«Sunt normale erecţiile în copilărie?»

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ai nevoie de un sfat la una dintre problemele ­tale medicale? Scrie-ne pe adresa redacţiei sau trimite-ne un e-mail şi, în scurt timp, vei primi răspuns de la unul dintre specialiştii noştri.

Nepotul meu, în vârstă de 8 ani, are erecţii, iar acest lucru se întâmplă în mod frecvent. Este normal aşa ceva la vârsta lui? Precizez faptul că, dacă ­ceva îi atrage atenţia, se atinge în zona organelor genitale, ceea ce este foarte urât. A doua problemă este că, în ultimul timp, maxilarul superior a început să îi devină mai proeminent, probabil din cauza deplasării danturii. Întrucât nu este prea pronunţat, s-ar putea să ne înşelăm, dar pe parcurs ar putea evolua. Se poate remedia această problemă prin purtarea unui aparat dentar? Alex, Buzău

Dr. Adrian Dumitrescu

medic specialist pediatrie vicepreşedinte Societatea Română de Homeopatie

Copiii sunt fiinţe sexuale încă de dinainte de a se naşte. Iar după vârsta de 3 ani, dar mai ales între 8 şi 13 ani, încep să apară numeroase comportamente ­sexuale: atingerea şi examinarea organelor genitale, masturbarea atunci când este singur, imitarea unor situaţii conjugale şi discuţiile despre sex cu prietenii. În această perioadă este normal pentru copil să pună întrebări despre sexua­litate, iar părinţii ar trebui să-i ofere răspunsuri de bun-simţ, reale, dar ­fără să intre în detalii. Trebuie evitate interdicţiile brutale, deoarece acestea vor concentra şi mai mult atenţia asupra organelor genitale. Afirmaţiile de genul ­„este ruşine şi urât" pot să creeze viitorului adult o concepţie greşită despre sexua­litate. Se poate deturna atenţia copilului către ­alte preocupări. Pentru problema maxilarului superior, vă recomand să consultaţi un medic ortodont.

«Mai pot să-mi îndrept dantura?»

Am un dinte strâmb din cauza căruia mi s-a modificat aspectul întregii danturi. Acest lucru mă deranjează mai ales din punct de vedere estetic, deşi bănuiesc că există şi o serie de consecinţe medicale ale modificării „muşcăturii" (câteodată simt că îmi pocneşte maxilarul când mestec). Aş dori să ştiu care mai sunt şansele ca după 30 de ani să îmi îndrept dantura şi care pot fi riscurile. Este recomandată această procedură unei persoane care are deja smalţul foarte fisurat? Există aparate, substanţe speciale care să protejeze dinţii de cariere în acest context? Sânziana, Bucureşti

Dr. Despina Miciulica
medic ortodonţie - pedodonţie

Toate persoanele, indiferent de vârstă, pot beneficia de tratamentul cu un aparat ortodontic. Problemele dvs. de la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare şi apariţia fisurilor la nivelul smalţului dinţilor sunt consecinţe ale malpoziţiilor dentare şi ale muşcăturii incorecte. Iar în lipsa unui tratament de specialitate, pot apărea şi alte probleme la nivelul gingiilor sau al suportului osos. Există mai multe tipuri de aparate ce pot fi aplicate, însă trebuie să ţineţi cont de faptul că igiena bucală corectă şi, eventual, igienizările profesio­nale periodice sunt metode de prevenire a afecţiunilor dentare ce pot surveni în timpul tratamentului ortodontic. Sfatul meu este să vă adresaţi unui medic ortodont, pentru a vă recomanda soluţia cea mai bună pentru dvs.

«Ce terapii se aplică în boala Parkinson?»

Soţul meu suferă de boala Parkinson în fază incipientă şi am dori să ştim mai multe informaţii referitoare la această afecţiune. Mai exact, cum evoluează boala şi ce medicamente sunt indicate în acest caz? Cum ar trebui să se comporte familia cu persoanele bolnave de maladia Parkinson? Care sunt activităţile obligatorii pe care trebuie să le desfăşoare bolnavul şi ce regim alimentar ar trebui să urmeze? Sunt indicate şi terapii alternative pentru a ţine sub control această boală? Care sunt acestea? Georgeta B., Bucureşti

Prof. dr. Ovidiu Băjenaru
Spitalul Universitar de Urgenţă, Bucureşti

Boala Parkinson este o afecţiune neurodegenerativă progresivă multifocală, ce nu are un tratament cauzal, ci doar simptomatic şi de încetinire a evoluţiei bolii. În esenţă, se folosesc medicamente care stimulează unele căi dopaminergice din creier şi, eventual, un tratament simptomatic specific pentru alte manifestări, inclusiv pentru tulburările afective. Aceste medicamente se pot administra numai la recomandarea unui medic neurolog, pe baza unei evaluări riguroase individualizate. Se poate lua în considerare şi tratamentul neurochirurgical de stimulare cerebrală profundă care poate ameliora unele performanţe motorii. În ceea ce priveşte stilul de viaţă sunt indicate consumul de alimente proaspete şi activităţile fizice uşoare. În concluzie, menţineţi legătura cu medicul dvs. neurolog şi urmaţi întocmai recomandările acestuia.

«Cum se manifestă sindromul Raynaud?»

De mai mulţi ani, am mâinile reci aproape tot timpul, iar în zona spatelui transpir foarte uşor. Am fost la mai mulţi medici şi am făcut diverse investigaţii medicale, dar nu mi s-a des­coperit nicio afecţiune. Un medic mi-a spus că aş avea sindrom Raynaud. Spuneţi-mi, vă rog, ce este această afecţiune şi cum se poate trata. Ce medicamente trebuie să iau? Adrian M., Caraş-Severin

Dr. Radu Leon George
medic de familie,competenţă în fiziokinetoterapie

Dacă într-adevăr este vorba de maladia Raynaud, această boală se manifestă prin spasmul vaselor de sânge de la nivelul pielii, mai ales la extremităţi: nas, urechi, mâini şi picioare. Afecţiunea este cauzată de stres, de expunerea la temperaturi scăzute sau de o anumită sensibilizare a musculaturii vaselor mici de sânge. ­Totuşi, pentru un diagnostic de certitudine este indicat să faceţi un set de analize medicale care să includă şi măsurarea ratei de sedimentare a eritrocitelor sau nivelul anticorpilor antinucleari. Tratamentul este constituit de obicei din alfa-blocante, blocante ale canalelor de calciu sau vasodilatatoare. De asemenea, este recomandat să evitaţi frigul şi stresul prelungit.

«Urmez tratamentul corect pentru prostată?»

Am 74 de ani şi, în anul 2002, am fost diagnosticat cu adenom de prostată. În tot acest timp, am urmat un tratament cu Xatral SR 10 mg, asociat cu o terapie naturistă cu ceaiuri, iar de o lună iau şi Reduct plus. În prezent, nivelul PSA este de 4,45. Aş vrea să ştiu dacă acest tratament este corespunzător stadiului actual al bolii şi dacă există vreun tratament pentru reducerea în volum a adenomului de prostată, astfel încât să evit o eventuală operaţie. Toma A., Braşov

Prof. dr. Petrişor Geavlete
medic primar urologie Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan", Bucureşti


Modificarea în timp a dimensiunilor prostatei evidenţiază faptul că boala evoluează. Astfel, pentru prostatele de dimensiuni ­mici, tratamentul cu Xatral poate fi sufi­cient. ­Însă atunci când când este vorba de o prostată în stadiu mai avansat, aşa cum ­este şi cazul dvs., tratamentul se completează cu un alt agent terapeutic, şi anume cu un inhibitor de 5 alfa reductază (Avodart). Acesta ajută la reducerea dimensiunilor prostatei şi, în acelaşi timp, scade probabilitatea de a se ajunge la o intervenţie chirurgicală. ­Totuşi, înainte de iniţierea acestui tratament, vă recomand un consult urologic, deoarece nivelul PSA este peste limita maximă.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite