Cum influenţează vârsta tensiunea?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ai nevoie de un sfat la una dintre problemele tale medicale? Scrie-ne pe adresa redacţiei sau trimite-ne un e-mail şi, în scurt timp, vei primi răspuns de la unul dintre specialiştii noştri.

Am vârsta de 82 de ani şi aş dori să ştiu mai multe informaţii despre tensiunea arterială şi cardiopatia ischemică nedureroasă. În primul rând, am o nelămurire legată de impactul vârstei asupra tensiunii arteriale.Valorile normale ale tensiunii pot varia de la o vârstă la alta? În cazul meu, de exemplu, la testare apare o tensiune de 14,2 superioară şi 58 inferioară. Cum se explică acest fenomen şi cum se remediază? Ce medicamente pot lua şi cum o pot menţine în limite normale? De asemenea, aş dori să ştiu cum pot depăşi stările de nervozitate şi ce medicamente se recomandă în acest caz.
Vasile G., Pucioasa

image

Dr. Alexandrina Tatu


medic primar cardiologie
competenţă
în ecografie specială


Odată cu depăşirea vârstei de 60 de ani, elasticitatea vaselor de sânge scade şi este posibil să avem valori mai crescute ale tensiunii arteriale. Valorile normale ale tensiunii arteriale sunt de până la 130 mmHg (tensiunea sistolică) şi de până la 80 mmHg (tensiunea diastolică), indiferent de vârstă.Dvs. vă încadraţi la nivelul de tensiune „normal înaltă”, ceea ce nu înseamnă că trebuie neapărat să începeţi un tratament medicamentos. Ideal ar fi să vă măsuraţi tensiunea de mai multe ori pe zi şi să aveţi un regim alimentar adecvat. În ceea ce priveşte stările de nervozitate, ar fi indicat ca, înainte de începerea unui tratament, să se descopere cauza acestora. Din acest motiv, vă recomand consultul unui medic neurolog.

Simt un gust acru în gură

Am o problemă de sănătate care mă deranjează foarte tare. Pe parcursul întregii zile simt un gust acru în gură şi am o respiraţie grea şi urât mirositoare. Am făcut un consult cardiologic, însă medicul specialist nu a descoperit nicio problemă cardiovasculară. De asemenea, am mers la medicul gastroenterolog, care mi-a recomandat un tratament pentru bacteria Helicobacter pylori. Cu toate acestea, simptomele nu au dispărut. Nu mai ştiu ce să mai fac. Despre ce credeţi că poate fi vorba? Ce investigaţii ar trebui să fac? Ce tratament ar fi indicat să urmez?
Sebastian, Buzău

image

Dr. Radu Leon George


medic de familie
competenţă
în fiziokinetoterapie


De recomandat ar fi repetarea endoscopiei digestive, pe baza căreia probabil vi s-a dat tratamentul împotriva Helicobacter pylori. Prezenţa acestui microorganism ar putea fi investigată şi prin testul ureazei sau prin analiza sângelui, dar endoscopia este mult mai exactă. Din datele sumare pe care ni le‑aţi furnizat, ar putea fi vorba despre o boală de reflux gastroesofagian. În acest caz, ar fi indicate medicamentele prokinetice, de genul Metoclopramid. Este bine să evitaţi poziţia culcată imediat după masă, precum şi fumatul, cafeaua sau excesul de condimente.

Mi se zbate pleoapa dreaptă

În urma unui control oftalmologic recent, am descoperit că am dioptrii de 0,25 la ochiul stâng şi de 0,50 la ochiul drept. La acest ochi mi se zbate foarte tare pleoapa. Nu ştiu care este cauza, dar poate fi util să menţionez că în urmă cu doi ani am suferit o operaţie stomatologică (la un dinte din faţă). Mă gândesc că din acest motiv am un astfel de simptom, pentru că, după operaţie, nu am mai văzut nimic timp de 20 de minute, iar două ore mai târziu vedeam dublu. Cum pot scăpa de aceste neplăceri? Aş vrea să ştiu şi dacă se poate face operaţie pentru dioptriile mele şi ce riscuri sunt.
Iulia, Sibiu

image

Dr. Adina Grigorescu


medic specialist oftalmolog

Cele mai frecvente cauze care duc la zbaterea pleoapei sunt oboseala, stresul, excesul de cofeină sau o carenţă de calciu şi de magneziu. Odată apărute, spasmele pot continua câteva zile, iar de obicei cedează de la sine. Ca şi tratament, se recomandă odihnă, reducerea consumului de cofeină şi o cură de calciu şi de magneziu.Dacă în urma acestor măsuri spasmele nu cedează, se impune un consult oftalmologic, întrucât în rare cazuri ele pot fi declanşate şi de o iritaţie sau de o leziune corneană. Operaţia pentru dioptrii nu se recomandă în cazul dvs, deoarece dioptriile sunt foarte mici. Vederea este probabil destul de bună şi fără ochelari, mai ales cu ochiul stâng, şi, de aceea, ocazional, puteţi sta şi fără ochelari (care sunt însă obligatorii la condus).

Pot combina două medicamente?

image


Am vârsta de 30 de ani şi, de aproximativ doi ani, încerc să rămân însărcinată. Am consultat medicul ginecolog şi, în urma investigaţiilor medicale, mi-a recomandat un tratament cu Mastodynon şi Duphaston.Urmez acest tratament de mai bine de o lună şi, până în acest moment, nu am avut reacţii adverse. Totuşi, am citit că nu este indicat să le combin. Sunt puţin îngrijorată din acest motiv şi, de aceea, am decis să apelez la sfatul dvs. În general, există vreo reacţie adversă în urma combinării acestor două medicamente?Cristina Iancu, Craiova

image

Dr. Alexandra Crişan


medic primar
obstetrică-ginecologie


Asocierea celor două medicamente nu poate produce nicio reacţie adversă. Mastodynon este un medicament homeopat,indicat în afecţiunile sânului, iar Duphaston este o formă de progesteron. Dacă de doi ani nu aţi reuşit să rămâneţi însărcinată, probabil că este vorba despre un cuplu steril. Sfatul meu este să începeţi să faceţi investigaţiile necesare, iar apoi
să urmaţi tratamentul recomandat de medicul ginecolog.

Cum îmi pot recâştiga mobilitatea?

De la un timp a început să mă doară arti­culaţia genunchiului stâng şi am difi­cultăţi la mers. Am urmat un tratament şi un program de fizioterapie, dar rezultatele au întârziat să apară. Ce proceduri mai pot face pentru a calma durerile şi pentru
a-mi căpăta mobilitatea? Ce dietă trebuie să urmez?
Ileana Bădulescu, Bucureşti

image

Dr. Georgiana-
Ozana Tache


medic primar
balneofizioterapie
şi recuperare medicală


Ar fi fost util să ne furnizaţi date legate şi de vârsta pe care o aveţi. Aceasta ne poate orienta asupra diagnosticului şi asupra tratamentului indicat în cazul dvs.Pentru a scăpa de simptomele descrise, vă recomand să luaţi câte un comprimat de Movalis de 15 mg, în fiecare dimineaţă, şi câte două comprimate de Tramadol de câte 50 mg/zi, dimineaţa şi seara, timp de 10 zile. Dacă după terminarea tratamentului simptomele persistă este indicat să faceţi un nou control medical şi un examen RMN al genunchiului.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite