"Cum pot să mă refac după operaţia de hernie de disc?"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ai nevoie de un sfat la una dintre problemele tale medicale? Scrie-ne pe adresa redacţiei sau trimite-ne un e-mail şi, în scurt timp, vei primi răspuns de la unul dintre specialiştii noştri.

image

Pot trata tinitusul cu remedii naturiste?

image



Până nu demult, am avut un serviciu solicitant, ce presupunea lucrul pe calculator. Din această cauză, starea mea de sănătate s-a deteriorat şi am început să am dificultăţi de concentrare, tulburări de vedere, vâjâit în urechi şi stări de somnolenţă. În urma consultului oftalmologic, s-a constatat că am suferit un spasm ocular. Însă, deşi purtam ochelari, vâjâitul în urechi şi starea de somnolenţă nu au dispărut. Am urmat un tratament cu Ginko Biloba, dar fără rezultat. La ce remedii naturiste pot apela? Ioana, Bucureşti


Părerea mea este că trebuie aprofundate cauzele care duc la menţinerea simptomatologiei. Pentru aceasta, trebuie să faceţi un control medical prin care să se determine valorile tensiunii arteriale şi cele ale colesterolului sanguin. De asemenea, ar fi indicată o radiografie a coloanei cervicale, un examen ORL şi unul neurologic. După aceea, puteţi urma un tratament cu infuzie de păducel sau de roiniţă (două linguriţe de plantă la 250 ml de apă), din care se beau câte două căni pe zi. Benefic este şi  siropul de cătină, afine sau de măceşe, presat la rece.

image


Dr. Ruxandra Constantina, apifitoterapeut Clinica Medicală Medas

image

Strănut şi mă mănâncă nasul

image



Strănut şi am mâncărimi nazale, în special dimineaţa. După strănut, mi se înfundă nasul şi am secreţii nazale abundente. Am făcut un test alergologic, dar nu s-a descoperit la ce sunt alergică. Ulterior, am făcut şi un consult ORL, iar medicul mi-a prescris Alerid tablete şi un unguent pentru interiorul nasului. Acesta din urmă nu a avut niciun efect, iar, în urma administrării tabletelor, nu am observat decât o uşoară ameliorare. Ce pot să mai fac pentru a scăpa de aceste neplăceri?
Mariana R., Târgovişte


Simptomele pe care le descrieţi sunt, într-adevăr, întâlnite în rinita alergică, dar există şi rinite nonalergice, ce se pot manifesta asemănător. Dacă testarea cutanată alergologică a cuprins toată paleta de alergene relevante în cazul dvs. şi a fost negativă, nu s-a confirmat etiologia alergică a rinitei. Un alergolog vă poate sfătui dacă este necesară şi determinarea imunoglobulinelor E specifice serice şi tipul de alergene, pentru a reevalua componenta alergică a rinitei.

Pe de altă parte, dacă aţi constatat o ameliorare cât de mică a simptomelor sub tratament antialergic, poate fi benefică o reluare a tratamentului. Dacă afecţiunea evoluează, se poate asocia un produs cortizonic intranazal, în doze stabilite de medicul ORL-ist sau alergolog.

image


Dr. Camelia Berghea, medic specialist alergolog Spitalul „Al. Obregia”

image

Cum pot să mă refac după operaţia de hernie de disc?

image



Am 35 ani şi, în urmă cu două săptămâni, am fost operată de hernie de disc (RMN-ul a indicat hernie de disc L4-L5, L5-S1). Intervenţia chirurgicală a fost de tipul fenestraţie L5-S1 şi ablaţie HDL5. Diagnosticul la externare a fost hernie de disc L5-S1 stânga, asociată cu pareză a nervului SPI stânga. Medicul mi-a recomandat repaus fizic pe o perioadă de două luni. În acest moment, am încă dureri la piciorul stâng. Este acesta un simptom normal? Vă rog să îmi recomandaţi câteva metode de recuperare pe care ar trebui să le urmez după aceste două luni de repaus fizic.Livia Farago, Arad

Programul de recuperare trebuie început cât mai curând posibil. Un astfel de program este individualizat, de aceea cel mai bine ar fi să consultaţi un medic specialist în recuperare. Ar trebui să urmaţi un program care să cuprindă şi exerciţii pentru pareză, dar şi pentru coloană.

Într-o primă fază, este importantă menţinerea mobilităţii articulare şi prevenirea devierilor piciorului. Următoarea etapă este reeducarea musculaturii paralizate şi recuperarea funcţionalităţii piciorului. Recuperarea începută precoce dă rezultate foarte bune, iar cele mai bune rezultate se obţin în primele şase luni de la lezare. Terapia cuprinde kinetoterapie, electroterapie, masaj şi tratament medicamentos.

image


Dr. Mihaela Romanmedic rezident recuperare medicală

image

Copilul meu are colesterolul crescut

image



Băiatul meu, în vârstă de 10 ani, are o greutate de 39 kg. În urma unor analize medicale, s-a descoperit că are valoarea colesterolului de 200. Este băieţelul meu mult prea mic pentru o astfel de valoare a colesterolului? Cât de grav este? Ce trebuie să fac? Ce tratament ar trebui să urmeze şi ce regim alimentar?Viorel Asciu, Bucureşti

Valoarea colesterolului pentru un copil cu vârsta mai mică de 18 ani trebuie să fie mai mică de 170 mg%. Greutatea de 39 kg mi se pare prea mare pentru vârsta lui. Dacă băieţelul are o înălţime mai mică de 130 cm este vorba de obezitate de gradul I. Gravitatea constă mai ales în riscul de apariţie a bolii coronariene la o vârstă tânără.

Copilul trebuie să urmeze un regim alimentar, care să includă legume, zarzavat, fructe, cereale integrale, peşte slab şi lapte degresat. Trebuie să evite gălbenuşul de ou, ficatul, carnea grasă, untul, mezelurile şi dulciurile concentrate. După un regim de trei luni se poate reface analiza pentru colesterol. Tratamentul medicamentos se poate institui în cazul unei predispoziţii genetice, atunci când dieta nu dă rezultate.

image


Dr. Adrian Dumitrescu, medic specialist pediatrie vicepreşedinte Societatea Română de Homeopatie

image

Tumorile se văd la ecografie?

image



Am 42 ani şi, timp de nouă ani, am luat contraceptive Marvelon. Anul trecut am făcut o ecografie mamară, în urma căreia au reieşit unele modificări la nivelul sânilor. Am renunţat la contraceptive, iar de atunci am amenoree. Am refăcut ecografia şi au fost observate câteva imagini lichidice benigne, însă nu au fost descoperiţi noduli de tip tumoral. Problema mea este gravă? Ce pot să fac?Doina, Iaşi


În primul rând, trebuie să precizez că, la vârsta de 42 de ani, contraceptivele de tipul Marvelonului nu sunt recomandate. Este bine ca le-aţi întrerupt. Modificările apărute la examenul ecografic al sânului nu trebuie să vă îngrijoreze, cu atât mai mult cu cât ele au avut o evoluţie favorabilă după ce aţi întrerupt contraceptivele. Totuşi, după vârsta de 40 de ani, se recomandă mai degrabă o mamografie a sânului. Dacă la examenul mamografic se observă o formaţiune tumorală, se face apoi şi o ecografie, pentru a preciza dacă formaţiunea este solidă sau lichidă. Deci, vă recomand să faceţi o mamografie.

image


Dr. Alexandra Crişan, medic primar ginecologie Spitalul Clinic Filantropia





Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite