Aşa îţi de zvolţi intuiţia!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atunci când trebuie să iei o decizie, fii atent la senzaţiile care apar la nivelul corpului
Atunci când trebuie să iei o decizie, fii atent la senzaţiile care apar la nivelul corpului

Ţi s-a întâmplat vreodată ca din senin să ai senzaţia că ceva urmează să se întâmple şi chiar să devină realitate? Ei bine, acesta este glasul intuiţiei care, dacă înveţi să-l asculţi, te va ajuta în multe situaţii.

Te gândeşti probabil că „cel de-al şaselea simţ" este un apanaj al femeilor sau că doar o categorie restrânsă de persoane are acest dar înnăscut.

Însă cercetătorii te contrazic şi spun că toţi avem o latură intuitivă, mai mult sau mai puţin dezvoltată, dar că nu oricine ştie să o folosească. De altfel, multe persoane n-au idee cât de puternică este capacitatea lor de intuiţie.

Iar atunci când devin conştienţi de ea, aceştia pot lua mai uşor decizii, pot anticipa un pericol şi devin mai comunicativi. Trezeşte-ţi şi tu intuiţia şi învaţă să ai încredere în ceea
ce-ţi transmit simţurile cu ajutorul unor exerciţii simple.

Vocea interioară îţi oferă soluţii

Pentru a învăţa să-ţi auzi vocea interioară, ai nevoie de măcar o jumătate de oră pe zi de linişte, în care să stai singur cu gândurile, cu sentimentele şi cu visurile tale.

Alungă orice factori exteriori care te-ar putea distrage şi îndreaptă-ţi întreaga atenţie către forul tău interior. În acest fel, îţi vei regăsi echilibrul şi pacea interioară, vei fi mai conştient de problemele tale şi vei găsi mai uşor soluţiile salvatoare.

Fii conştient de reacţiile corpului

Învaţă să fii în contact permanent cu intuiţia. Este important să faci acest lucru, deoarece în acest mod vei începe să recunoşti senzaţiile pe care intuiţia le transmite la nivelul corpului. Un loc bun de a începe este zona plexului solar (mijlocul abdomenului). Concentrează-te frecvent pe acea zonă.

Cum o simţi în mod normal? Majoritatea ar spune că nu simt nimic sau că este o senzaţie de calm. Îndreapă-ţi însă atenţia către zona respectivă atunci când trebuie să iei o decizie. Când te gândeşti la fiecare dintre opţiuni, ce simţi? Ai o senzaţie de strângere, o sensibilitate sau o emoţie?

În timp, vei observa că primeşti reacţii distincte în abdomen, care-ţi transmit că ceva este bun sau rău. Zona plexului nu este singura care îţi poate da indicii. Există persoane care au senzaţii la nivelul întregului corp, cum ar fi furnicături, căldură sau răceală. Alţii au certitudini imediate asupra unei situaţii, care se petrec doar la nivel mental.

Aceştia nu au o bază logică pentru a explica de ce sau cum ştiu un răspuns, dar sunt foarte siguri că îl ştiu cu exactitate. Aşadar, încearcă să descoperi cum funcţionează intuiţia ta, fiind atent la semnalele transmise în diverse părţi ale corpului, până când recunoşti ce înseamnă acele senzaţii.

Ţine un jurnal al emoţiilor

În momentele de linişte şi de meditaţie, notează într-un jurnal întrebările la care ai dori un răspuns. Apoi pune aceste întrebări intuiţiei tale şi notează cum „simţi" răspunsul corect conform semnalelor pe care intuiţia ţi le trimite.

La fiecare câteva zile, reciteşte jurnalul şi verifică dacă previziunile tale au fost corecte. Vei fi surprins să observi de câte ori ai avut dreptate!

Testează-ţi flerul

Dacă doreşti să ai o intuiţie mai puternică, trebuie să o testezi în mod constant. Foloseşte această abilitate ori de câte ori ai ocazia: atunci când trebuie să alegi un fel de mâncare, când nu ştii cu ce să te îmbraci, în ce oameni poţi să ai încredere sau ce rută să alegi atunci când doreşti să ajungi la o destinaţie.

Învaţă să-ţi foloseşti simţurile

Cel mai dificil este să înveţi să ai încredere în ceea ce-ţi transmite intuiţia. Probabil vei avea dubii asupra impresiilor pe care ţi le faci sau vei încerca să le combaţi cu ajutorul gândirii logice.

Pentru a prinde curaj, lasă intuiţia să te ghideze în situaţii în care nu are ce să se întâmple rău dacă ai lua o decizie greşită. Uşor, uşor, vei începe să ai încredere şi vei putea recurge la intuiţie şi în probleme mai importante.

Specialistul nostru
Lena Rusti

psiholog psihoterapeut

Intuiţia este o componentă a inteligenţei emoţionale. Asta înseamnă că, cu cât ne-am dezvoltat mai mult capacitatea de a-i observa pe ceilalţi, de a le înţelege reacţiile, de a ne amâna impulsurile în favoarea unui obiectiv pe termen lung care e mai important, cu atât ne dezvoltăm şi ceea ce numim intuiţie.

Mai exact, dobândim o capacitate mai bună de a anticipa, de a înţelege şi de a simţi ceea ce se petrece în mediul din care facem parte. Intuiţia ne ajută să obţinem mai uşor rezultatele dorite atunci când suntem în interacţiune cu mediul.

Dezvoltarea intuiţiei implică o mai mare deschidere către ceilalţi, mai ales către persoanele care au tendinţa de a fi mai degrabă centrate pe ele însele decât pe ceilalţi şi pierd legătura cu mediul.

Cu cât îi conştientizăm mai mult prezenţa, dorinţele celor din jurul nostru, implicarea lor într-un spaţiu care ne este comun, cu cât ne dezvoltăm toleranţa şi capacitatea de a le înţelege reacţiile, cu atât vom deveni mai empatici şi mai intuitivi.

Sfat

Ascultă-ţi vocea interioară pentru a învăţa să recunoaşti ceea ce-ţi transmit simţurile.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite