De ce nu au medicamentele efectul scontat?

Ţi se întâmplă să iei medicamente,  dar fără nicio ameliorare a stării tale de sănătate? Pentru această situaţie există mai multe explicaţii. În cele mai multe cazuri, chiar bolnavul este de vină.

Medicamentele sunt testate ani de zile înainte de a primi aprobări pentru punerea pe piaţă. După ce efectele lor pozitive sunt dovedite în laborator, iar formula chimică este considerată sigură,  începe testarea lor pe bolnavi. Aceştia participă ca voluntari la aşa-numitele „studii clinice“,  menite să verifice eficienţa medicamentelor şi să semnaleze posibilele pericole pe care le presupune administrarea lor.

Aceste proceduri obligatorii sunt şi garanţia eficienţei medicamentelor. Pe de altă parte, studiile clinice indică faptul că pastilele sunt eficiente în majoritatea cazurilor, nu în totalitatea lor. Nu este exclus deci ca un anumit medicament să nu producă efectul scontat, deoarece fiecare organism reacţionează alt­fel, atât în faţa bolii, cât şi sub tratament.

Lipsa încrederii duce la efectul nacebo

Efectul placebo te face să resimţi imediat o îmbunătăţire a stării de sănătate, chiar dacă ai luat doar o pastilă fără substanţe active, deci, fără niciun efect terapeutic. La polul opus este efectul nacebo. De obicei, apare atunci când nu ai încredere în medic, în medicamente sau nu ai speranţe în privinţa vindecării. Dacă în trecut ai urmat un tratament greşit şi nu a dat rezultate eşti cu siguranţă predispus efectului nacebo, fiindcă încrederea ta în efectul medicamentelor a fost deja diminuată.

Din cauza neîncrederii tale, tratamentul potrivit ar putea să nu dea rezultate şi, ca urmare, nu vei resimţi ameliorarea simptomelor şi nici îmbunătăţirea stării de sănătate. Din acest motiv, vei fi tentat să renunţi la tratament înainte de a-l încheia. Acesta este un motiv în plus pentru care nu apar efectele benefice ale medicamentelor.

Ca să contracarezi efectul nacebo, trebuie să găseşti un medic specialist în care să ai încredere. În plus, abordează pozitiv problema vindecării.

Administrarea greşită dă rezistenţă

Antibioticele sunt adesea incriminate că scad rezistenţă organismului la acţiunea bacteriilor, în loc să le elimine. Dacă iei pasilele haotic, fără să respecţi indicaţiile medicului sau măcar pe cele trecute în prospect, rişti ca bacteriile împotriva cărora lupţi să devină rezistente la medicament. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi dacă te tratezi mai mult de 10 zile cu acelaşi antibiotic. Când medicamentul nu-şi mai face efectul, va trebui să-l înlocuieşti cu altul, mai puternic, dar care, din păcate, va avea şi efecte secundare mai multe.

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul medicamentelor antivirale. De aceea, pentru controlul bolilor cronice produse de virusuri, există două categorii de tratamente. În general, medicii mizează pe tratamentele obişnuite. Ulterior, dacă boala devine dificil de controlat, aceste tratamente sunt înlocuite cu medicamentele de ultimă generaţie, considerate inovatoare, care pot contracara virusurile devenite rezistente.

Recomandare editorială

„Micromiracole”, o carte de Ellen W. Cutler, apărută la editura Curtea Veche,  prezintă puterea vindecătoare a enzimelor, ca alternativă la medicamentele sintetice. Spre deosebire de tratamentele convenţionale, suplimentele alimentare cu enzime nu au efecte secundare şi sunt complet sigure.

Tratamentul nepotrivit nu dă rezultate

În cazul bolilor autoimune, terapiile convenţionale nu sunt suficient de eficiente. Steroizii, cum este cortizonul, sunt adesea folosiţi în compoziţia unor astfel de medicamente. Acţiunea lor se reduce doar la ameliorarea simptomelor inflamatorii. Însă sursa inflamaţiei rămâne dacă boala nu este tratată. La terminarea tratamentului, simptomele bolilor revin şi, de aceea, apare un ciclu vicios de dependenţă de medicamente.

Specialistul nostru

Dr. Radu Leon George, medic de familie competenţă în fiziokinetoterapie Clinica Leomedica

Cea mai comună cauză a ineficienţei medicamentelor este o eroare de diagnostic a patologiei respective. Există însă situaţii în care medicaţia nu are cum să funcţioneze din cauza interacţiunii dintre medicamentul administrat şi un altul, pe care pacientul îl ia deja pentru o afecţiune cronică.

Cel mai elocvent exemplu este ineficienţa adrenalinei în şocul anafilactic (o reacţie de tip alergic, potenţial letală) dacă pacientul ia medicaţie betablocantă (exemplu: metoprolol- acesta blocând exact receptorii pe care ar trebui să acţioneze adrenalina). Uneori, după o administrare de durată a unui medicament, se produce tahifilaxie (adică medicamentul îşi pierde eficienţa).

Mai mult, în cazul unor antidepresive, apare reacţia de „down-regulation“, adică numărul de receptori pentru acea substanţă scade atât de mult, încât medicamentul nu mai este eficace. Uneori, infecţiile şi inflamaţiile reduc eficacitatea unor terapii.