tot timpul stresat şi nu reuşeşti să lucrezi cu el, pentru că niciodată nu este dispus să coopereze. Ai senzaţia că doar printr-un accident a ajuns să facă meseria pe care o are şi că, de fapt, îşi detestă munca şi, în consecinţă, şi pe voi, colegii. Ca urmare, preferi să lucrezi cu oricine altcineva doar ca să nu-i stârneşti agresivitatea şi lipsa de politeţe.

Într-un colectiv, aceste pesonalităţi sunt cele mai dificile, au influenţa negativă cea mai puternică şi sunt cel mai greu de corectat. Acest lucru se întâmplă deoarece au la bază un temperament coleric, la care se adaugă şi li­psa de educaţie socială. Cel mai indicat este ca, în cazul în care ai avut un conflict cu un astfel de coleg, să atenţionezi şefii, care pot să-i sancţioneze ieşirile violente.

Le lipsesc principiile

E linguşitor cu şefii şi arogant cu colegii. Îi foloseşte de câte ori are ocazia şi ar călca şi pe cadavre doar ca să-şi atingă interesul personal. Ştie să se eschiveze, astfel încât să nu muncească cot la cot cu ceilalţi şi nu se poate abţine să facă remarci răutăcioase.

Este clar că are o problemă de atitudine şi că numai bunul-simţ al tuturor celorlalţi a făcut ca situaţia să evolueze până în acest punct. Tocmai de aceea, nu-l încuraja să îşi cultive obrăznicia şi corectează-l de fiecare dată când vezi că depăşeşte, în mod intenţionat, măsura.

Ţinând cont de personalitatea lui, iniţial va reacţiona greşit şi va ţine supărare, dar, pe termen lung, va avea doar de câştigat. Dacă nu îşi schimbă comportamentul, astfel de persoane ajung, mai devreme sau mai târziu, să fie izolate de ceilalţi colegi.

image

Specialistul nostru
Lena Rusti


psiholog
psihoterapeut

În orice companie cu mai mult de doi angajaţi pot să apară conflicte. Acest lucru este previzibil, pentru că fiecare persoană are personalitatea sa şi propriile reguli de viaţă. Cu cât cultura unei companii este mai slab definită, cu atât vor ieşi mai uşor la iveală conflicte.

Măsura cea mai consistentă care se poate lua la nivel de organizaţie este implementarea unei culturi organizaţionale, bazată pe principii clare şi etice, care să fie în conformitate cu aşteptările avute de angajaţi. Dacă acest lucru nu este posibil, fiecare persoană în parte trebuie să se descurce pe cont propriu cu colegii „problemă”. Mai devreme sau mai târziu, aceştia vor înţelege care sunt limitele şi regulile relaţiilor de serviciu.

image


Volumul  «Comunicarea cu oamenii dificili. Cum să ne purtăm cu clienţii răuvoitori, şefii autoritari şi colegii nesuferiţi», de Roberta Cava, apărută la editura Curtea Veche, este o lectură utilă care te învaţă cum să faci faţă diferitelor personalităţi cu care intri în contact la serviciu.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite