Decolteul frumos cu îngrijire se ţine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Decolteul frumos cu îngrijire se ţine
Decolteul frumos cu îngrijire se ţine

Semnele trecerii timpului sunt şi mai evidente în zona decolteului şi bustului. Specialiştii esteticieni spun că niciodată nu este prea devreme pentru a începe îngrijirea acestor zone.

Un tratament cosmetic complet pentru bust şi decolteu presupune următoarele etape: demachierea şi tonifierea, gomajul, pentru eliminarea celulelor moarte şi, abia apoi, hrănirea şi hidratarea cu măşti şi cu creme. Foarte importantă este modalitatea de aplicare.

În zona gâtului, crema se întinde cu mişcări ascendente, contra gravitaţiei, iar pe decolteu se recomandă un masaj blând cu mişcări largi, circulare, ce pornesc dinspre stern spre exterior.

Măştile, o soluţie rapidă

Diferenţa între tratamentele cosmetice e dată, în mare parte, de caracteristicile măştii alese pentru aplicarea pe decolteu. Pentru rezultate cât mai bune se folosesc produse specifice tipului de ten gras, mixt sau uscat. Dacă pielea este obosită şi îmbătrânită, pentru un efect de întinerire este nevoie de un produs hidratant şi hrănitor.

Când tenul este gras şi se doreşte luminozitate, este necesară o mască abrazivă, care să cureţe. În plus, tenul gras, necesită măşti care să absoarbă excesul de sebum. Eficiente sunt cele pe bază de argilă şi de cărbune, care au o formulă completată cu agenţi de hidratare. Pentru tenul uscat trebuie folosite măşti emoliente, cu extracte de ulei din fructe, măsline sau din muguri. Ele au efect de relaxare şi de calmare.

Dermatologii spun că măştile vin ca un adjuvant cu efecte pe termen scurt, la fel ca şi tratamentele cosmetice şi că efectul acestora trebuie întreţinut prin folosirea zilnică a unei creme hrănitoare.

Cremele trebuie folosite zilnic

Pielea din zona gâtului este la fel de sensibilă şi de solicitată ca şi tenul. De aceea, este recomandat ca îngrijirea pielii de pe aceste zone să fie identică.

Cremele aplicate pe faţă trebuie folosite şi pentru gât, decolteu şi zona bustului. Regula e simplă: alege produsele în funcţie de tipul de ten şi ţine cont de momentul aplicării: zi sau noapte. Cerinţele pielii cresc odată cu vârsta. Până la 25 de ani sunt indicate cremele nutritive şi hidratante, iar după această vârstă, cele care previn îmbătrânirea cutanată.

Produse care te ajută

Pentru tenul matur, foloseşte produse speciale, ce stimulează producerea de colagen, îmbogăţite cu ingrediente de tipul elastinei ce redă fermitatea. Un astfel de produs care conţine elastină, dar şi vitafibrină (component care fortifică firele de elastină), este Revitalift din gama Dermo-Expertise de la L’Oreal (1), preţ: 54,99 lei. Producţia de colagen de la nivelul pielii decolteului poate fi stimulată cu ajutorul unei molecule extrase din fag, numită Pro-Xylane, cu rol antirid.

Roll-on-ul Ultra Lift Pro-X de la Garnier (2) foloseşte această moleculă şi îmbină îngrijirea cu masajul. Pentru un efect sporit, roll-on-ul se foloseşte cu gesturi ascendente. Preţ: 33,32 lei. Cu efect de lifting pentru bust este şi crema Activa Hydraferm de la Gerocossen (3), preţ: 12,60 lei, dar şi aceea cu extract activ de Magnifera şi apă minerală, numită Spa Vegetal de la Yves Rocher (4), preţ: 92 lei. Pentru fermitatea bustului poţi folosi şi loţiunea Eucerin cu vitamina E (5), ce redă pielii lipidele şi hidratarea de care are nevoie. Preţ: 64,20 lei. O cremă contur pentru menţinerea fermităţii sânilor este şi cea de la Avon (6), preţ: 38 de lei.

Sfat
Bustul trebuie întreţinut cu creme speciale, aplicate săptămânal.

image

Specialistul nostru


Dr. Anca Zbranca
medic primar dermatologie

Porţiunea decolteului şi cea a bustului ar trebui să beneficieze de aceleaşi tehnici de menţinere şi de reîntinerire necesare şi feţei. Este recomandat ca zonele cele mai expuse soarelui şi iritaţiilor, gâtul şi decolteul, să fie tratate simultan cu zona feţei.

Toate aceste zone pot fi reîntinerite prin şedinţe succesive de peelinguri chimice sau de arderi controlate ale pielii cu laser care îndepărtează petele şi înlătură ridurile. De asemenea, se pot face injecţii cu acid polilactic, acid hialuronic şi cu toxina botulinică pentru atenuarea ridurilor. Este necesară şi gimnastica, fără de care bustul îşi pierde tonicitatea şi amploarea.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite