Forum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ai nevoie de un sfat la una dintre problemele tale medicale? Scrie-ne pe adresa redacţiei sau trimite-ne un e-mail şi, în scurt timp, vei primi răspuns de la unul dintre specialiştii noştri.

Am glicemia mare

Am 27 de ani şi, la ultimele analize medicale, nivelul glicemiei a ieşit 119. Medicul mi-a spus că nu sufăr de diabet, dar că trebuie să urmez o dietă. Sunt supraponderală, iar mama mea suferă de diabet.

Am înţeles că boala poate fi ereditară, iar kilogramele în plus reprezintă şi ele un risc de a face diabet zaharat. Există plante care m-ar putea ajuta să previn acestă boală?


Claudia Anton, Reşiţa

Dr. Ruxandra Constantina
medic de familie competenţă apifitoterapie
Clinica medicală Medas
Tel. 0745.053.687

În primul rând, trebuie să aveţi un regim de viaţă sănătos, care să cuprindă o alimentaţie adecvată, gimnastică medicală, reflexoterapie. Regimul alimentar vizează scăderea consumului de glucide şi de grăsimi şi trebuie recomandat de medic. Este bine să beţi zilnic câte o jumătate de pahar de suc de morcovi, sfeclă şi spanac.

Tot zilnic, puteţi bea 1-2 căni de ceai din frunze de afin (cure de 30 zile), frunze de dud sau de nuc ori un decoct din teci de fasole (1 lingură/200 ml apă). Mai trebuie să eliminaţi kilogramele în plus şi să reduceţi nivelul colesterolului din sânge.

Văd puncte negre

Am probleme cu vederea de foarte mult timp şi mi se întâmplă frecvent să văd puncte negre. În ultimele două luni, problemele s-au agravat şi am consultat medicul oftalmolog. Acesta mi-a prescris noi dioptrii şi mi-a recomandat să port ochelarii tot timpul. Deşi acum văd mai bine, punctele tot nu au dispărut. Am numai 24 de ani şi sunt foarte îngrijorat. Sfătuiţi-mă, vă rog, ce să fac.

Claudiu Apreotesei, Bucureşti

Dr. Adina Grigorescu
medic specialist oftalmolog
Clinica Endocenter
tel.: 0788.308.637

Punctele negre, „scamele” sau „muştele”, care plutesc prin ochi şi pe care le observăm în special în lumină puternică sau pe un perete alb, se numesc medical miodezopsii. Ele apar odată cu înaintarea în vârstă şi sunt mai frecvente la persoanele cu miopie. De cele mai multe ori, acestea nu au semnificaţie patologică.

Există însă şi situaţii în care aceste puncte sunt semne ale unei inflamaţii sau ale unei hemoragii la nivelul vitrosului (substanţa gelatinoasă din interiorul ochiului). Dacă acestea se înmulţesc brusc şi scad capacitatea vizuală, pot anunţa debutul unei desprinderi de retină.

Dacă examenul fundului de ochi este în limite normale, înseamnă că punctele volante pe care le vedeţi sunt inofensive. Diferenţa dintre normal şi patologic poate fi făcută însă doar de către medicul oftalmolog în urma consultului de specialitate.

Soţul meu are TBC

Soţul meu, în vârstă de 47 de ani, a fost diagnosticat recent cu tuberculoză. A fost internat în spital şi, după externare, medicul i-a recomandat să urmeze un tratament medicamentos pe care îl respectă cu stricteţe. Îmi este foarte teamă, pentru că avem doi copii şi nu doresc să se îmbolnăvească şi ei. Ce putem face să nu luăm şi noi boala? Este posibil să avem deja microbul în organism?

Liliana Preda, Tulcea

Dr. Magda Ciobanu

medic specialist pneumolog
Institutul de pneumologie „Marius Nasta”
Tel. 021.335.69.10

O persoană care suferă de tuberculoză este reţinută în spital până când, la examenul sputei, nu se mai pune în evidenţă bacilul tuberculos (“sputa este negativă pentru bacilul Koch”). De obicei, rezultatul negativ al sputei apare după primele zile de tratament, iar, din acel moment, pacientul nu mai este contagios.

Aşadar, nu mai aveţi motive de îngrijorare referitor la contagiozitate. Pentru a verifica dacă dvs. şi copiii aveţi boala, trebuie să vă adresaţi medicului pneumoftiziolog pentru a face un control. Nu ezitaţi însă să apelaţi şi la medicul care îl tratează pe soţul dvs. atunci când aveţi o nedumerire legată de boală.

Îmi simt stomacul plin în permanenţă

De ce îmi simt tot timpul stomacul plin? Mă simt ca şi cum aş fi băut foarte multă apă, deşi eu nu am mâncat şi nu am băut nimic. De asemenea, în ultima perioadă, m-am îngrăşat câteva kilograme, pentru că am o alimentaţie neregulată, deşi încerc să nu mănânc mult. Am 41 de ani şi am fost  întotdeauna atent la silueta mea. Ce pot să fac? Ar putea fi vorba de o afecţiune?

Paul Dobre, Slatina

Livia Lena
biolog nutriţionist
Bio nutritiv
tel. 0722.642.726

În cazul dvs. s-ar putea să fie vorba de o afecţiune a intestinelor. De aceea, ar fi recomandat să consultaţi un medic specialist gastroenterolog. Din punctul meu de vedere, vă puteţi îmbunătăţi sănătatea intestinelor şi puteţi să amelioraţi simptomele cu un aport de suplimente probiotice.

Cele mai recomandate sunt lactobacilus acidophilus şi bifidus, acestea fiind bacterii pozitive care au rolul de a combate efectele bacteriilor negative (de putrefacţie şi de fermentaţie).

Îmi sângerează gingiile

De două săptămâni, gingiile îmi sângerează din ce în ce mai mult la periaj. Au început, de asemenea, să fie foarte sensibile, sunt înroşite şi mă dor la atingere. Cel mai stânjenitor însă mi se pare faptul că a început să îmi miroasă gura şi am şi un gust neplăcut tot timpul.

Din câte ştiu, nu am carii, dar îmi este foarte teamă să merg la dentist. Ar putea fi vorba de o boală? Ce ar trebui să fac?

Alexandru Drăgan, Craiova

Dr. Cristina Răduţoiu
medic primar dentist
e-mail: cristinaradutoiu@yahoo.com

În primul rând, trebuie să consultaţi un medic dentist care să stabilească un diagnostic şi plan de tratament. Trebuie să menţineţi, de asemenea, un program riguros de igienă orală persoanlă. Astfel, chiar dacă vă sângerează gingiile, este important să faceţi un periaj corect al dinţilor cel puţin de două ori pe zi.

De mare ajutor sunt şi măsurile complementare de igienă, cum ar fi folosirea zilnică a aţei dentare, a apei de gură, o alimentaţie sănătoasă, renunţarea la fumat, la băuturile răcoritoare acidulate etc. Este important de menţionat că teama de dentist întreţine cariile şi tartrul.

De asemenea, trebuie să aveţi în vedere şi alte cauze ale halenei (mirosul neplăcut al gurii), cum ar fi gastrite, ulcere, faringite etc. Aşadar, consultaţi şi medicul de familie.

Adresa redacţiei:
Şos. Fabrica de Glucoză nr. 21, sect. 2, Bucureşti
e-mail: sanatate@adevarul.ro

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite