Forum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ai nevoie de un sfat la una dintre problemele tale medicale? Scrie-ne pe adresa redacţiei sau trimite-ne un e-mail şi, în scurt timp, vei primi răspuns de la unul dintre specialiştii noştri.

Aş putea avea cancer în gât?

Am 35 de ani şi sunt fumător. De câteva luni, am o tuse uşoară, nu foarte supărătoare. Iniţial nu i-am dat atenţie. Am crezut că este ceva normal şi că va trece de la sine. În urmă cu câteva zile însă, am început să am dificultăţi la înghiţire şi senzaţia că am ceva în gât. M-am uitat în oglindă şi am observat o mică umflătură la baza limbii pe partea stângă. M-am speriat pentru că, ţinând cont că sunt fumător, m-am gândit imediat că ar putea fi vorba de cancer în gât. Îmi puteţi spune, vă rog, despre ce ar putea fi vorba şi ce ar trebui să fac?  
Alin Drăgan, Târgu Mureş


Dificultatea la înghiţire şi senzaţia de corp străin în gât pot fi cauzate de o serie de afecţiuni, atât benigne, cât şi maligne. Acea mică umflătură de la baza limbii poate fi o papilă gustativă din V-ul lingual, care şi-a mărit volumul ca urmare a unui traumatism sau al unei iritaţii.

Poate să fie însă şi o formaţiune tumorală beningnă sau malignă. De asemenea, hipertrofia de amigdală linguală determină simptomatologie asemănătoare. Tuberculoza, sifilisul sau SIDA pot determina şi ele manifestări similare. Cel mai bine ar fi să consultaţi un medic ORL pentru examen de specialitate şi pentru investigaţii amănunţite, eventual o biopsie din formaţiunea care v-a apărut la nivelul limbii.
Dr. Cezara Danciu
medic specialist ORL


Am amenoree secundară

Am 27 de ani şi, în urmă cu 4 ani, am început un tratament cu anticoncepţionale. Anul trecut, eu şi soţul meu ne-am hotărât să facem un copil şi am întrerupt tratamentul. Problema este că, din acel moment, menstruaţia s-a întrerupt complet şi m-am îngrăşat foarte tare. Am mers la medic, iar acesta mi-a spus că am amenoree secundară şi mi-a recomandat să iau Dufaston. Am urmat tratamentul, dar, după 2 luni, menstruaţia s-a oprit iar. Ar putea această problemă să-mi afecteze fertilitatea? Ce alt tratament aş putea să iau?
Violeta Pop, Bucureşti


Înainte de a urma un alt tratament, ar trebui făcute câteva investigaţii pentru a exclude multiplele cauze ale amenoreei secundare. Aceasta este însoţită şi de anovulaţie, apărând într-un procent de 30-40% la femeile cu amenoree secundară. Astfel, ar trebui exclus în primul rând un sindrom al ovarelor polichistice, sindrom care se face răspunzător de 75% din cazurile de infertilitate anovulatorie.

Creşterea în greutate este un simptom care se asociază frecvent acestui sindrom. Drept urmare, ar trebui consultat un medic ginecolog sau endocrinolog, pentru a putea preciza exact cauzele, precum şi tratamentul ce ar fi indicat în cazul dvs. şi pentru a putea în final să rămâneţi însărcinată.
Prof. dr. Radu Vlădăreanu
medic specialist


Am pete pe limbă

Acum un an mi-au apărut pe limbă nişte pete asemănătoare unei ciuperci. Îmi simt limba aspră şi mă deranjează. Am mers la medicul dermatolog, mi-a dat un tratament şi l-am urmat în întregime. Petele însă nu au dispărut. Cum pot să mă vindec complet de această boală?                            
Maria Buzatu, Caraş-Severin


“Petele” de pe limbă pot fi cauzate de o ciupercă, de leziuni nevice sau de oxidări ale celulelor de pe limbă atunci când intră în contact cu diverse substanţe. Acestea pot fi date însă şi de o boală virală a limbii sau prin depapilarea normală ce se produce în cazul tipului de limbă numită “geografică”.

Aşadar, există posibilitatea ca diagnosticul stabilit de medic să fie greşit sau incomplet (fără a se face un examen de cultură micotică sau biopsie) şi, implicit, ca tratamentul urmat de dvs. să nu fie cel corect. Este posibil însă şi ca dvs. să nu fi înţeles explicaţiile medicului şi să nu fi respectat întrutotul indicaţiile acestuia. De aceea, trebuie să consultaţi un medic care să vă
facă o examinare amănunţită şi să vă prescrie tratamentul potrivit.
Prof. dr. Anca Zbranca
medic specialist


Există remedii naturale pentru calviţie


Am 42 de ani şi, de ceva vreme, părul a început să-mi cadă din ce în ce mai mult. În urmă cu câteva luni cădeau doar câteva fire, dar acum situaţia este mult mai gravă. Am folosit diverse produse împotriva căderii părului, dar fără niciun rezultat. Menţionez că şi tatăl, şi bunicul meu au suferit de calviţie. Am auzit că preparatele din plante ar ajuta. Ce remedii naturale există pentru căderea părului?
Cătălin Sever, Buzău


În primul rând, trebuie să consultaţi un medic pentru a stabili cauza alopeciei şi pentru a vă prescrie un tratament. Sugestia noastră este să faceţi masaj zilnic la rădăcina firului de păr cu o infuzie concentrată de ceai negru sau cu suc proaspăt de năsturel.

De asemenea, fricţionaţi zonele unde cade părul cu oţet de mere de 6 ori/zi. Un alt remediu foarte bun este uleiul de măsline, cu care să masaţi pielea capului, seara, timp de 10 zile. Includeţi în alimentaţia dvs. germeni de grâu, lecitină din soia, suc de morcovi, miere, polen, varză, iaurt.
Dr. Constantina Ruxandra
medic de familie


Ce nu este în regulă cu mine?

Sunt o proaspătă mămică. Am 31 de ani, iar acum două luni am dat naştere unei fetiţe. Am dorit acest copil foarte mult, iar soţul meu mă ajută şi mă susţine în tot ceea ce ţine de creşterea lui. Cu toate acestea, eu simt că dragostea pentru propriul meu copil nu mai este suficient de puternică.Devin nervoasă când plânge şi mă simt vinovată pentru că nu-mi mai doresc să fiu în preajma lui. Plâng pe ascuns de 3 zile şi sunt foarte deprimată. Sfătuiţi-mă, vă rog, ce să fac. Ce nu este în regulă cu mine?
Silvia Cătană, Bucureşti


Nu este nimic în neregulă cu dvs. Stările prin care treceţi sunt destul de des întâlnite după naşterea unui copil şi se numesc depresie postpartum. Aceasta se instaleză în urma schimbărilor hormonale prin care trece o femeie în timpul sarcinii şi după naştere.

Acum aveţi nevoie de clipe de odihnă, pe care însă nu vi le permiteţi. Astfel, depresia se poate instala. Încercaţi să nu vă mai simţiţi vinovată şi să faceţi lucruri cât de mici, pentru a simţi că participaţi, până când o să vă echilibraţi interior, şi stările vor dispărea de la sine.
Lena Rusti
psiholog


Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite