Jim Reed, vânătorul de tornade

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotografiile realizate de americanul Jim Reed taie răsuflarea privitorului. Imortalizate de la numai câţiva metri distanţă, coloanele de aer care se răsucesc violent par nişte monştri dezlănuiţi, iar artistul care le înfruntă e un erou contemporan.

Agenţiile de presă notau zilele trecute faptul că, pentru a doua oară în ultimele 12 luni, albumul cu fotografii intitulat sugestiv „Vânătorul de furtuni: Jurnalul unui fotograf“, semnat de Jim Reed, s-a epuizat în câteva zile de la apariţie. Ştirea uimeşte tocmai pentru că, deşi multe dintre imaginile din album pot fi luate gratis de pe internet, zeci de mii de americani s-au înghesuit să cumpere totuşi această carte cu poze terifiante.

Explicaţia acestui fenomen editorial este respectul de care se bucură autorul şi dorinţa altruistă de a-l ajuta să supravieţuiască într-o lume în care succesul se măsoară în bani. La cei 48 de ani ai săi, Jim Reed este unul dintre cei mai curajoşi fotoreporteri.

Jurământul uitat

image

Jim Reed, unul dintre cei mai curajoşi fotoreporteri



În 1969, pe când avea numai opt ani, Jim Reed a fost îngropat de uraganul Camille, alături de mama lui, sub ruinele casei lor de vacanţă de pe malul fluviului Mississippi. Atunci, îşi aminteşte el, a jurat să lupte împotriva furtunilor care devastează în fiecare an Statele Unite. Apoi a uitat şi a optat pentru o carieră în jurnalism.

În 1991 era deja un apreciat fotoreporter pentru evenimente politice. O tornadă violentă, care i-a ucis câţiva colegi, i-a reamintit însă de promisiunea făcută. Şi, spre surpriza tuturor, Jim Reed a demisionat şi a decis să-şi dedice timpul furtunilor. „Natura e mult mai sinceră decât oamenii. Ea îşi arată întotdeauna adevărata faţă şi depinde numai de tine dacă o surprinzi sau nu“, spune el.

Până acum, Jim Reed a fotografiat 17 uragane şi peste 1.000 de tornade, însumând peste 2.000 de furtuni, într-o carieră solitară de peste 18 ani. Sezonul uraganelor americane începe în aprilie şi se încheie în noiembrie, manifestându-se fie sub formă de furtuni tropicale (aprilie-septembrie), fie sub formă de tornade (august-noiembrie). În funcţie de perioadă, Reed locuieşte în Carolina de Sud sau în Kansas, pentru a fi mereu cât mai aproape de „ochiul“ furtunii.

Pregătiri minuţioase

image

Tami Jantz stă dezolat deasupra beciului care i-a salvat viaţa pe 4 mai 2007, când o tornadă a răvăşit statul Kansas


Ca să reuşească să se apropie de tornade şi uragane, Jim a trebuit să înveţe precum meteorologii modul de manifestare al furtunilor. Înainte de fiecare acţiune, el citeşte cu atenţie buletinele meteo provenite direct de la satelit, la care este abonat, pentru că nu-şi poate permite să se bazeze numai pe ştirile televizate.

„Dacă vrei o fotografie reuşită trebuie să intuieşti pe unde va trece furtuna şi să te duci acolo înaintea ei“, explică el în cartea sa. Cu banii obţinuţi din fotografiile tornadelor şi uraganelor îşi cumpără nu doar aparate de fotografiat din ce în ce mai performante, ci şi staţii de emisie- recepţie radio, autovehicule de teren rapide şi închiriază şoferi profesionişti. Furtunile tropicale sunt foarte schimbătoare, iar un singur om nu poate fi şofer şi fotograf în acelaşi timp, întrucât în zonele calamitate şoselele sunt pline de noroi, copaci şi moloz. Maşina trebuie să se strecoare rapid printre obstacole, înainte ca furtuna să-i ajungă din urmă pe cei care au îndrăznit s-o sfideze. „Uneori colaborez şi cu alţi vânători de furtuni. Schimbăm între noi, prin walkie-talkie, informaţii legate de modul de deplasare al centrului furtunii“, precizează Reed.

La un pas de moarte

image

Un „şarpe” uriaş se apropie de o casă după ce a măturat o altă locuinţă din calea sa



În ciuda pregătirilor minuţioase, vânătorii de furtuni sunt permanent în pericol de moarte. Şi nu pentru că s-ar aventura fără minte în mijlocul pericolului, ci pentru că furtunile îşi schimbă pe neaşteptate intensitatea sau direcţia de înaintare. Pentru Reed, prima trecere pe lângă moarte a fost în 2004, în timpul uraganului Charlie. „Eram în Florida şi lucram cu un meteorolog care efectua măsurători de presiune şi era un excelent şofer. Conform estimărilor, uraganul Charlie ar fi trebuit să fie o furtună de categoria 2, dar s-a schimbat brusc când a atins uscatul şi a devenit de categoria 5“, povesteşte fotograful.

Cei doi s-au trezit la un pas de a fi spulberaţi şi au fost chiar loviţi de resturile ridicate în aer de uriaşul ciclon. „A fost singura dată când am înregistrat un mesaj de adio pentru mama. Credeam că vom muri“, îşi aminteşte el. Norocul lor a fost faptul că erau chiar în mijlocul furtunii şi au urmat 4 minute şi 52 de secunde de calm, timp în care au fost primiţi într-un adăpost subteran de către un localnic.

A doua grea încercare a fost Katrina. Valurile aduse de uragan au inundat hotelul din Gulf­port, Mississippi, în care Jim Reed dormea la etajul unu. S-a trezit plutind cu patul prin cameră şi în ultima secundă a ieşit şi a fugit spre etajele superioare. După un minut, apa ajunsese la etajul trei…

Adrenalină sau bani

image

Coperta cărţii lui Jim e sugestivă: el întotdeauna aleargă spre o tornadă


Cei mai mulţi vânători de tornade nu sunt plătiţi să alerge după furtuni. În afară de cei câţiva reporteri, meteorologi şi fotografi, ceilalţi temerari sunt doar în căutarea pericolului. Surplusul de adrenalină îi face să se simtă puternici şi nu de puţine ori devin victime ale uraganelor dezlănţuite, pentru că nu sunt bine echipaţi.  Jim Reed a povestit într-o emisiune televizată că banii pe care îi câştigă vânzând fotografiile unor agenţii de presă rareori îi ajung să-şi acopere cheltuielile. De aceea, uneori acceptă să fie finanţat de astfel de amatori de senzaţii tari, pe care îi ia cu el pe teren.

Succesul albumului i-a adus câteva milioane de dolari, pe care el îi consideră „gura de oxigen necesară supravieţuirii“. Întrebat de un reporter dacă nu crede că la 48 de ani ar trebui să renunţe, el a răspuns cu umor: „Să mă dau bătut tocmai acum... când am bani?“. Apoi a anunţat că, probabil, în anii care vin va face mai multe expoziţii şi mai puţine fotografii care să-i pună viaţa în pericol. „Astăzi se pot monta aparate de fotografiat în locuri sigure şi se pot face fotografii colosale, prin telecomandă, chiar din buncăre“, a explicat el.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite