Noi teorii despre Alzheimer

Există un tratament eficient pentru a opri deteriorarea creierului? Poate fi prevenită demenţa? Studiile recente oferă răspunsuri la aceste întrebări.

Demenţa de tip Alzheimer este, potrivit analizelor de laborator, o afecţiune caracterizată prin acumularea anormală a unor proteine („tau”) sau fragmente de proteine (beta-amiloid) la nivelul creierului. Pe măsură ce boala avansează, aceste depozite de proteine alcătuiesc un strat care distruge neuronii şi, astfel, blochează funcţionarea zonelor din creier responsabile cu memoria şi cu limbajul.

Cercetătorii nu au reuşit să stabilească până în prezent cauzele exacte ale formării acestor straturi. În funcţie de stadiul bolii, se distrug ţesuturile nervoase din anumite zone ale creierului. Într-o primă fază sunt afectaţi neuronii din zona hipocampusului, responsabilă cu memoria de scurtă durată. Apoi este afectat lobul temporal şi, astfel, pot apărea halucinaţiile. Iar în fazele avansate, se atrofiază lobul parietal şi, de aceea, apar tulburările de limbaj.

O nouă abordare în tratarea demenţei

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea California din Santa Barbara au făcut un prim pas pentru a înţelege cum iau naştere plăcile care cauzează instalarea maladiei Alzheimer. Aceştia au observat că există o legătură între proteina „tau” (care duce la apariţia demenţei) şi o altă proteină, cunoscută de cercetători sub numele de BAG2, cu rol în îndepărtarea impurităţilor de la nivelul neuronilor.

Potrivit cercetătorului Kenneth Kosik, autorul studiului, proteina „tau” este o componentă normală a celulelor nervoase. Însă la persoanele cu Alzheimer, aceasta există în exces în neuroni şi formează noduri care, în timp, distrug celulele. În cazul persoanelor sănătoase, atunci când proteina „tau” suferă transformări, aceasta este îndepărtată în mod natural, cu ajutorul proteinei BAG2.

Însă la persoanele cu Alzheimer, acest proces de curăţare a celulelor nu funcţionează la fel de bine. În etapa următoare a studiului, oamenii de ştiinţă intenţionează să descopere care sunt cauzele acestor diferenţe. Doctorul Kosik şi colegii săi susţin că această descoperire oferă o nouă abordare în tratamentul demenţei, şi anume proteina BAG2.

„Diabetul creierului”?

Un alt studiu realizat de o echipă mixtă de cercetători americani şi brazilieni a scos la iveală că insulina, administrată pacienţilor cu diabet de tip 1, ar putea fi eficientă în tratarea demenţei Alzheimer. Rezultatele studiului au arătat că tratamentul antidiabetic împiedică proteinele să se acumuleze în mod anormal la nivelul neuronilor. Prin urmare, un tratament pe bază de insulină ar putea opri evoluţia maladiei Alzheimer. Datorită acestor noi descoperiri, boala Alzheimer a fost numită „diabet de tip 3” sau „diabetul creierului”.

Cafeaua protejează creierul şi sistemul nervos

O echipă de cercetători finlandezi a constatat, în urma unui studiu, că persoanele de 50 de ani care beau zilnic câte trei-cinci căni cu cafea au un risc mai mic de a suferi de Alzheimer decât cele care beau cafea ocazional sau nu beau deloc. În cadrul studiului a fost urmărită evoluţia a 1.400 de persoane timp de 20 de ani.

La finalul cercetării, specialiştii au observat că subiecţii care au băut zilnic între trei şi cinci ceşti de cafea au prezentat cel mai mic risc de a face Alzheimer (cu 65 la sută mai mic decât în cazul celor care au consumat mai puţină cafea).Potrivit cercetătorilor, consumul moderat de cafea protejează sistemul nervos, prevenind insta­larea demenţei.

Alimentaţie

Dieta bogată în lipide creşte riscul de a suferi de Alzheimer. Totuşi, acizii graşi omega 3 din peşte protejează creierul.

Specialistul nostru

Dr. Alexandru Paziuc, medic primar psihiatrie Spitalul Psihiatric Câmpulung Moldovenesc

 Demenţele sunt afecţiuni destul de frecvente, iar incidenţa lor creşte odată cu înaintarea în vârstă, astfel încât circa 10 la sută din populaţia de peste 65 de ani este afectată. Diagnosticul se bazează pe examenul clinic şi pe investigaţii suplimentare la nivelul unor servicii specializate, de către o echipă multidisciplinară (psihiatru, psiholog, neurolog, psihogeriatru). Aceasta va realiza o evaluare complexă, în vederea stabilirii corecte a diagnosticului.

Analizele de laborator, investigaţiile neuroimagistice (CT - computer tomograf, RMN- rezonanţă magnetică nucleară) ar trebui să facă parte dintr-un diagnostic complet, fiind utile, în special, pentru excluderea altor patologii cerebrale şi pentru a ajuta la stabilirea diagnosticului de demenţă şi a stadiului bolii. Diagnosticul  permite instituirea unui tratament corect, cu posibilitatea ameliorării simptomatologiei şi încetinirii proceselor de deteriorare psihocognitve.